Test de personalitate

Cu totii am auzit despre teste sau profile de personalitate… Fie ca am facut fel si fel de teste de prin diverse reviste, fie ca am trecut adevarate teste pentru a obtine un job, pentru a fi avansat in functii de conducere sau pentru carnetul de sofer etc.

Dar ce este da fapt personalitatea?

In general este un set de trasaturi si caracteristici, stabile in timp, apartinand unei persoane care conduc la un comportament ce se poate recunoaste si care este specific acelei persoane.

Dezvoltarea personalitatii este un process complex implicand pe de o parte mostenirea noastra genetica la care contribuie pe de alta parte diversi factori de mediu, experientele de viata, stresul si gestionarea lui, oportunitatile ivite in viata etc.

Testele de personalitate sunt facute pentru a face un raport sau un profil de personalitate care insumeaza o serie de trasaturi si caracteristici ce ne sunt propii si care pot arata o anumita tendinta de a se comporta in diferite situatii. Unele profile pot masura trasaturi specifice necesare anumitor meserii sau joburi, in cazul in care este nevoie de o selectie legata de un job care necesita anumite caracteristici, altele sunt mai generale, altele ne ajuta in dezvoltarea noastra personala, ne pot da o idee despre ceea ce suntem sau ceea ce putem deveni…despre talentele si inclinatiile noastre spre anumite domenii.

De curând, am descoperit o cercetare despre personalitate, realizata de BBC si UK Lab care doreste sa descopere legaturile intre personalitate si alte zone ale vietii cum ar fi fericirea, familia, sanatatea si alegerea carierei. Testul se chiama The big personality test si este in limba engleza. Este un test on line, gratuit, usor de facut care ofera rezulate legate de 5 trasaturi principale: constiinciozitate, deschidere catre experiente noi, extroversie, nervozitate si abilitatea de a fi placut. Daca sunteti curiosi sa il faceti veti avea ca rezultat o serie de descrieri legate de personalitatea dvs precum si eventualele legaturi cu ceea ce credeti despre fericire, familie, sanatate, job etc. In acelasi timp veti ajuta echipa de cercetatori sa evolueze in analiza lor legata de aceasta tematica foarte vasta si care a pasionat si pasioneaza de generatii intregi fiinta umana. Have fun!

Iubeste ceea ce faci si fa ceea ce-ti place!

English here.

Este atat de simplu.

Ma intorc dupa o saptamana de vacanta din Italia, dintr-o regiune ce se chiama Cinque Terre. Este o regiune mica la sud de Genova formata din 5 sate cocotate printre dealuri, la malul marii, in Liguria. Este o regiune de facut drumetii si nu pde stat la plaja. Te poti duce sa te plimbi (desi unele trasee sunt destul de complicate si ai nevoie de incaltari bune) intre dealurile acoperite cu vita de vie, maslini, tot felul de flori mirositoare si colorate, fan inalt si ferigi pana la brau. Pe varfurile dealurilor sunt si ceva pini mediteraneeni si paduri de salcami. Noaptea este un spectacol feeric de licurici ce sclipicesc peste tot ca intr-o poveste cu feti frumosi.

Si in saptamana asta am mers, am mers mult si bine..peste 50 de km…si m-am gandit. Mi-am aranjat multe lucruri in cap, am realizat ca toate gandurile, faptele si sentimetele mele din ultimul timp se invarteau fara vre-un rost…ocolisera ceva important: faptul ca lucrurile simple ma fac fericita. O floare, un cal ce paste iarba vantul ce imi flutura prin par, un sarut, o carte buna…natura. As extrapola toate astea intr-o generalizare si as zice ca ca atunci cand ne simtitm inadecvat, nefericiti, stresati putem face ceva, putem reveni la lucrurile simple.

Simplifica-ti viata, gandurile, activitatea si te vei simti mai bine. Incearca! Viata este simpla, suntem noi cei care o complicam fara rost.

Ajunsa acasa, dupa o saptamana fara internet, gasesc un articol pe blogul lui Andrei Rosca care imi confirma teoria…in special micul filmulet de la sfarsit…

Constient si responsabil

As vrea sa va intreb: cat timp petreceti din cele 15-16 ore in care sunteti treji fiind constienti de incredibila capacitate pe care o avem de a gandi, simti, intelege, admira ceea ce ne inconjoara? Cat timp va lasati purtati de activitati plictisitoare in care va utilizati prea putin ori deloc acesta capacitate? Cat timp abandonati practic aceasta capcitate care ne face unici?

Cat timp pierdeti cu lucruri inutile care nu va ajuta sa evoluati in intelegerea si bucuria de a trai intr-o stare de contiinta a prezentului? Cat timp va ascundeti in spatele cuvintelor "asa face toata lumea" sau " ce vrei sa facem?" pentru a ignora capacitatea de a fi contient de decideziile pe care le luam, deci responsabil. Cati timp pierdeti la cumparaturi, la servici , la TV uitandu-va la dezbateri politice sterile sau telenovele?

