Reîntâlnire (sau Viata si Oamenii 2)

Cartea Sandei s-a prins de mine de la primele cuvinte. Sunt putine carti pe care citindu-le sa ma faca sa imi gåsesc sufletul acolo. Dar cartea Sandei face parte dintre ele. 

S-a nimerit ca si atunci cand ne-am intalnit prima oara sa fim in acelasi timp in acelasi loc fara sa ne fi propus, de data asta chiar la la Deva orasul natal al Sandei. Si asa am primit cartea chiar din mâna ei (e drept a doua zi dupa evenimentul oficial de lansare din Deva). Cum ne-am cunoscut noi doua puteti citi in cartea ei la pagina 67 sau aici pe blog.

Revenind la carte, am citit-o dintr-o suflare in aceeasi zi in care am primit-o!

Am descoperit frustrari comune sau poate cele mai obinsuite printre români dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult este perseverenta, insistenta, dorinta de a reusi, de a trai viata din plin caracteristca oamenilor care nu renunta usor. Am descoperit intelepciunea celui care este capabil sa se cunoasca, sa se inteleaga, sa isi construiasca si reconstruiasca eu-l dar mai ales sa se ierte si sa faca la fel cu ceilalti. Sanda explica ce inseamna sa ai o pasiune (in cazul ei jurnalismul si televiziunea) si cum aceasta pasiune i-a dat curaj sa mearga prin viata in ciuda problemelor. Ca toti oamenii intelepti intelege ca reusita este o munca de echipa amintindu-i pe toti cei care au ajutat-o de-a lungul timpului: mentorii, prietenii, amicii, colegii, sotul si mai nou propria fiica. Ba chiar le multumeste si celor care la un moment dat i-au pus bete in roate dar care in acest fel au facut-o sa continue sa se dezvolte. Desi este o carte autobiografica nu lipsesc relatari si legaturi cu momente din istoria recenta nationala si internationala si de aceea este o carte completa pentru ca prezinta cum mintea, corpul, biologia, psihologia si sociologia sunt un tot unitar si cum suntem toti influentati si in acleasi timp influentatori ai destinului propriu dar si al lumii sau comunitatii in care traim.

Cartea Sandei poate fi citita de oricine, barbati si femei de orice varsta, de cei care cred ca a reusi este privilegiul altora, ca a fi ajutat insemna ca esti slab dar si celor care au supravietuit vicisitudinilor si au reusit. Este o carte care emotioneaza dar si motiveaza, care da speranta, si chiar daca Sanda zice ca nu, da un exemplu.

Este o enorma onoare sa fiu mentionata in aceasta carte, nu pentru ca as fi avut vreo influneta in viata Sandei ci pentru ca destinul sau Dumenzeu ne-a adus impreuna intr-un moment extrem de important in viata fiecareia dintre noi. Si pentru ca am trait acel moment impreuna.

Daca vreti sa stiti mai mult despre carte, am gasit ca aici un reportaj care reda lansarea cartii la Deva: http://www.replicahd.ro/sanda-nicola-relatare-despre-propria-viata/. Dar cel mai bine, cumparati cartea si cititi-o! 

Bucuresteni la tara (sau cum sa iti iei viata in mâini)

Intr-o Românie in care din ce in ce mai multi vor sa plece, sunt unii care vor sa se intoarca sau care vor sa ramana. Pare paradoxal pentru cei deja plecati si care nu mai vor, de cele mai multe ori, nici macar sa auda de România sau de români. Unii isi exprima regretele si dorul vorbind cu alti români, participand la tot felul de activitati ale comunitatii locale, altii lacrimeaza poate in tacere si in singuratate, regretand o viata care nu mai este si un potential care nu doar ca nu a existat dar care poate nu va exista niciodata. Cei mai multi insa isi ignora sentimentele, dau delete si incearca sa mearga inainte, protejandu-se astfel de probleme emotionale sau sufletesti. 

Dar, ca o exceptie care confirma regula, sunt, cum am mentionat, oameni care vor sa se intoarca sau care nu au cautat sa plece niciodata. Facand parte din diaspora de peste 12 ani stiu ce insemana sa pleci dar astazi vreau sa vorbesc despre ce inseamna sa ramai. Si mai ales sa continui sa iti traiesti viata dupa valorile proprii, uneori impotriva curentului.

