Reîntâlnire (sau Viata si Oamenii 2)

Cartea Sandei s-a prins de mine de la primele cuvinte. Sunt putine carti pe care citindu-le sa ma faca sa imi gåsesc sufletul acolo. Dar cartea Sandei face parte dintre ele. 

S-a nimerit ca si atunci cand ne-am intalnit prima oara sa fim in acelasi timp in acelasi loc fara sa ne fi propus, de data asta chiar la la Deva orasul natal al Sandei. Si asa am primit cartea chiar din mâna ei (e drept a doua zi dupa evenimentul oficial de lansare din Deva). Cum ne-am cunoscut noi doua puteti citi in cartea ei la pagina 67 sau aici pe blog.

Revenind la carte, am citit-o dintr-o suflare in aceeasi zi in care am primit-o!

Am descoperit frustrari comune sau poate cele mai obinsuite printre români dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult este perseverenta, insistenta, dorinta de a reusi, de a trai viata din plin caracteristca oamenilor care nu renunta usor. Am descoperit intelepciunea celui care este capabil sa se cunoasca, sa se inteleaga, sa isi construiasca si reconstruiasca eu-l dar mai ales sa se ierte si sa faca la fel cu ceilalti. Sanda explica ce inseamna sa ai o pasiune (in cazul ei jurnalismul si televiziunea) si cum aceasta pasiune i-a dat curaj sa mearga prin viata in ciuda problemelor. Ca toti oamenii intelepti intelege ca reusita este o munca de echipa amintindu-i pe toti cei care au ajutat-o de-a lungul timpului: mentorii, prietenii, amicii, colegii, sotul si mai nou propria fiica. Ba chiar le multumeste si celor care la un moment dat i-au pus bete in roate dar care in acest fel au facut-o sa continue sa se dezvolte. Desi este o carte autobiografica nu lipsesc relatari si legaturi cu momente din istoria recenta nationala si internationala si de aceea este o carte completa pentru ca prezinta cum mintea, corpul, biologia, psihologia si sociologia sunt un tot unitar si cum suntem toti influentati si in acleasi timp influentatori ai destinului propriu dar si al lumii sau comunitatii in care traim.

Cartea Sandei poate fi citita de oricine, barbati si femei de orice varsta, de cei care cred ca a reusi este privilegiul altora, ca a fi ajutat insemna ca esti slab dar si celor care au supravietuit vicisitudinilor si au reusit. Este o carte care emotioneaza dar si motiveaza, care da speranta, si chiar daca Sanda zice ca nu, da un exemplu.

Este o enorma onoare sa fiu mentionata in aceasta carte, nu pentru ca as fi avut vreo influneta in viata Sandei ci pentru ca destinul sau Dumenzeu ne-a adus impreuna intr-un moment extrem de important in viata fiecareia dintre noi. Si pentru ca am trait acel moment impreuna.

Daca vreti sa stiti mai mult despre carte, am gasit ca aici un reportaj care reda lansarea cartii la Deva: http://www.replicahd.ro/sanda-nicola-relatare-despre-propria-viata/. Dar cel mai bine, cumparati cartea si cititi-o! 

Sutienul

Un obiect de imbracaminte pe cat de bizar la infatisare pe atat de util. Pe mine ma bufneste rasul de cate ori il vad, pentru ca arata practic ca o sacosa (dubla) de carat sânii: are doua barete ce se pun pe umeri si doua “pungi” sau pentru unele “pungute” pentru ca sânii sa fie purtati mai sus sau mai in fata, dupa cum doreste moda sau persoana. Bine, bine...cupe, cum vreti voi sa le ziceti mai delicat! :)

Sutienul este din punctul meu de vedere ultimul obiect de imbracaminte care a rezistat epocii victoriene. Femeile s-au debarasat de corsete si alte desuuri care le “protejau” dar le faceau si viata grea dar au pastrat sutienul.

Astfel a devenit un obiect de imbracaminte simbol al feminitatii si a fost cat pe ce sa fie abandonat in anii 60 dar nu a fost sa fie! Sutienul a rezistat.

V-ati intrebat vreodata de ce purtam sutien? Eu imi aduc aminte cand am cumparat primul meu sutien…la cererea prietenului meu de pe atunci. Aveam vreo 18 ani…sutienul a fost ultima reduta. In momentul in care am pus acel sutien am realizat ca nu mai am nici o scapare: sunt femeie si va trebui sa ma adaptez si sa ma port ca atare. Cred ca a fost cel mai mare soc. Pana atunci mai putusem sa jonglez cu comportamentele mele de baietoica…dar sutenul asta era magic. In momentul in care il purtam identitatea mea se schimba. De altfel il puneam rar..si m-am impacat cu ideea lui doar dupa vreo 10 ani de tergiversari.