Cat timp va ingijorati pentru amanunte nesemnificative? Cat timp va stresati din cauza sefului sau a colegilor care nu au alta preocupare decat sa va faca viata la birou un calvar si asta doar pentru ca si ei resimt acelasi lucru? Cat timp va pierdeti cu forma uitand continutul?

Cum v-ati trai viata daca v-ati lasa ghidat de aceasta capacitate uimitoare de fi constient si responsabil?

Un caine care te musca pe strada nu are posibilitatea de a intelege daca actiunea lui a fost buna sau nu pentru ca nu este contient de el in felul in care un om decide sa dea sau nu o palma cuiva.

Esti consitent de decizia de a face sau nu ceva, de a fi bun cu celalat sau de a-i face sicane, de a fi sincer (cu tine si cu ceilati) etc?

CONȘTIÍNȚĂ s. f. 1. forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realitătii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, notiuni, judecăti, rationamente, inclusiv procese afective și volitionale.

Oamenii au o calitate unica de care ne folosim foarte putin: suntem contienti de ceeea ce se intâmpla, de ceea ce ni se intmpla. Suntem capabili sa ne bucuram de frumusetea naturii vizual, auditiv, sensorial in general si in acelasi timp sa o intelegem cum functioneaza. Suntem capabili de a gandi si a allege sa fim sau sa actionam intr-un fel sau altul. Si totusi cat timp petrecem in starea de constiinta? Cati dintre noi se bucura in fiecare moment al vietii de acesta capacitate incredibila? Un animal salbatic..o caprioara, o vulpe sau un leu..se nasc, traiesc..se inmultesc si mor fara a intelege mare lucru ci doar urmand “traditia” ce le este transmisa in mare parte genetic.
Cu cateva zile in urma am vazut un documentar la TV despre specii disparute. Un cercetator enunta ca specia umana va disparea la un moment dat la fel cum dinozaurii sau alte specii ce au dominat tera la un moment dat au disparut..iar ca natutra va fi fericita caci se va putea intoarce la salbaticia ei…ca se va reface, numarul pestilor si animalelor va creste, noi specii vor aparea, padurile vor acoperi usor, usor teritorii intinse si animalele isi vor relua spatiul pierdut in fata oamenilor…Si totusi nu va mai fi nimeni care sa admire maretia ei.....
Atunci m-am gandit oare nu e pacat ca noi oamenii avem aceasta uimitoare capacitate de a ne bucura de frumusetea si diversitatea pe care tera ne-a oferit-o de cand am aparut pe pamant si din pacate ne folosim de acesta capacitate din ce in ce mai putin…ba din contra ne indepartam de natura si incercam sa schimbam (din pacate mai mult in rau) ceea ce este natural. Am creat orase, industrii, poluare…maldare de gunoi care ne deranjeaza pe cei mai multi dintre noi si totusi continuam sa a o facem..sa ne otravim viata…constient sau nu?

A glimpse of Rome

I am just back from a three days trip to Rome. I was going there for the meeting of the European Leaders Chapter of ICF. But not about this I want to write even if it was a very good and constructive meeting and I get acquainted with very nice and interesting people. I want to write about Rome. Sempre Roma. Rome like I know it, Rome now.

I have always admired the organized and specific way of Germans but in the same time I have been always amazed by the unorganized way of the Italians and by their ability to make things work in the biggest confusion and untransparency. The juicy part of living in Italy.