Desi ne despart 7 ani de diferenta de varsta, impartasesc cu
sora mea un trecut comun, o copilarie petrecuta in aceeasi camera intr-un apartament de 50 mp din cartierul bucurestean Salajan (astazi Grigorescu), ceva vacante la tara la bunici (ea mai putin caci bunicii au murit cand era inca destul de mica), am avut aceeasi scoala generala si aceeasi profesori, care, dupa cum era moda, o comparau in permanenta cu mine. Bineinteles, acesta perioada de viata in comun era impanata bine cu conflicte...absolut normale cand spatiul este mic, diferenta de varsta facand sa fim in perioade de dezvoltare diferite si cu nevoi diferite. Insa, situatia s-a schimbat pe cand ea termina facultatea iar eu imi retraiam a doua adolescenta in Luxembourg. La 28 de ani, in plin divort dar cu un job genial, aveam pentru prima data bani sa fiu complet independenta si sa fac ce vreau. Si ea se maturizase si uite asa am inceput sa descoperim ca aveam valori comune cum ar fi cel al traiului responsabil, al deciziilor luate in cunostinta de cauza, al respectului fata de natura si oameni, in a incerca sa faci bine daca poti si iti permiti, in a invata mereu lucruri si skillsuri noi.

Diferenta: ea nu a dorit niciodata sa plece, nici dupa terminarea facultatii, nici mai tarziu... Se spune ca in Bucuresti sunt importante oportunitati. Se prea poate si am vazut cu ochii mei cum oameni veniti din diferite colturi ale tarii, doar cu o bocceluta si impartind o camera de camin in studentie, au ajuns in maxim 10 ani sa aiba vile in zone rezidentiale ale Bucurestiului, sa sa lafaie in tot felul de masini luxoase, sa isi dea aere de destepti. Sunt putini cei care au reusit placand de la o baza sanatoasa, invatand sau fiind ajutati de parinti. Capitalismul de jungla a avantajat (si valorizat) bineinteles pe cei care fara scrupule au profitat de situatie. Sora mea insa, intelectuala si artista, incerca cu greu sa se adapteze mediului in care doar cel mai profitor reusea. A muncit in diverse joburi, a incercat chiar prin mijloace proprii sa deschida impreuna cu un prieten o librarie de carte in limbi straine (si second hand) asa cum a considerat ea ca ar trebui sa fie o librarie (business care a rezistat un an de zile). In toate joburile pe care le-a avut a pus suflet, dedicatie, o organizare si o atentie la detaliu iesite din comun si multa, multa creativitate...dar mediile prea intelectuale si artistice (atata timp cat nu sunt legate ce publicitate sau marketing, adica de business) cu greu razbesc in jungla bucuresteana. Pe an ce trecea simtea ca locul ei nu e acolo ci altundeva. Am discutat, i-am propus sa vina in Luxembourg unde sunt convinsa ca skillsurile, talentele si felul ei de a fi ar fi fost apreciate. Mi-a zis ca nu i se pare locul potrivit. 

Anul trecut a luat decizia de a se muta impreuna cu sotul ei, undeva la tara, unde sa poata avea suficient loc de gradinarit (fiind vegetariana), de gatit (la ea totul se face in casa de la paine pana la unt si mai ales de creat (este designer si decorator de interior). Undeva in natura, intr-o comunitate, undeva unde valorile artistice traditionale sunt inca prezente (lucrarea ei de diploma a fost pe arta decorativa româneasca). Dupa un an de cautari incepute in zona Buzaului (de unde vin bunicii nostri din partea tatalui) si mergand in cercuri concentrice dinspre Bucuresti catre Ardeal, a gasit o gospodarie care parea sa respecte cam toate conditiile: spatiu, pamant de gradinarit, natura, comunitate, traditii, fara a fi departe de zone turistice, infrasturctura (atat cat se poate in Romnia lui 2017). Pentru unii nu va fi o surpriza sa afle ca aceasta casa se gaseste in regiunea Tara Zarandului (judetul Hunedoara).

Si uite asa s-a hotarat mutarea in octombrie anul trecut, iar astazi, sora mea, Cosmina si sotul ei Leo sunt in masina impreuna cu herghelia lor (acvariu de pesti, o zebra australiana, un cotoi si 2 caini), in drum spre noua lor aventura: bucuresteni la tara! Voi reveni cu amanunte si sper ca si ei vor avea timp sa povesteasca cum e sa iti iei viata in maini. 

