Reîntâlnire (sau Viata si Oamenii 2)

Cartea Sandei s-a prins de mine de la primele cuvinte. Sunt putine carti pe care citindu-le sa ma faca sa imi gåsesc sufletul acolo. Dar cartea Sandei face parte dintre ele. 

S-a nimerit ca si atunci cand ne-am intalnit prima oara sa fim in acelasi timp in acelasi loc fara sa ne fi propus, de data asta chiar la la Deva orasul natal al Sandei. Si asa am primit cartea chiar din mâna ei (e drept a doua zi dupa evenimentul oficial de lansare din Deva). Cum ne-am cunoscut noi doua puteti citi in cartea ei la pagina 67 sau aici pe blog.

Revenind la carte, am citit-o dintr-o suflare in aceeasi zi in care am primit-o!

Am descoperit frustrari comune sau poate cele mai obinsuite printre români dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult este perseverenta, insistenta, dorinta de a reusi, de a trai viata din plin caracteristca oamenilor care nu renunta usor. Am descoperit intelepciunea celui care este capabil sa se cunoasca, sa se inteleaga, sa isi construiasca si reconstruiasca eu-l dar mai ales sa se ierte si sa faca la fel cu ceilalti. Sanda explica ce inseamna sa ai o pasiune (in cazul ei jurnalismul si televiziunea) si cum aceasta pasiune i-a dat curaj sa mearga prin viata in ciuda problemelor. Ca toti oamenii intelepti intelege ca reusita este o munca de echipa amintindu-i pe toti cei care au ajutat-o de-a lungul timpului: mentorii, prietenii, amicii, colegii, sotul si mai nou propria fiica. Ba chiar le multumeste si celor care la un moment dat i-au pus bete in roate dar care in acest fel au facut-o sa continue sa se dezvolte. Desi este o carte autobiografica nu lipsesc relatari si legaturi cu momente din istoria recenta nationala si internationala si de aceea este o carte completa pentru ca prezinta cum mintea, corpul, biologia, psihologia si sociologia sunt un tot unitar si cum suntem toti influentati si in acleasi timp influentatori ai destinului propriu dar si al lumii sau comunitatii in care traim.

Cartea Sandei poate fi citita de oricine, barbati si femei de orice varsta, de cei care cred ca a reusi este privilegiul altora, ca a fi ajutat insemna ca esti slab dar si celor care au supravietuit vicisitudinilor si au reusit. Este o carte care emotioneaza dar si motiveaza, care da speranta, si chiar daca Sanda zice ca nu, da un exemplu.

Este o enorma onoare sa fiu mentionata in aceasta carte, nu pentru ca as fi avut vreo influneta in viata Sandei ci pentru ca destinul sau Dumenzeu ne-a adus impreuna intr-un moment extrem de important in viata fiecareia dintre noi. Si pentru ca am trait acel moment impreuna.

Daca vreti sa stiti mai mult despre carte, am gasit ca aici un reportaj care reda lansarea cartii la Deva: http://www.replicahd.ro/sanda-nicola-relatare-despre-propria-viata/. Dar cel mai bine, cumparati cartea si cititi-o! 

Test de personalitate

Cu totii am auzit despre teste sau profile de personalitate… Fie ca am facut fel si fel de teste de prin diverse reviste, fie ca am trecut adevarate teste pentru a obtine un job, pentru a fi avansat in functii de conducere sau pentru carnetul de sofer etc.

Dar ce este da fapt personalitatea?

In general este un set de trasaturi si caracteristici, stabile in timp, apartinand unei persoane care conduc la un comportament ce se poate recunoaste si care este specific acelei persoane.

Dezvoltarea personalitatii este un process complex implicand pe de o parte mostenirea noastra genetica la care contribuie pe de alta parte diversi factori de mediu, experientele de viata, stresul si gestionarea lui, oportunitatile ivite in viata etc.