I have been living in Italy a few years ago for some time and in Rome as well enough to feel familiar when I am going back there. So I decided not to take a taxi but to use the cheap public transportation from the airport to the hotel. Once landed on Ciampino I knew there are some bus shuttles going into the city. In the Airport was only one information desk about these shuttles but was closed. I went outside looking around: it was raining. Probably the first rainy day in Rome of this year and probably the only one trough the spring. I see what could have been a bus stop because people were waiting. It was also a poster announcing the hours of the bus…in 5 minutes. I am lucky, I was thinking. After 10 minutes of rain and no bus, more and more people were coming from the airport. Enough to make full 3 buses. In the rain, with orange jackets a few guys are coming. They have something in their hands and yelling: Termini, Centro, Termini, Centro. I am realizing they should sell bus tickets. I go, I ask the price…I pay. I take my wet ticket already and going back under the cover of the bus stop. After another 5 minutes, I was half wet but one bus is arriving. ALLL, but ALL the people/turists/travelelrs are running to the bus. The first ones getting in are informed that they don’t have the right tickets. In fact nobody has the right tickets because they are sold only in the bus. I am not worrying about the fact that I could have fake tickets. I know how it is in Italy: very competitive...so there where is one company will be at least two more. I was right. After some more minutes in the rain the bus matching with my tickets is arriving. Another crowd running in the rain to take the bus. We just cannot go inside the bus with our luggage. It has to be put in the luggage compartment under the bus. A lot of people don’t understand Italian, the bus driver and his assistant they don’t really speak other languages. Confusion, rain, crowd. A mobile phone ringing. It is belonging to the driver. In the middle of all the mess he answers: Ciao, Cara! Come stai! Bene..anch’io. …etc. After a few minutes (!?) he finish the conversation and starts again to ”organize” the crowd/client thing. Finally after 30 minutes the bus is full of wet nervous people and the luggage is in the special compartment. Some negotiation are still going on the a funny language (mix of Italian and something else) with people that their wives/girlfriends were coming up in the bus during the time the men were arranging the luggage in the indicated place and now they do not have place anymore. The Italian driver say NO! Non e possible. In my bus nobody go standing…after 5 more minutes of negotiation the guys come on the bus as well. We are moving!!! youppy !!!But not for long: in 10 minutes we are entering the city and the traffic is tremendous…slow. Doesn’t matter for me as I am looking on the streets I know…in a neighborhood I was living for a while…here is the market. Loveley memories. Gelateria is in the same place. Roma e sempre Roma. Bella, caotica, dolce vita, tranquilla…bellissima Roma.

Despre conflicte (a doua parte)

De ce sa nu bagi capul in nisip ca strutul?

Asa cum am specificat in prima parte a articolului despre conflicte, ne aflam practic tot timpul intr-o relatie, fie ea cu noi insine, fie cu ceilalti, cu totii facand parte dintr-un sistem.

Ca urmare suntem tot timpul in situatia de a trai un conflict.

Conflictul interior (neglijat in prima parte) este in noi insine, este ca un dialog interior intre mine si mine. Intre mine si constiinta mea. Conflictul intern este greu observabil de persoanele din jurul nostru, exceptand cazurile in care conflictul interior ne deterioareaza atat de mult incat rabufnim si ne varsam frustrarile pe cei din jur, fie plangandu-ne tot timpul, fie facand rau gratuit, fie criticand tot ce misca sau atancand-i pe cei din jur etc. Conflictele interioare iau nastere atunci cand imaginea pe care o avem noi despre noi insine (cu nevoile, dorintele, valorile, scopurile si misiunea noastra de viata) este impiedicata sa se dezvolte de catre factori externi (persoane sau evenimente) sau chiar de catre factori interni (demonii interni). De cele mai multe ori cand dintr-un conflict intern castiga demonii, persoana va face ceea ce “trebuie” facut si nu ceea ce vrea cu adevarat. Astfel neputandu-si implini dorintele si scopurile cele mai profunde care sa ii completeze misunea in viata, va deveni insatisfacut de viata sau isi va “acoperi” nevoile nesatisfacute prin a-si concentra atentia asupra unei alte activitati, ignorandu-si propriul “eu“ profund.

O persoana care si-a rezolvat in mod pozitiv eventualele conflicte interne va spune ceea ce gandeste sau simte si va actiona in consecinta.

Conflictul extern/vizibil/cu ceilalti (despre aparitia caruia am explicat in prima parte) poate aparea si datorita unui conflict intern nerezolvat.

Conflictele interne nerezolvate ne pot pune multe piedici in viata in general si aici as vrea sa il citez pe Andrew Carnegie care spunea: "Niciodata sa nu negociezi cu cineva cand inca nu ai terminat de negociat cu tine insuti."

Cum reactioneaza oamenii in general in fata unui conflict (intern sau extern)?

De cele mai multe ori il ignora pretinzand pur si simplu ca nu exista. “Strategia” aplicata: “nu se merita efortul”. De cele mai multe ori aceasta “strategie” face ca situatia sa se inrautateasca.

O alta “strategie” este cea de a “lasa de la tine” in speranta ca data viitoare (in cazul in care va exista o data viitoare) va fi celalat care “va lasa de la el”. Si acest fel de a actiona duce in timp la agravarea conflictului si la alimentarea conflictelor interne.

NU exista o solutie ideala, o reteta care sa se potriveasca in fiecare situatie conflictuala. Ceea ce pot afirma cu tarie este ca metoda “capului in nisip” (respectiv primele doua atitudini enumeratte mai sus), statistic, duce la agravarea situatiei si este una dintre cele mai toxice comportamente. Spun toxic pentru ca ne otraveste viata si nu ne conduce la nimic bun, constructiv sau creativ.