Ce esti dispus sa faci personal pentru schimbare?

Traiesc in afara Romaniei de mai bine de 10 ani si nu am pretentia sa stiu ce mai inseamna sa traiesti
in România zilelor noastre. Deci nu vorbesc din punctul acesta de vedere dar vorbesc din punctul de vedere al unui cetatean român care s-a implicat de cate ori a putut si a fost nevoie in diverse activitati voluntare pe care le-am crezut necesare la nivelul comunitatii romanesti de aici de unde traiesc. Mi-am luat responsabilitatea unor proiecte, a infiintarii unei asociatii, a organizarii unei multitudini de actiuni, care…la un moment dat sa schimbe ceva din mentalitatea româneasca. Si pot sa va spun ca este greu. De ce? Pentru ca românii se implica efectiv in afara vietii lor de familie sau a cercului social de prieteni extrem de greu, indiferent de varsta. (Personal sunt inconjurata doar de o mana de oameni care se implica, si slava domnului le multumesc de fiecare data ca exista).

Românii sunt plini de idei, sunt destepti, fac cariere, dau sfaturi, dar cand vine vorba de voluntariat este greu. Sau de a face ceva efectiv, pentru a schimba ceea ce nu le convine. Ca sa nu mai vorbim de acceptarea responsibilitatii unui proiect, fie el si doar organizarea unui eveniment. Ca sa nu mai vorbim de leadership. Iar aici toate “scuzele” cu nu am bani, adminstratia nu face sau nu drege, trebuie sa stau la coada la primarie, la platit factura de gaze etc., nu tin. Pentru ca nu exista. Totul merge struna, ceas…

Am ales sa ma implic in astfel de proiecte pentru ca ma ghideaza o filozofie de viata care zice: totul se poate pune in practica cu un minim de organizare si cu o echipa de colaboratori. Important este sa vrei, sa iti sufleci manecile si sa faci! Colaborarea, echipa este baza. Astfel, cred ca si românii vor reusi sa influenteze si sa fie recunoscuti in lumea aceasta in momentul in care vor invata sa “tina cu ai lor”, sa ii recomande, sa colaboreze. Sa aiba incredere ca si made in Romania este bun.

Intodeauna am zis ca doua creiere sunt mai bune decat unul. Si va pot spune ca dupa mai bine de 5 ani de voluntariat in cadrul comunitatii române din Luxembourg, românii accepta cu greu ca daca vrei ceva facut trebuie sa pui mana sa il faci sau sa ajuti sa il faci. Din cauza acestei atitudini (gen : nu sunt leader, ce pot eu face, trebuie sa fac mancare la barbat, sau trebuie sa bat covorul ca ma cicaleste nevasta, sau am meci de fotbal etc), este usor pentru cei care au un scop, un plan si curajul de a prelua diverse oportunitati si proiecte si a le transforma in proiect personal. (Si chiar daca nu au, vor fi acuzati de asta..asa, pe gratis si fara probe :)) Si slava domnului Luxembourgul este o tara de luat exemplu in materie de volunatariat. Statul sustine organizatiile non profit cu diverse facilitati (si nu ma refer doar la bani) dar puterea lor sta in munca voluntarilor. De la ajutor psiholigic pentru victime pana la echipe de hochei pe iarba sau promovarea femeilor, totul este facut prin asociatii. Voluntariatul face parte din cultura…dar românii nu vad, ei cred doar ca toate minunatiile din aceasta tara sunt facute de stat. NU. Nu sunt facute nici macar din iesit in strada. Sunt facute si atat.  Astfel, revin la ce ne doare in zilele acestea:

NU este de ajuns sa iti arati nemultumirea fata de un sistem iesind in strada!

Schimbarea nu se poate produce daca singurul lucru pe care esti dispus sa il faci este sa iesi in strada si sa iti arati nemultumirea. In general, starea de nemultumire, considerand ca oricine altcineva in afara de tine este vinovat, nu  poate fi productiva. Schimbarea se inatampla cand esti dispus sa faci ceva, tu personal, pentru ca lucruile sa se intample. Poate incepi cu blocul in care stai sau…Poate incepi cu iesirea in strada si incurajarea altora sa vina in strada. Este un inceput, chiar un inceput bun dar nu poate fi doar atat. Nu poate fi TOT ceea ce poti face…pe sistemul: eu macar am iesit in strada - tu ce ai facut aseara?