Testele de personalitate sunt facute pentru a face un raport sau un profil de personalitate care insumeaza o serie de trasaturi si caracteristici ce ne sunt propii si care pot arata o anumita tendinta de a se comporta in diferite situatii. Unele profile pot masura trasaturi specifice necesare anumitor meserii sau joburi, in cazul in care este nevoie de o selectie legata de un job care necesita anumite caracteristici, altele sunt mai generale, altele ne ajuta in dezvoltarea noastra personala, ne pot da o idee despre ceea ce suntem sau ceea ce putem deveni…despre talentele si inclinatiile noastre spre anumite domenii.

De curând, am descoperit o cercetare despre personalitate, realizata de BBC si UK Lab care doreste sa descopere legaturile intre personalitate si alte zone ale vietii cum ar fi fericirea, familia, sanatatea si alegerea carierei. Testul se chiama The big personality test si este in limba engleza. Este un test on line, gratuit, usor de facut care ofera rezulate legate de 5 trasaturi principale: constiinciozitate, deschidere catre experiente noi, extroversie, nervozitate si abilitatea de a fi placut. Daca sunteti curiosi sa il faceti veti avea ca rezultat o serie de descrieri legate de personalitatea dvs precum si eventualele legaturi cu ceea ce credeti despre fericire, familie, sanatate, job etc. In acelasi timp veti ajuta echipa de cercetatori sa evolueze in analiza lor legata de aceasta tematica foarte vasta si care a pasionat si pasioneaza de generatii intregi fiinta umana. Have fun!

Despre dragoste

English here

Am fost “acuzata” de multe ori ca nu stiu ce este dragostea, ca nu am iubit niciodata cu adevarat, ca sunt o egoista. Am trait diverse relatii de-a lungul timpului, am trecut printr-un divort, am experimentat. Pentru unii poate prea mult dar din punctul de vedere al altora, probabil foarte putin. Se zice ca un psiholog are pacientii pe care ii merita, ca un professor are elevii pe care ii merita iar in meseria mea se zice ca un coach are clientii pe care ii merita. Ca urmare cele mai multe coachinguri, le-am avut pe probleme personale legate de relatii amoroase: fie relatii care nu existau, fie relatii care erau pe duca, fie relatii care se dusesera deja. Prietenie, dragoste, relatie, sex, iubire, cuplu, simbioza, nevoie, durere, ruptura, nefericire, bucurie, tristete, frica, implinire…Toate sunt sentimente, cuvinte, descrieri dezbatute in sedintele de coaching. Ca urmare am fost intrebata de multe ori ce parere am despre dragoste, cum as numi eu dragostea, ce se intampla in viata mea, ce s-a intamplat in relatiile mele de dragoste, ce se intampla in momentul de fata in relatia mea. Astfel, aflandu-ne in jurul Sf. Valentin (cand “all you need is love” este pe toate starzile), in jurul Dragobetelui sau al Martisorului…vreu sa scriu despre DRAGOSTE, despre relatii bazate pe iubire, despre relatii sanatoase. Sunt multe bloguri si site-uri care dau sfaturi si vorbesc pe aceasta tema…dar aici vreau sa spun doar ce insemna din punctual meu de vedere.

Dragostea este dragoste cand este impartasita, altfel este un fel de fantezie. Nu spun ca nu ne putem indragosti de o persoana cu care facem cunostinta sau chiar de o persoana pe care o cunostem sau pe care o descoperim pentru ca ne-am indragostit, dar pentru mine ea nu devine o relatie de dragoste, iubire durabila si sanatoasa pana cand nu este impartasita si implicit traita. Dragostea iti da o stare de bine, de bucurie, de caldura si nu de tristete sau suferinta (vorbesc din punctul de vedere al unei relatii si nu dupa o despartire). In momentul in care simt altceva decat o stare de bine cand vad intrand pe usa persoana iubita dupa o zi de munca sau dupa o perioada mai lunga sau mai scurta de despartire, pentru mine insemna ca ceva nu merge.