Printre metodele care pot functiona la un moment dat, in funcite de situatie, enumerez: competitia (fiecare face in felul lui in speranta ca va fi cel mai bun si va castiga conflictul), compromisul (sau ajungerea la o intelegere prin mentinerea unei anumite balante intre renuntari si mentineri de pozitie), colaboararea (toata lumea se concentraza pe munca in comun, clarificand ne-intelegerile, redefinind anumite scopuri si dorinte, utilizand resursele comune de comun acord etc).

Asa cum spuneam, nu exista o metoda miraculoasa de rezolvare a unui conflict, dar exista diverse metode de management al conflictelor care sa duca la rezolvarea lor in mod efficient si productiv…dar despre asta intr-un articol viitor.

Despre conflicte (prima parte)

Exista mai multe feluri de a “trece prin viata”, de a trai: unii traiesc de la o zi la alta urmand traditiile si exemplele stramosilor (a se citi modelele parentale) fara sa isi puna prea multe intrebari, altii incearca sa se simta bine si sa ii faca fericiti pe cei din jurul lor, unii traiesc pe sistemul era mai bine in trecut, altii pe sistemul daca reusesc cutare lucru o sa fie mult mai bine in viitor, unii au viziuni si scopuri marete pe care incerca sa le implineasca, altii traiesc de pe o zi pe alta fara a se gandi la viitor, unii reusesc, altii nu.

Eu fac parte din categoria celor care isi pun intrebari si incerc sa inteleg ce se intampla cu mine, cu viata mea, cu evenimentele din viata si de ce se intampla toate astea cu scopul de a invata din greseli, de a evolua, de a-mi imbunatati viata in general. Ca urmare a unor evenimente petrecute in ultimul timp, am inceput sa cercetez un pic si sa imi scotocesc mintea pentru a scrie o serie de articole dedicate conflictelor.

In general, majoritatea oamenilor sunt “programati” social sa evite conflictele sau confruntarile. In Romania avem si cateva zicale: Capul plecat sabia nu-l taie, Vorba dulce mult aduce etc. Suntem obisnuiti de mici sa fim aliniati, sa fim cuminti, sa nu facem probleme, sa nu ne opunem pe fata, sa nu ne zicem parerea ca sa nu suparam pe cineva, ca sa nu iscam un “scandal” sau mai bine zis un conflict. Pe sistemul: ce te intereseaza pe tine, nu e treaba ta, lasa-l in pace ca o sa vada el oricum, nu fii isteric, ce te bagi, daca ai ceva de spus du-te si spune-i lui…. etc.

Din pacate pentru cei ce sunt de accord cu frazele de mai sus, conflictele sunt bune si ele la ceva caci nu se poate Ying fara Yang si nu exista bine fara rau si vice-versa.

Conflictul poate fi interior sau exterior. Conflictul interior are loc atunci cand ceva nu ne convine sau mai bine zis cand contravine dorintelor noastre, atunci cand facem un compromis sau cand suntem obligati sa facem ceva ce nu vrem, de exemplu cand traim in dezacord sau cand ignoram dorintele sau valorile noastre profunde. Conflictul exterior are loc intre doua sau mai multe persoane. Ceea ce este comun ambelor cazuri este ca apar in cadrul unui sistem, al unei relatii (relatia mea cu mine sau relatia mea cu ceilalti din jur). Fiecare dintre noi suntem responsabili de modul de “administrare” al acestei relatii[i].

Nu ma voi ocupa acum de conflictele interioare ci de cele cu alte persoane. In cazul acesta relatia se poate defini ca o interactiune intre doua persoane: fiecare persoana are personalitatea ei si vine in aceasta relatie cu un “bagaj” ce constituie experinta, valorile, obiceiurile persoanei respective. Responsabilitatea fiecarei persoane din aceasta relatie vine cu “filtrul” pe care fiecare il avem in a ne “arata” in lume. In mare parte conflictele apar din ne-intelegeri, omisiuni, interpretari datorate lipsei de informatie (informatie care nu este revelata sau care nu este ceruta). Persoanele ce intra intr-o interactiune creaza realtia in functie de personalitatea lor si de “bagajul” pe care il aduc in aceasta relatie. Cu cat informatiile pe care le dam despre noi insine si intentiile noastre sunt mai multe si mai clare cu atat celalat ma cunoaste mai bine deci ma poate recunoaste[ii] in cadrul relatiei. Toate informatiile omise si importante in cadrul relatiei respective duc la conflict iar conflictul la stress.

De ce sunt bune conflictele?

1. Ajuta la aducerea in discutie a ceea ce s-a omis si este necesar relatiei, ne ajuta sa identificam problemele si sa le clarificam.

2. Creaza sinergiile necesare pentru crearea unei relatii stabile, cu baze sanatoase si creative (aduce valoare adaugata).