Aseara ma plimbam cu o prietena si incepuse sa picure. Am inceput sa ne gandim daca reusim sa ne intoarcem acasa fara sa ne udam sau ar fi mai bines a intram in vreo cafenea/bar sa bem ceva si sa asteptam sa treaca ploaia. Inainte de a reliza ca iesisem doar cu cheile in buzunar (deci fara bani), prietena mea a decis: Nu intram nicaieri caci nu mi-am luat sutienul! Ca urmare fiind ok sa ne plimbam in parc/padure doar cu tricourile si un hanorac pe noi…nu puteam patrunde intr-un loc “public” fara sutiene. Clar! Atunci am realizat ca impacarea mea cu sutienul nu provenea din acceptarea “feminitatii” mele ci l-am acceptat ca pe o protectie fata de privirile, uneori idiot de insistente, ale confratilor nostrii neobligati si nesugestionati sa poarte sutiene sau echivalentul lor pentru ceea ce le atarna intre picioare. Intodeauna m-am intrebat de ce? Caci pana la urma ar fi mai logic pentru ei sa isi protejeze “dreptul la urmasi”. Or fi ei asa de ignoranti de importanta lor?

Totusi, confratii nostri sunt facuti sa creada ca aceste sacose pentru sani ne fac mai sexy. Paradoxal acest obioect de imbrcaminte zboara pe jos in 3 minute si nimanui nu ii pasa de el acolo pe jos in timp ce se petrec alte lucruri interesante intre cei doi. Intodeauna mi s-a parut o enorma risipa de resurse pentru a face aceste sacosele sa arate cat mai “sexy” si sa devina din obiecte cat de cat functionale niste obiecte de tortura insuportabile pe care cele mai multe dintre noi le poarta cu anumita mandrie.

Dar, fetelor, sa recunoastem: cate dintre voi il purtati de placere? Sa va treziti dimineata si primul lucru la care va ganditi este “dragul de sutien”. Eu una, nu si sincer..cateodata il uit complet si trebuie sa ma dezbrac pentru a mi-l pune…caci, nu e asa…nu pot iesi in lumea larga, in mediul profesional, asa…libera! :) De altfel, imi aduc aminte alta istorie bizara legata de sutien. Eram clasa a IX, prima zi de liceu. In clasa intra domnul diriginte, care a avut onoarea sa ne diriguiasca 4 ani de zile pe noi: o clasa de uman de 30 de fete si 4 baieti care mai apoi s-au imputinat la 2. Prima lectie de dirigentie: veniti la scoala imbracate decent, fara fuste sub forma de guleras, fara unghii lungi inrosite iar daca va e cald si va luati un maieu sumar nu uitati sa va puneti sutien! Da...

Acestea fiind zise, as vrea sa stiu daca si voi aveti povesti si filozofii legate de sutiene sau poate alte obiecte de imbracaminte…Nu va jenati si comentati!

Istoria femeilor

Saptamana trecuta am fost sa vizionez filmul Sufragette, un film cu fapte istorice ce prezinta lupta femeilor pentru dreptul la vot. Mai exact al unui grup de cateva englezoiace din clasa muncitoare (spalatorese) care faceau parte din organizatia condusa de Emmeline Pankhurst. Este primul si singurul film pe care il stiu eu legat de subiect. Nici macar o carte nu mi-a cazut in mâna pe tema asta, desi s-ar putea sa existe…dar tind sa cred ca daca nu mi-a picat in mâna subiectul nu este abordat suficient.  Bineinteles ca sala era pe jumatate goala si sincer nu cred ca va face mare brânza in materie de incasari, desi eu il consider un film bun.

Mi-a placut abordarea, din punctul meu de vedere fiind axat mai mult pe drepturile omului si al egalitatii sanselor si nu pe feminism…Cu alte cuvinte va recomand sa va duceti sa il vedeti.

Totusi, nu m-am putut opri din a ma intreba, de ce sala era cam goala desi duminica seara pe o vreme destul de naspa (stiind ca la alte filme (mai) comerciale e in general bataia pestelui). Probabil pentru ca filmul « miroase » a propaganda feminista si pentru ca, nu e asa, suntem cam satui/satule de atata feminism. Suntem satui/satule dar ignorind totusi oameni care s-au sacrificat pentru ca noi sa ne bucuram de drepturile pe care le avem astazi.

Din punctul meu de vedere, filmul nu e feminist, sau poate nu e indeajuns de feminist. Totusi este interesant de aflat si de vazut ca pana la inceput de secol 20 (pentru unele tari chiar mai tarziu sau inca asteapta) femeile nu aveau drepturi, si nu ma refer doar la dreptul de vot. Pur si simplu nu aveau nici un drept aspura propriilor copii (tatal fiind cel care putea lua decizii legate de educatia, modul de crestere, inclusiv darea lor spre adoptie, fara acordul mamei). Va puteti imagina ?