Iubirea ma face mai buna, mai intelegatoare, mai sensibila fata de cee ce se intampla in jurul meu. Cred cu tarie ca atunci cand iubesc reusesc sa scot ceea ce este mai bun din partenerul meu si ca el, partenerul meu va reusi sa scoata la randul lui tot ceea ce este mai bun in mine. Relatiile de dragoste se schimba de-a lungul timpului si ii transforma pe cei doi parteneri in persoane mai bune, mai sigure pe ele, mai independente, mai autonome. Probabil multi vor rade la citirea acestei fraze dar relatia de dragoste nu impiedica gandirea, evolutia, transformarea, maturizarea. Dragostea nu impiedica sa fi tu insuti. Tot ce implica simbioza (eu am nevoie de…) sau jocuri de-a soarecele si pisica pentru mine nu mai este o relatie de dragoste sanatoasa. Eu sunt eu, cu bune si rele iar partenerul are dreptul sa ma cunoasca asa cum sunt iar eu am pretentia la acelasi lucru. Dragostea implica cel mai mare grad de intimitate tocmai din aceasta cauza: cartile sunt pe masa, toate.

Eu stiu ca partenerul meu se simte bine si eu ma simt bine. Suntem amandoi egali si responsabili de vietile noastre si de relatia noastra. Eu nu cred in compromisuri. Probabil ca multi vor spune ca sunt idealista dar eu stiu ca exista asa ceva (probat pe pielea mea). Suntem amandoi doua personalitati distincte si nu ne schimbam unul pe altul pentru a mentine relatia ci relatia ne schimba incet, incet. Schimbarea intervine natural prin evolutia sentimentelor, prin trecerea timpului. Avem activitati commune si activitati separate care nu se termina intr-o cearta vanjoasa pentru ca nu am ajuns acasa la ora stabilita.

Dragostea pentru mine se traieste in fiecare clipa in care un zambet, o atingere, o floare, o apreciere, o critica sincera, o parere onesta, un sarut, o noapte de amor, un te iubesc, o cina pregatita cu drag, o discutie pe diverse teme (chiar daca ne si contrazicem) au loc mereu si mereu si toate acestea si inca multe altele ne fac sa ne iubim mai mult in fiecare zi. Doi copacii ale caror crengi se intrepatrund, doi copaci care se sustin unul pe altul cand un vant puternic sau o furtuna ii primejduieste dar care au radacinile lor proprii si care stau pe propriile picioare cand furtuna trece. Doi copaci bucurandu-se de proximitate, de viata, de natura inconjuratoare, de ei insisi.

Te descurci doar cu instinctul matern?

Cu totii am auzit sau trait experinta in care o tanara mama, la maternitate, primind in brate noul ei nascut se gandeste: Doamne, ce mic este…cum am sa ma descurc cu el? Voi sti eu sa am grija de el? Etc. Bineinteles ca spitalele le dau mamelor liber sa plece acasa cu noii nascuti dupa cateva zile, fara instructiuni preliminare (aparent copiii nu se nasc cu instructiuni de utilizare !?) toata lumea fiind unanim de acord ca a creste un copil tine de instinctul matern. Este o idee universal valabila si nimeni pe pamant nu se indoieste de ea. Eu nu am copii. Recunosc, sunt vionavata! Fac parte din categoria persoanele fara copii care dau sfaturi celor cu copii. Nu, glumesc…incerc doar sa tin pasul cu toate prietenele sau cunostintele mele care au copii si care imi povestesc fel si fel de intamplari. In general cuplurile din ziua de astazi par sa aiba anumite probleme, specifice timpurilor in care traim, si in ceea ce priveste cresterea copiilor. De fapt ceea ce consideram insinct matern este un un sentiment pe care toti parintii il au, femei si barbati deopotriva. Este acel ceva ce ii face pe parinti (si aici ma refer la persoane normale din punct de vedere psihic) sa isi ocroteasca copiii. Cu totii in felul nostru ne dam silinta de a oferi ceea ce consideram a fi mai bun, mai bine, mai mult copiilor nostri. Ceea ce credem noi ca au ei nevoie. Observand prietenii din jurul meu precum si diferite persoane pe care le-am avut in coaching am vazut ca foarte putini ii pregatesc pentru momentul in care ei –parintii- nu vor mai fi acolo sa ii ocroteasca, sa le ofere, sa ii stranga in brate….Cu alte cuvinte sunt foarte putini cei ce se gandesc sa creasca copilul in ideea ca el sa devina o persona independenta, capabila de a lua anumite decizii, de a se descurca in situatii de criza, de a accepta momentele fericite, de a se bucura de viata sau de a planui ceea ce vrea sa faca in viata si cum sa urmareasca acest plan, etc.