3. Ajuta oamenii sa se exprime, sa fie ei insisi asa cum sunt (“be real”), ii motiveaza sa participe.

4. Ajuta persoanele sa invete ceva despre ceilalti si despre cum isi pot folosi diferentele in mod util si creativ.

Conflict nu este sinonim cu o situatie de discomfort sau neplacuta. Conflictul nu e o problema dar un conflict care deraiaza in atacuri personale si in stoparea comunicarii si care afecteaza productivitatea, devine o problema.

---

[i] Relatie= o legatura, un raport, o conexiune intre doua sau mai multe persoane (relatii de munca, de prietenie, de colegialitate, amoroase etc )

[ii] Recunoastere= identificarea unei persoane cunoscute prin deosebirea ei de alte persoane prin semne caracteristice. A recunoaste munca, meritele, opiniile, persoana in sine, reactiile, actiunile etc.

Despre dragoste

English here

Am fost “acuzata” de multe ori ca nu stiu ce este dragostea, ca nu am iubit niciodata cu adevarat, ca sunt o egoista. Am trait diverse relatii de-a lungul timpului, am trecut printr-un divort, am experimentat. Pentru unii poate prea mult dar din punctul de vedere al altora, probabil foarte putin. Se zice ca un psiholog are pacientii pe care ii merita, ca un professor are elevii pe care ii merita iar in meseria mea se zice ca un coach are clientii pe care ii merita. Ca urmare cele mai multe coachinguri, le-am avut pe probleme personale legate de relatii amoroase: fie relatii care nu existau, fie relatii care erau pe duca, fie relatii care se dusesera deja. Prietenie, dragoste, relatie, sex, iubire, cuplu, simbioza, nevoie, durere, ruptura, nefericire, bucurie, tristete, frica, implinire…Toate sunt sentimente, cuvinte, descrieri dezbatute in sedintele de coaching. Ca urmare am fost intrebata de multe ori ce parere am despre dragoste, cum as numi eu dragostea, ce se intampla in viata mea, ce s-a intamplat in relatiile mele de dragoste, ce se intampla in momentul de fata in relatia mea. Astfel, aflandu-ne in jurul Sf. Valentin (cand “all you need is love” este pe toate starzile), in jurul Dragobetelui sau al Martisorului…vreu sa scriu despre DRAGOSTE, despre relatii bazate pe iubire, despre relatii sanatoase. Sunt multe bloguri si site-uri care dau sfaturi si vorbesc pe aceasta tema…dar aici vreau sa spun doar ce insemna din punctual meu de vedere.

Dragostea este dragoste cand este impartasita, altfel este un fel de fantezie. Nu spun ca nu ne putem indragosti de o persoana cu care facem cunostinta sau chiar de o persoana pe care o cunostem sau pe care o descoperim pentru ca ne-am indragostit, dar pentru mine ea nu devine o relatie de dragoste, iubire durabila si sanatoasa pana cand nu este impartasita si implicit traita. Dragostea iti da o stare de bine, de bucurie, de caldura si nu de tristete sau suferinta (vorbesc din punctul de vedere al unei relatii si nu dupa o despartire). In momentul in care simt altceva decat o stare de bine cand vad intrand pe usa persoana iubita dupa o zi de munca sau dupa o perioada mai lunga sau mai scurta de despartire, pentru mine insemna ca ceva nu merge.

Iubirea ma face mai buna, mai intelegatoare, mai sensibila fata de cee ce se intampla in jurul meu. Cred cu tarie ca atunci cand iubesc reusesc sa scot ceea ce este mai bun din partenerul meu si ca el, partenerul meu va reusi sa scoata la randul lui tot ceea ce este mai bun in mine. Relatiile de dragoste se schimba de-a lungul timpului si ii transforma pe cei doi parteneri in persoane mai bune, mai sigure pe ele, mai independente, mai autonome. Probabil multi vor rade la citirea acestei fraze dar relatia de dragoste nu impiedica gandirea, evolutia, transformarea, maturizarea. Dragostea nu impiedica sa fi tu insuti. Tot ce implica simbioza (eu am nevoie de…) sau jocuri de-a soarecele si pisica pentru mine nu mai este o relatie de dragoste sanatoasa. Eu sunt eu, cu bune si rele iar partenerul are dreptul sa ma cunoasca asa cum sunt iar eu am pretentia la acelasi lucru. Dragostea implica cel mai mare grad de intimitate tocmai din aceasta cauza: cartile sunt pe masa, toate.