Sau: am iesit in strada, mi-am facut datoria…unii isi dau demisia si astept cuminte (ok, in strada, fie! Cu plancarde si tot restul..) sa fie numiti altii pentru ca eu apoi de acolo din strada cu prietenii mei sa ne aratam aprobarea sau dezaprobarea.

Chiar daca calitatile de leader sunt partial inascute, un leader nu se naste de pe o zi pe alta. Are nevoie sa isi creeze un trib, sa aiba o viziune sub care ceilati sa il urmeze. Este un proces normal, nu l-am inventat eu aici. Iar leaderul ala nu poate face nimic de unul singur oricat de inteligent si competent ar fi. Are nevoie de o echipa care sa il ajute in punerea in practica a proiectului/lor. Ba chiar, in lipsa leaderului (oricine se poate imbolnavi sau poate fi indisponibil)…sa poata conduce “barca” la tarm sau la loc sigur…

Asa ca oameni buni, care iesiti in strada…ganditi-va, ganditi-va bine! Cine va veni in loc? Care sunt liderii ce va reprezinta pe voi? Te vedi printre acesti leaderi? Ai timp sa pui umarul la treaba schimbarii si sa te tii de ea? Da? De ce nu? Si mai ales, puneti-va intrebarea: ce puteti face concret voi insiva, in afara de a iesi in strada. PASII MICI FAC SCHIMBARILE MARI!

Nimeni nu merita sa moara...