In ziua de astazi, in societatea moderna nu mai exista reguli, nu mai exista traditii transmise de la mama la fiica cum faceau generatiile anterioare ce isi cresteau copiii exact in acelasi fel: ii infasau in acelasi fel, ii leganau in acelasi fel, ii lasau cu fratii lor mai mari, cu animalele domestice din curte, erau educati cu frica lui Dumnezeu etc. Astazi fiecare femeie sau cuplu este liber sa isi educe copilul in modul pe care il prefera, asta in cazul in care stiu ce prefera... In felul acesta din ce in ce mai multi parinti ajung in situatii bizare cu copiii lor, situatii din care nu prea mai stiu cum sa iasa, situatii penibile sau dea dreptul dificile. Copiii, la randul lor au din ce in ce mai multe dificultati in a se adapta la o lume in continua schimbare, lume la care nici macar proprii parinti nu ii mai fac fata. Cu toate astea in ultimele decenii psihologia a evoluat incredibil de mult. Studii asupra psihicului uman au aratat anumite etape de dezvolare a personalitatii care indica elemente comune in aceasta dezvoltare pentru toata rasa umana…insa prea putini parinti citesc sau se intereseaza de aceste etape, prea putini oameni se intereseaza in general despre dezvolatrea psihica sau a personalitatii in general. Statul nu se preocupa de acest aspect atata timp cat nu influenteaza intrarea de bani din taxe ale contribuabililor…Si totusi copiii nostri ce vor forma generatia urmatoare au nevoie de o dezvoltare psihica durabila pentru a fi capabili sa faca fata noii societati, noului mediu in continua schimbare. Dezvoltarea personalitatii ar trebui sa fie centrul preocuparilor parintilor care isi doresc pentru copiii lor un viitor, care isi doresc ca ei sa fie fericiti si sa ia decizii in cunostinta de cauza. Datorita societatii in care traim, noi oamenii ne-am transformat in masini de luat decizii, liberul arbitru ne este pus la incercare mai mult decat oricand in istorie: suntem liberi sa ne alegem cariera, meseria, partenerul de viata, prietenii, religia, clasele sociale se pot schimba, putem alege ce program vizualizam la televizor, unde ne petrecem concediu, unde vrem sa traim, ce casa vrem sa construim, ce mancare pregatim pana la ce culoare poate avea hartia de la toaleta. Pe vremuri meseriile se transmiteau din tata in fiu, casatoriile erau aranjate pentru mentinerea averilor sau a claselor sociale, informatia era putina sau accesul era limitat…iar peste toate astea reguli si traditii seculare planau neintcetat. Acesta epoca s-a inchieat in tarile civilizate…Acum traim in era informatiei, in era schimbarilor, in era in care cei ce se adapteaza mai repede si mai bine supraviatuiesc…dar nimeni nu ne-a pregatit pentru asa ceva si cu atat mai putin suntem pregatiti sa ne educam copiii pentru o asemenea societate…si atunci ma intreb oare de ce oamenii insista sa nu se intereseze despre singurul lucru stabil dintre toate astea: ei insisi…personalitatea lor, psihicul lor, sufletul lor…si mai ales cel al copiilor lor. As vrea sa pregatesc cursuri pentru cei interesati legate de etapele de dezvolatare ale personalitatii copiilor, cursuri adresate parintilor si nu numai. Nu e in nici un caz vorba de sfaturi de crestere a copiilor ci de cursuri informative despre personalitate, bazate pe Analiza Tranzactionala si pe Process Comunication Model. De fapt suportul de curs il am in cap de ceva vreme…dar as vrea sa stiu de la voi dragi cititori daca ati fi interesati. Daca da, va rog sa ma contactati sau sa scrieti un comentariu.