Eu stiu ca partenerul meu se simte bine si eu ma simt bine. Suntem amandoi egali si responsabili de vietile noastre si de relatia noastra. Eu nu cred in compromisuri. Probabil ca multi vor spune ca sunt idealista dar eu stiu ca exista asa ceva (probat pe pielea mea). Suntem amandoi doua personalitati distincte si nu ne schimbam unul pe altul pentru a mentine relatia ci relatia ne schimba incet, incet. Schimbarea intervine natural prin evolutia sentimentelor, prin trecerea timpului. Avem activitati commune si activitati separate care nu se termina intr-o cearta vanjoasa pentru ca nu am ajuns acasa la ora stabilita.

Dragostea pentru mine se traieste in fiecare clipa in care un zambet, o atingere, o floare, o apreciere, o critica sincera, o parere onesta, un sarut, o noapte de amor, un te iubesc, o cina pregatita cu drag, o discutie pe diverse teme (chiar daca ne si contrazicem) au loc mereu si mereu si toate acestea si inca multe altele ne fac sa ne iubim mai mult in fiecare zi. Doi copacii ale caror crengi se intrepatrund, doi copaci care se sustin unul pe altul cand un vant puternic sau o furtuna ii primejduieste dar care au radacinile lor proprii si care stau pe propriile picioare cand furtuna trece. Doi copaci bucurandu-se de proximitate, de viata, de natura inconjuratoare, de ei insisi.

Gran Canaria (continuare)

Scriu in continuare despre Gran Canaria caci mi s-a parut ca saptamana a fost mult prea scruta pentru tot ceea ce se poate vedea si simti pe aceasta insula. Sunt mai multe feluri de calatori pe lumea asta dar eu fac parte dintre cei care cauta sa vada similaritatile si diferentele in felul de a trai al oamenilor din locurile pe care le vizitez. Ma bazez in principal pe similaritati pentru a ma simti ca acasa oriunde ma duc…Intr-o saptamana nu am putut sa imi fac o idee exacta dar am observat cateva chestii. Similaritati cu poporul roman: populatia bastinasa « sparge » seminte de floarea soarelui la orice colt si cu orice ocazie. Principala activitate este agricultura si nu am vazut gospodarie fara o mana de gaini si un porculet (stiu ca unii inca mai cred ca romanii sunt mai departe de atat, imi cer scuze daca ii ofensez). Principala activitate de timp liber este mersul la gratar sau picnic in munti, la niste lacuri absolut superbe. In aceste locuri bastinasii impanzesc locul cu masinile, fac gratare (e drept locul este amenajat special pentru gratare) si asculta muzica de la casetofonul masinii (spaniola ce-i drept, dar poate ca versurile nu sunt atat de departe de manele). Diferente: au autostrada si au simtul turismului. Simtul turismului la mine se refera la urmatoarele : curatenie, informatii (in mimimum 3 limbi engleza, germana si norvegiana), mijloace de transport atat in commun (e drept ca nu am utilizat autobuzele dar judecand dupa numarul lor pe strazi, precum si dupa numarul persoanelor din statie pare super ok) cat si masini de inchiriat, taxiuri si vaporase. Strazile impecabile chiar si in varf de munte. Mancarea este ieftina, in special tot ceea ce se numeste legume, fructe, paine, branza, carne si peste (poti alege dintre produse autohtone foarte gustoase sau internationale)…benzina este ieftina (chiar mai ieftina decat in Luxembourg) nevand taxe vamale.

In afara de peisajele superbe si foarte diferite de la nord la sud sau de la malul marii in varful muntilor (la malul marii erau in jur de 18 grade in fiecare zi cand am urcat pe munte au fost si 7-8 grade) se pot face o groaza de activitati : vizite in diverse parcuri si gradini cu pasari, animale sau plante (gradina botanica de langa Las Palmas era gratis si e o adevarata capodopera), sporturi (diving, golf, ciclism, tenis etc) sau pur si simplu aruncatul cu privirea. Cei intersati de localitati si cladiri, biserici etc nu vor fi dezamagiti. Nu insist prea mult caci eu sunt amatoare de natura mai mult decat de orase dar pot afirma ca centrul din Las Palmas merita toata stima.

Ce mi s-a parut interesant insa si pasionant a fost si va ramane numarul impresionant de plante care se integreaza foarte bine cu peisajul deluros sau stancos pe alocuri. Toate plantele pe care le vazusem din cand in cand prin ghivece sau sere ale gradinilor botanice, aici erau pur si simplu peste tot si intr-o marime « explodata ». Cactusi grasi cat roata carului sau mari si inalti cat un nuc, fel si fel de palmieri, aloe si alte plante ale caror nume imi scapa…

Ne aflam la un moment dat undeva prin mijlocul insulei, intre niste munti si vai si canioane superbe unde natura isi facea veacul in stilul ei cu verdeata, ape curgatoare, cascade cand a rasarit deodata in fata ochilor o vale imensa plina de pomi infloriti : migdali cat vedeai cu ochii cu flori roz si albe. Am urcat valea iar in varful muntelui unde credeam ca doar ceva capre pot trai era un satuc de vreo 5-6 case in care banuiesc ca traiau pastori. O turma de capre si oi sareau bezmetice printre stanci si se adaposteau in cotloanele rotunjoare ca niste mici grote create de relieful vulcanic. La vederea acestor locuri de o frumusete de basm nu m-am putut intreba daca cei ce locuiesc in astfel de locuri se gandesc uneori la ceea ce se intampla in lume ? Poate da, poate nu…stiu doar ca pentru mine, in valea cu migdali infloriti si turma de capre si oi…timpul s-a oprit in loc.