In fiecare zi in lume se intampla tragedii, oameni mor in dezastre naturale, incercand sa emigreze, in accidente de avion, de masina, de autocar, atacati de teroristi, in razboaie, in epidemii, in incendii etc de boli incurabile sau in accidente absolut stupide. Romania nu este o tara ocolita de astfel de catastrofe ...  
Oameni mor nevinovati…Oamenii mor in general pentru ca daca este ceva sigur pe lume este ca suntem cu toti muritori. Din punctul meu de vedere nimeni nu merita sa moara sau sa sufere dar realitatea vietii de zi cu zi este alta. Tragedia din clubul Colectiv este reala si ar trebui sa fim solidari cu victimele, rudele si prietenii acestora la fel cum ar trebui sa fim solidari cu medicii si cei ce au incercat sa ii salveze si cum ar trebui sa fim solidari cum toti oamenii de pe acest pamant ce traverseaza traume si dezastre zi de zi… caci toti suntem vulnerabili si tuturor ni se poate intampla oricand o nenorocire…Unele accidente pot fi prevenite sau se poate scadea probailitatatea ca un dezastru sa se inample dar nu putem evita totul, nu putem fi pregatiti pentru orice…este o realitate. Si nimeni nu merita sa moara la nici o varsta si totusi este atat de des spus : nu este corect, nu este drept, nu merita sa moara…Nu putem compara a cui viata este mai importanta, cea a bebelusilor morti in maternitate, cea a celor morti sau accidentanti in miile de accidente de munca sau in accidentele stradale, cei care mor la servici de suprasolicitare, cei care se sinucid caci nu mai pot suporta greutatile vietii de zi cu zi….cei care mor de foame sau de o boala oarecare...Nimeni nu merita sa moara...
Toti traim traume in viata la o scala mai mica sau mai mare, dar unde daca ne taiem la un deget, vom dezinfecta rana si vom pune un plasture, ce facem cu o trauma emotionala ? Daca avem o gripa luam paracetamoale, antibiotice, stam in casa si incercam sa ne tratam…dar ce facem cand traim, experimentam o trauma mentala ? Pierderea unei persoane dragi, stresul de la servici, conflicte in familie sau cu colegii/sefii, boala cronica, singuratatea, tristetea…furia….
Natiunea româna are talentul de a se rascula cand cutitul ajunge la os impotriva celor considerati responsabili si nu numai, mai exact impotriva tuturor. Vina este intodeauna externa lor…saracia, nevoile, adminstratia…(iar succesele individuale sunt mandria tuturor). Nu suntem unici aici, este un mecanism uman…Nu suntem unici nici in delasarea si in conceptia de face lucrurile de mantuiala…Este bine sa fim solidari, este bine sa incercam sa ajutam fiecare dupa puterile noastre…este bine chiar sa incercam sa schimbam ceva. Dar, as vrea sa le aduc aminte tuturor celor revoltati, ca marile schimbari incep cu noi insine, avaind un obiectiv si o strategie, fiind organizat si facand pasi mici in fiecare zi… De situatia actuala in Romania, in Europa, in lume..suntem cu totii responsabili prin toate obiceiurile si activitatile pe care le facem si le sustinem in fiecare zi. Cine nu a incercat si reusit sa schimbe macar un obicei in viata lui nu ar trebui sa aiba pretentii de la altii…
Cei care sunt posibili responsabili ca nu au luat toate masurile de precautie posibile ca sa evite o tragedie de proportii sunt si rezultatul (pe langa altele) al unei societati care insista sa ignore si sa nu trateze trumele mentale si emotionale. Daca va mira cat tupeu au unii si altii sa zica si sa faca, sa scrie mizerii, sa ignore ..etc, sunt rezultatul tot al aceleiasi ignorante. Igiena mentala este un lucru de care nu a auzit majoritatea….ca sa nu mai vorbim de politicieni. Sunt multe exemple din aceasta categorie care nu numai ca nu au auzit de aceasta igiena dar care sunt de-a dreptul bolnavi mintal dar sustinuti in pozitii de conducere. Nu sunt unicii…Napoleon, Hitler au fost si ei printre aceastia, dar poate in timpurile lor psihologia si psihoterapia nu erau atat de avansate…Dar in ziua de astazi este inadmisibil..si totusi cazuri deosebite sunt prezente la televizor in fiecare zi. Daca vrem ca Romania sa se schimbe, trebuie fiecare sa pornim si sa avem o igiena mentala si emotionala. Usor, usor veti vedea cum toleranta fata de cei care nu au aceasi disciplina de viata va disparea. Nu vei mai putea sa vezi la TV un Vadim (mare mi-a fost mirarea de reactiile dupa moartea lui), nici pe Ponta (care a reusit sa demisioneze iar acum se crede probabil erou national sau cel putin Isus pe cruce pentru acest « sacrificiu »)…nici macar cu Macovei (ma scuzati cei care o sustineti dar in timp ce nu ignor cariera domniei sale ca si buna ei vointa, este in momentul de fata o babuta simpatica aproape senila). S-ar putea chiar sa nu te mai poti uita in gura unor popi aberanti cu idei de ev mediu…S-ar putea sa fi mai responsabil, mai constient, mai capabil sa iei decizii in directia corecta si cu siguranta nu vei mai putea tolera prostia. Astfel, natie româna, daca chiar vrei schimbare, fiecare individual…ganditi-va, reflectati…care sunt obiceiurile de fiecare zi care te-au adus in aceasta situatie ? Care sunt traumele individuale si colective care fac sa dam vina pe oricine altcineva in afara propriei persoane ? Si mai ales dezvata-te sa crezi ca cineva acolo sus te iubeste sau te pedepseste in mod special…Dezvata-te sa crezi ca tragediile si traumele tale sunt unice si primordiale. Dezvata-te sa crezi ca statul si institutiile lui sunt o entitate extraterestra care s-a format independent de tine…
Si ca sa nu credeti eu m-as crede mai presus de toate acestea, sa stiti ca deja mi-am fact o lista de atitudini pe caree trebuie sa le schimb caci si eu am tolerat situatii absolut nesanatoase, obicei ce il am de mult dar care trebuie sustinut tout viata....

Greetings

The year 2012 was a complex, some times difficult, some times challenging year but mainly rewarding. It was a year of change and new projects, of happy moments and hopes: new business projects, psychology studies, story telling at the Romanian book shop, moving in a new apartment, meeting new friends and enjoy best moments with old friends, travelling to new places...

I wanted to share with you some of these moments in a small 2 minutes and a half movie. There are only the happy moments because we do not make pictures when we are down, when we are in tears, in rage, when we are sad. I had these kinds of moments as well but they were all making me a better person. This is what I wish for everybody for the years to come: be a better person everyday. When you feel there is nothing to do, remember that humans are wired for empathy, social cooperation, and mutual aid and you will always find somebody for help, encouragement and understanding.