Ca sa nu mai vorbim de dreptul de a-si gestiona propriul buget, avere mostenita, dreptul de a-si deschide un cabinet medical, un business etc. Situatia din Marea Britanie, cam aceeasi in toate Europa, era ca femeile erau niste fiinte bune de munca (de la vârste foarte fragede) si de reproducere. Cele doua activitati fiind oarecum obligatorii si nu optionale, in special pentru clasele muncitoare. Nu m-am putut oprii sa ma gandesc la multe femei care se plang astazi de dilemele lor legate de cariera, cresterea si educatia copiilor etc…Lucruri de care nu ar trebui sa ne plangem ci sa ne bucuram.

Tot interesant de aflat este ca munca si mai ales sacrificiul acestor femei  sufragiste a facut ca incepand cu secolul 20, femeile sa dobadeasca dreptul la vot si ulterior alte drepturi ce au condus la situatia actuala in care fiecare dintre noi putem alege ce vrem in viata : sa ne educam in domeniul in care vrem, sa urmam o cariera, sau nu, sa ne maritam sau nu etc. Despre ce sacrificiu este vorba ? Va recomand sa va duceti la film desi filmul prezinta destul de voalat violentele si suferinta, probabil ca sa nu deranjeze prea mult fiintele sensibile de astazi.

Tot vizionand si ulterior gandidu-ma la filmul asta, mi-am dat seama ca eu nu am invatat nimic la scoala la istorie despre asta. Ma intreb daca in astazi se invata…In conferinta de presa, actritele si realizatoarele acestui film spun ca nu au invatat mai nimic la scoala despre acest subiect si ca le-a luat ceva timp sa se documenteze pentru film. Toate sunt de acord ca erau multe lucruri pe care nu le cunoasteau si multe persoane de care nu auzisera. Meryl Streep (desi are o aparitie scurta in film), precizeaza in conferinta de presa ca nu exista o istorie a femeilor pentru ca exista doar o istorie din care in general aportul femeilor a fost ignorat. 

Feministe sau nu, oare de ce am ignora ca aceste drepturi au fost castigate prin sacrificiu..asa cum au fost castigate multe drepturi de-a lungul vremii. Sacrificii despre care am invatat. Astfel am inceput sa « sap » putin prin internet, sa vad ce se poate afla…

Primele miscari feminste (1848-1914) s-au axat in principal pe drepturi sociale si apoi pe cele politice. Prima dată dreptul de a participa la alegeri a fost obţinut de femei în ţările anglo-saxone (prima data in Finlanda in 1908, urmata de Danemarca in 1916 si apoi in Anglia si Germania in 1918), deşi erau impuse o serie de conditii legate de vârstă şi avere . În perioada 1893-1916 numai în şase ţări ale lumii femeile au primit dreptul de a vota (Noua Zeelandă, Australia, Finlanda, Danemarca, Islanda, Norvegia). Codasele in Europa la acordarea dreptul de vot femeilor sunt Elveţia (1971) şi Andorra (1978). In SUA incepand cu 18 august 1920, cand a fost ratificat al 19-lea amendament al Constitutiei SUA, s-a garantat dreptul femeii de a vota.

Apoi m-am gandit oare in Romania cam de cand am inceput sa avem drepturi.  O lucrare interesanta este cea a Doinei Bordeanu, Evoluţia constituţională a drepturilorelectorale ale femeilor în România , care precizeaza ca “Femeile primeau drept real de vot pentru prima dată în istoria României prin Constituţia de la 1938” dar din cauza conditiilor legate de educatie (având in vedere ca in în 1908, existau 1 384 188 de femei analfabete în comparaţie cu 206 172 bărbaţi) foarte putine femei puteau vota. Astfel practic doar in 1946, femeile românce au obtinut dreptul la vot egal cu cel al barbatilor.

Bininteles, mi-a luat cam o saptamana sa scriu si sa ma informez putin despre drepturile la vot, despre obtinerea celorlate drepturi, va invit sa o facem impreuna, astfel nu ezitati sa comentati si sa imi transmiteti linkuri, titluri de carti sau lucrari de cercetare interesante pe aceasta tema. De asemena ma intereseaza si istoria personala a femeilor din familiile voastre.

PS. Bineiteles acest film are si el critici, mai ales legate de prezentarea barbatilor din acest film care ar fi prea sumar si sub forma de monstrii. Sincer, nu e asa. Filmul prezinta 3 sau 4 eroine, ele suferind atât de batjocura barbatilor dar si a vastei majoritati a celorlate femei care nu voiau sau nu au avut curajul sa se implice in miscarea sufragista. Si prezinta bininteles si soti/barbati care le-au sustinut dar si soti/barbati care nu le-au sustinut. Acum, nu am calculat in ce procente dar pare destul de real…