2 Februarie 2011

Sunt in Insulele Canare, mai exact in Gran Canaria. De cand am inceput sa discutam despre aceasta saptamana pe insula, mi-a fluturat in cap si in fata ochilor posterul pe care il aveam pe hol in apartamentul parintilor. De fapt nu era un poster ci un fel de suvenir facut dintr-un soi de material. Fondul era negru si o schita colorata reprezenta un oras si viata de noapte a orasului. Deasupra scria mare Las Palmas de Gran Canaria. Cu mintea mea de cativa anisori (maxim 10 caci apoi nu m-au mai fascinat culorile posterului) ma tot intrebam ce or fi palmele unui canar mare…cam asta era traducerea din capul meu. Acum imi aduc aminte ca ar fi fost reprezentati si ceva palmieri dar nu cred ca ei reprezentau ceva in capul meu de copil roman, care abia vedea de craciun cateva banane verzi si ananas la conserva.

Si iata-ma aici…la 33 de ani caci imi permit sa mentionez ca acum 2 zile am facut 33 de ani. In afara de faptul ca fie o gripa, fie o raceala, fie pur si simplu alergiile care ma bantuie au facut ca nasul meu sa curga ca un robinet si sa tusesc ca un TBCist de ultima speta, nimic nu ma poate opri in a admira peisajul natural al aceastei insule. E drept ca turismul de masa a facut ravagii in special la malul marii unde cladirile hotelurilor si apartamentelor de vacanta acopera fiecare centimentru de deal, stanca, faleza etc. Tot turismul de masa au facut sa apara ca ciupercile dupa ploaie tot felul de baruri si restaurante in care am observat ca populatia « pitipoanca » este foarte apreciata. Fel si fel de natii (englezi, norvegieni, nemti, ialieni etc) si-au trimis reprezentati sclipiciosi, plini de armani si d&G pe plajele facute anume pentru ei din Gran Canaria. Cand spun ca plajele sunt facute anume pentru ei nu glumesc caci exista inclusiv o plaja unde a fost adus nisip din Caraibe, alb si finut sa nu sgarie pielicica sensibila care nu a atins altceva decat stofa de mare marca !

In rest , o data ce te indepartezi de hoardele venite sa se inegreasca in mijlocul iernii europene, peisajul este ca luat din National Geografics…cred ca mi-ar trebui talentul lui Sadoveanu sa descriu dealurile, muntii si stancile nascute din vulcani, cu forme deosebite, acoperite de iarba de un verde deschis si de tufisuri din plante necunoscute mie cu un numar de feluri de cactusi absolut impresionant si presarat cu palmieri de toate formele si toata marimile. Plantatii de bananieri, smochini, papaia, portocali si alte fructe exotice acopera vaile insorite ale dealurilor. De pe stancile inalte izvorasc rauri ce formeaza cascade si vai care ajung pana la ocean…peste tot zboara fluturi si pasari colorate. Eterna primavara caci media temperaturilor peste iarna este 20 de grade iar peste vara 25. Climatul perfect. Paradisul Spaniei…

Te descurci doar cu instinctul matern?

Cu totii am auzit sau trait experinta in care o tanara mama, la maternitate, primind in brate noul ei nascut se gandeste: Doamne, ce mic este…cum am sa ma descurc cu el? Voi sti eu sa am grija de el? Etc. Bineinteles ca spitalele le dau mamelor liber sa plece acasa cu noii nascuti dupa cateva zile, fara instructiuni preliminare (aparent copiii nu se nasc cu instructiuni de utilizare !?) toata lumea fiind unanim de acord ca a creste un copil tine de instinctul matern. Este o idee universal valabila si nimeni pe pamant nu se indoieste de ea. Eu nu am copii. Recunosc, sunt vionavata! Fac parte din categoria persoanele fara copii care dau sfaturi celor cu copii. Nu, glumesc…incerc doar sa tin pasul cu toate prietenele sau cunostintele mele care au copii si care imi povestesc fel si fel de intamplari. In general cuplurile din ziua de astazi par sa aiba anumite probleme, specifice timpurilor in care traim, si in ceea ce priveste cresterea copiilor. De fapt ceea ce consideram insinct matern este un un sentiment pe care toti parintii il au, femei si barbati deopotriva. Este acel ceva ce ii face pe parinti (si aici ma refer la persoane normale din punct de vedere psihic) sa isi ocroteasca copiii. Cu totii in felul nostru ne dam silinta de a oferi ceea ce consideram a fi mai bun, mai bine, mai mult copiilor nostri. Ceea ce credem noi ca au ei nevoie. Observand prietenii din jurul meu precum si diferite persoane pe care le-am avut in coaching am vazut ca foarte putini ii pregatesc pentru momentul in care ei –parintii- nu vor mai fi acolo sa ii ocroteasca, sa le ofere, sa ii stranga in brate….Cu alte cuvinte sunt foarte putini cei ce se gandesc sa creasca copilul in ideea ca el sa devina o persona independenta, capabila de a lua anumite decizii, de a se descurca in situatii de criza, de a accepta momentele fericite, de a se bucura de viata sau de a planui ceea ce vrea sa faca in viata si cum sa urmareasca acest plan, etc.