I wish you Merry Christmas and a Happy New Year!

Anul 2012 a fost unul complex, cateodata dificil si provocator dar in cele mai multe cazuri a fost extraordinar. A fost un an al schimbarilor, al noilor proiecte, al momemntelor fericite si al sperantei: mutarea si renovarea noului apartament in care ne-am mutat, proiecte noi pentru afacerea mea, noi cursuri la psihologie, intalnirea unor persoane ce mi-au devenit noi prieteni, momente extraordinare cu vechii prieteni, calatoriile in locuri in care nu mai fusesem inainte…

As vrea sa impart cu voi cateva din aceste momente intr-un filmulet de 2 minute jumatate. Mi-a fost greu sa aleg doar cateva poze dar cred ca veti simti admosfera generala J

Bineinteles, am selectat doar momente fericite caci nu am facut poze cand eram pierduta, nervoasa, cu ochii in lacrimi, manioasa sau bolnava…dar toate aceste momente m-au facut sa fiu o persoana mai buna. Asta este ceea ce v-as dori tuturor pentru anii ce vor sa vina: sa fiti si sa deveniti persoane mai bune in fiecare zi. Si atunci cand vei avea momente in care crezi ca nimic nu are sens, nu uita ca oamenii sunt buni, intelegatori dorindu-si cooperearea sociala si ajutorul reciproc si ca vei gasi intodeauna pe cineva sa te ajute, sa te incurajeze sau sa te inteleaga.

Va urez tuturor Craciun Fericit si un An Nou cu multa pace sufleteasca!

Iubeste ceea ce faci si fa ceea ce-ti place!

English here.

Este atat de simplu.

Ma intorc dupa o saptamana de vacanta din Italia, dintr-o regiune ce se chiama Cinque Terre. Este o regiune mica la sud de Genova formata din 5 sate cocotate printre dealuri, la malul marii, in Liguria. Este o regiune de facut drumetii si nu pde stat la plaja. Te poti duce sa te plimbi (desi unele trasee sunt destul de complicate si ai nevoie de incaltari bune) intre dealurile acoperite cu vita de vie, maslini, tot felul de flori mirositoare si colorate, fan inalt si ferigi pana la brau. Pe varfurile dealurilor sunt si ceva pini mediteraneeni si paduri de salcami. Noaptea este un spectacol feeric de licurici ce sclipicesc peste tot ca intr-o poveste cu feti frumosi.

Si in saptamana asta am mers, am mers mult si bine..peste 50 de km…si m-am gandit. Mi-am aranjat multe lucruri in cap, am realizat ca toate gandurile, faptele si sentimetele mele din ultimul timp se invarteau fara vre-un rost…ocolisera ceva important: faptul ca lucrurile simple ma fac fericita. O floare, un cal ce paste iarba vantul ce imi flutura prin par, un sarut, o carte buna…natura. As extrapola toate astea intr-o generalizare si as zice ca ca atunci cand ne simtitm inadecvat, nefericiti, stresati putem face ceva, putem reveni la lucrurile simple.

Simplifica-ti viata, gandurile, activitatea si te vei simti mai bine. Incearca! Viata este simpla, suntem noi cei care o complicam fara rost.

Ajunsa acasa, dupa o saptamana fara internet, gasesc un articol pe blogul lui Andrei Rosca care imi confirma teoria…in special micul filmulet de la sfarsit…

Despre dragoste

English here

Am fost “acuzata” de multe ori ca nu stiu ce este dragostea, ca nu am iubit niciodata cu adevarat, ca sunt o egoista. Am trait diverse relatii de-a lungul timpului, am trecut printr-un divort, am experimentat. Pentru unii poate prea mult dar din punctul de vedere al altora, probabil foarte putin. Se zice ca un psiholog are pacientii pe care ii merita, ca un professor are elevii pe care ii merita iar in meseria mea se zice ca un coach are clientii pe care ii merita. Ca urmare cele mai multe coachinguri, le-am avut pe probleme personale legate de relatii amoroase: fie relatii care nu existau, fie relatii care erau pe duca, fie relatii care se dusesera deja. Prietenie, dragoste, relatie, sex, iubire, cuplu, simbioza, nevoie, durere, ruptura, nefericire, bucurie, tristete, frica, implinire…Toate sunt sentimente, cuvinte, descrieri dezbatute in sedintele de coaching. Ca urmare am fost intrebata de multe ori ce parere am despre dragoste, cum as numi eu dragostea, ce se intampla in viata mea, ce s-a intamplat in relatiile mele de dragoste, ce se intampla in momentul de fata in relatia mea. Astfel, aflandu-ne in jurul Sf. Valentin (cand “all you need is love” este pe toate starzile), in jurul Dragobetelui sau al Martisorului…vreu sa scriu despre DRAGOSTE, despre relatii bazate pe iubire, despre relatii sanatoase. Sunt multe bloguri si site-uri care dau sfaturi si vorbesc pe aceasta tema…dar aici vreau sa spun doar ce insemna din punctual meu de vedere.