In ziua de astazi, in societatea moderna nu mai exista reguli, nu mai exista traditii transmise de la mama la fiica cum faceau generatiile anterioare ce isi cresteau copiii exact in acelasi fel: ii infasau in acelasi fel, ii leganau in acelasi fel, ii lasau cu fratii lor mai mari, cu animalele domestice din curte, erau educati cu frica lui Dumnezeu etc. Astazi fiecare femeie sau cuplu este liber sa isi educe copilul in modul pe care il prefera, asta in cazul in care stiu ce prefera... In felul acesta din ce in ce mai multi parinti ajung in situatii bizare cu copiii lor, situatii din care nu prea mai stiu cum sa iasa, situatii penibile sau dea dreptul dificile. Copiii, la randul lor au din ce in ce mai multe dificultati in a se adapta la o lume in continua schimbare, lume la care nici macar proprii parinti nu ii mai fac fata. Cu toate astea in ultimele decenii psihologia a evoluat incredibil de mult. Studii asupra psihicului uman au aratat anumite etape de dezvolare a personalitatii care indica elemente comune in aceasta dezvoltare pentru toata rasa umana…insa prea putini parinti citesc sau se intereseaza de aceste etape, prea putini oameni se intereseaza in general despre dezvolatrea psihica sau a personalitatii in general. Statul nu se preocupa de acest aspect atata timp cat nu influenteaza intrarea de bani din taxe ale contribuabililor…Si totusi copiii nostri ce vor forma generatia urmatoare au nevoie de o dezvoltare psihica durabila pentru a fi capabili sa faca fata noii societati, noului mediu in continua schimbare. Dezvoltarea personalitatii ar trebui sa fie centrul preocuparilor parintilor care isi doresc pentru copiii lor un viitor, care isi doresc ca ei sa fie fericiti si sa ia decizii in cunostinta de cauza. Datorita societatii in care traim, noi oamenii ne-am transformat in masini de luat decizii, liberul arbitru ne este pus la incercare mai mult decat oricand in istorie: suntem liberi sa ne alegem cariera, meseria, partenerul de viata, prietenii, religia, clasele sociale se pot schimba, putem alege ce program vizualizam la televizor, unde ne petrecem concediu, unde vrem sa traim, ce casa vrem sa construim, ce mancare pregatim pana la ce culoare poate avea hartia de la toaleta. Pe vremuri meseriile se transmiteau din tata in fiu, casatoriile erau aranjate pentru mentinerea averilor sau a claselor sociale, informatia era putina sau accesul era limitat…iar peste toate astea reguli si traditii seculare planau neintcetat. Acesta epoca s-a inchieat in tarile civilizate…Acum traim in era informatiei, in era schimbarilor, in era in care cei ce se adapteaza mai repede si mai bine supraviatuiesc…dar nimeni nu ne-a pregatit pentru asa ceva si cu atat mai putin suntem pregatiti sa ne educam copiii pentru o asemenea societate…si atunci ma intreb oare de ce oamenii insista sa nu se intereseze despre singurul lucru stabil dintre toate astea: ei insisi…personalitatea lor, psihicul lor, sufletul lor…si mai ales cel al copiilor lor. As vrea sa pregatesc cursuri pentru cei interesati legate de etapele de dezvolatare ale personalitatii copiilor, cursuri adresate parintilor si nu numai. Nu e in nici un caz vorba de sfaturi de crestere a copiilor ci de cursuri informative despre personalitate, bazate pe Analiza Tranzactionala si pe Process Comunication Model. De fapt suportul de curs il am in cap de ceva vreme…dar as vrea sa stiu de la voi dragi cititori daca ati fi interesati. Daca da, va rog sa ma contactati sau sa scrieti un comentariu.