Dragostea este dragoste cand este impartasita, altfel este un fel de fantezie. Nu spun ca nu ne putem indragosti de o persoana cu care facem cunostinta sau chiar de o persoana pe care o cunostem sau pe care o descoperim pentru ca ne-am indragostit, dar pentru mine ea nu devine o relatie de dragoste, iubire durabila si sanatoasa pana cand nu este impartasita si implicit traita. Dragostea iti da o stare de bine, de bucurie, de caldura si nu de tristete sau suferinta (vorbesc din punctul de vedere al unei relatii si nu dupa o despartire). In momentul in care simt altceva decat o stare de bine cand vad intrand pe usa persoana iubita dupa o zi de munca sau dupa o perioada mai lunga sau mai scurta de despartire, pentru mine insemna ca ceva nu merge.

Iubirea ma face mai buna, mai intelegatoare, mai sensibila fata de cee ce se intampla in jurul meu. Cred cu tarie ca atunci cand iubesc reusesc sa scot ceea ce este mai bun din partenerul meu si ca el, partenerul meu va reusi sa scoata la randul lui tot ceea ce este mai bun in mine. Relatiile de dragoste se schimba de-a lungul timpului si ii transforma pe cei doi parteneri in persoane mai bune, mai sigure pe ele, mai independente, mai autonome. Probabil multi vor rade la citirea acestei fraze dar relatia de dragoste nu impiedica gandirea, evolutia, transformarea, maturizarea. Dragostea nu impiedica sa fi tu insuti. Tot ce implica simbioza (eu am nevoie de…) sau jocuri de-a soarecele si pisica pentru mine nu mai este o relatie de dragoste sanatoasa. Eu sunt eu, cu bune si rele iar partenerul are dreptul sa ma cunoasca asa cum sunt iar eu am pretentia la acelasi lucru. Dragostea implica cel mai mare grad de intimitate tocmai din aceasta cauza: cartile sunt pe masa, toate.

Eu stiu ca partenerul meu se simte bine si eu ma simt bine. Suntem amandoi egali si responsabili de vietile noastre si de relatia noastra. Eu nu cred in compromisuri. Probabil ca multi vor spune ca sunt idealista dar eu stiu ca exista asa ceva (probat pe pielea mea). Suntem amandoi doua personalitati distincte si nu ne schimbam unul pe altul pentru a mentine relatia ci relatia ne schimba incet, incet. Schimbarea intervine natural prin evolutia sentimentelor, prin trecerea timpului. Avem activitati commune si activitati separate care nu se termina intr-o cearta vanjoasa pentru ca nu am ajuns acasa la ora stabilita.

Dragostea pentru mine se traieste in fiecare clipa in care un zambet, o atingere, o floare, o apreciere, o critica sincera, o parere onesta, un sarut, o noapte de amor, un te iubesc, o cina pregatita cu drag, o discutie pe diverse teme (chiar daca ne si contrazicem) au loc mereu si mereu si toate acestea si inca multe altele ne fac sa ne iubim mai mult in fiecare zi. Doi copacii ale caror crengi se intrepatrund, doi copaci care se sustin unul pe altul cand un vant puternic sau o furtuna ii primejduieste dar care au radacinile lor proprii si care stau pe propriile picioare cand furtuna trece. Doi copaci bucurandu-se de proximitate, de viata, de natura inconjuratoare, de ei insisi.

Esti deja cineva de bine

In limba romana sunt mai multe variante de a exprima ca cineva e bun…in sensul ca persoana este cineva de bine, placuta, care isi ajuta semenii sau care a ajuns cineva sau care s-a realizat sau care a ajuns bine, care a evoluat…in fine care este respectata dintr-un motiv sau altul, care vrea binele celorlati in general. De asemenea o persoana de bine scris intre ghilimelele de rigoare poate desemna pe cineva care isi baga nasul unde nu ii fierbe oala. Acest articol nu se refera la persoanele “ de bine” ci la persoanele care au incredere in ele. O mare parte din munca de coaching consta in asa zisa “dezvoltare personala” adica din panoplia de resurse ale unei persoane continand punctele forte, talentele, caracteristicile si nu numai, pe care persoana le are la dispozitie, vor fi antrenate, dezvoltate, profund ameliorate unele dintre ele, in functie de obictivul persoanei. De ce avem nevoie de cineva sa ne “dezvolte”? O mare parte dintre semenii nostrii sufera de ceea ce se chiama lipsa increderii in sine sau a stimei de sine…cu alte cuvinte in ziua de azi este greu sa ne vedem la adevarata noastra valoare…Oare? Daca este adevarat sau nu, nu as putea sa ma exprim…ceea ce se poate observa este ca numarul cartilor, revistelor, site-urilor, blogurilor care vorbesc despre dezvoltare personala sau despre dezvoltarea stimei de sine abunda…pe cand ceva cu titlul “Esti deja cineva de bine” cred ca nu exista. De aceea am vrut sa incep cu acest articol. Orice voi publica pe acest blog despre fiinta umana porneste de la ideea ca toti suntem deja, de la bun inceput cineva de bine, cineva bun, cineva care merita sa fie admirat, respectat si care poate reusi in ceea ce isi propune. Toti avem punctele noastre forte dar si defecte, toti avem zile bune si zile proaste…toti trecem prin perioade de stres.

Atata timp cat ceilati ne vad doar calitatile, totul este in regula. Din pacate, fie semnalele pe care ni le transmit ceilalti, fie doar propria noastra interpretare a gesturilor si spuselor celor din jur ne conduc la concluzia ca imaginea noastra este negativa.

Arnold Buss, professor in psihologie, prezinta sase mari surse ale stimei de sine:

• Fizicul: ne simtim mai siguri pe sine cand suntem multumiti de aspectul nostru fizic, cand credem ca suntem seducatori;
• Capacitatile si performantele: atunci cand luam note bune, cand obtinem rezultate in proiectele in care ne implicam la munca sau in viata privata, cand avem succes;
• Puterea: cand detinem controlul fie prin dominare, prin statut sau cu ajutorul banilor;
• Recompensele sociale: aprecierea celorlati, elogiile, atunci cand activitatea noastra este apreciata si respectul fata de opiniile sau gandurile noastre
• Surse indirecte: e vorba de cei care se antureaza de personae celebre sau admirate, de cei care provin din familii bogate sau pur si simplu cand imartasesc gloria, bucuria, succesul altcuiva;
• Moralitatea atunci cand consideram ca suntem cineva de bine respectand regulile comportamentului social.

Uitandu-ne la aceste surse, putem observa foarte usor ca toate sunt mai mult sau mai putin relative dar intotdeauna in relatie cu ceilalti. Cu alte cuvinte am putea spune ca timiditatea sau izolarea sociala conduc la o apreciere de sine scazuta. Invers, persoanele sociabile, optimiste, pline de voie buna se simt mai bine in pielea lor. Oare cum vine asta? Parca ne-am invarti intr-un cerc: nu am incredere in mine, ma departez de semenii mei, ma departez de sursele de “incarcare a bateriilor” stimei de sine, devin din ce in ce mai nesigur de mine…invers: am incredere in mine, sunt optimist si sociabil, ma gasesc in aproierea “surselor” de incredere in sine, imi incarc din ce in ce mai des bateriile etc.

Cu alte cuvinte, cam tot ce tine de dezvoltarea increderii in sine ar trebui sa incepa cu “Esti deja cineva de bine, esti deja cineva bun, ai deja o multime de lucruri pentru care esti de admirat”. Nu vreau sa dau sfaturi pe acest blog, nu vreau sa dau exemple “de buna purtare”, vreau doar ca ca cei citesc sa observe ca toti suntem cineva de bine. Tu cum stai cu increderea de sine?