➽"Opozitia"incotro?➽

In seara de 21 noiembrie bacoviana (frig, umezeala si lapovita), uda la picioare datorita baltilor pana la glezne din Bucuresti, dupa stat in trafic, ajung ca prin minune in timp la locul faptei, adica la dezbaterea organizata de Grupul pentru dialog social (GDS) cu partidele din opozitie. Fusesera invitati toti leaderii partidelor politice indiferent daca erau parlamentare sau nu.

Dezbaterea are loc la sediul GDS, intr-o cladire veche cu curte interioara de pe Calea Victoriei. Intrarea in cladire era somptuoasa dar nu si aranjamentul din sala unde va avea loc dezbaterea…Scaunele sunt asezate astfel incat sa dea bine la filmare/poze (probabil) si imi este clar ca nu era prevazuta sa aiba prea mult public.

Personal aflasem si ma hotarasem cu o seara inainte sa vin la acest eveniment. Aparuse pe FB, probabil pus de RO+ caci erau trecuti doar participantii din partea lor. De unde si interesul meu caci o cunoscusem si invitasem pe Oana Bogdan la un eveniment organizat de asociatiile comunitatii românesti din Luxembourg. Ajung in dreptul pragului de la intrarea in sala, ma uit si nu indraznesc sa intru. Pe de o parte pentru ca sala este intesata de niste scaune cu catifea rosie si spatar inalt, aranjate bizar si blocand accesul catre scaunele mai din spate (pe care le tinteam eu) si bineintenteles e plina déjà de camere si fotografi…Dar, un tanar care parea sa fie de al casei ma intreaba cu ce ma poate ajuta si foarte natural imi explica ca pot intra prin “flancul” salii “fie prin secretariat” fie “prin spate pe sub scara”. Ma hotarasc la secretariat care era mai aproape si deranjez doar vreo 3 persoane cu aparatura asezate in usa…

Gasesc un scaun si ma asez, ma uit in jur si nu cunosc pe nimeni nici macar din vedere…Simt aceeasi senzatie pe care am resimit-o cu ani in urma in Luxembourg cand m-am mutat acolo. Realizez ca acum, la orice eveniment m-as duce in Luxembourg tot cunosc cateva persoane chiar daca si doar din vedere.
Ma simt emotionata totusi. Nici unul dintre invitatii serii nu parea sa fii ajuns. Oare opozitia chiar o sa faca o alinata pentru alegeri? Oare o sa asist la ceva istoric? Ce bine ca ma gasesc in Bucuresti si pot fi prezenta…De abia astept sa o vad pe Oana pe care o admir enorm si pe care nu am mai vazut-o de atata timp. Ea s-a intors de la Bruxelles pentru un timp nelimitat in Romania. Vreau sa discut cu ea caci sunt in cumpana daca implicarea in Romania la nivel politic mai are rost pentru noi..diasporenii…dar ea s-a intors, deci pentru ea are rost, logic. Oare pot eu face ceva de "acolo"? Oare mai am timp? Oare o sa avem timp sa vorbim dupa dezbatere?

Primii invitati sosesc si realizez ca pe unul dintre ei il cunosc foarte bine: fostul amabasador al Romaniei la Luxembourg, dl.Alexandrescu, acum parte dintre leaderii USR. Apare si Oana impreuna cu Dl. Ciolos…Dl. Alexandrescu ma saluta cordial ca de obicei si in acelasi timp surpins ca ma vede aici. Aerul din sala se electrizeaza, din ce in ce mai multi invitati ajung, se umple sala, incepe!

Am vrut sa scriu mai in detaliu despre starea de spirit in care ma aflam la inceputul dezbaterii…caci, dezbaterea a fost 2 ore de discursuri individuale. Nu am simtit dorinta de colaborare nici nu am vazut-o sau simti-o la alt nivel. Ea exista la nivel declarativ, si logic. Adica, da, daca nu ne unim si nu venim cu un plan, strategie si mesaj comun nu avem nici o sansa. DAR nu am vazut bucuria lor, a leaderilor din opozitie, ca se aflau acolo, in aceeasi sala, toti impreuna…si ce ocazie minunata! Nu. Primii invitati fusesera leaderii liberali care nici macar nu venisera. In sala erau cativa membrii si deputati liberali care si-au dat cu parerea proprie si care nu prea se pupau. Dar acest fapt (discordia din partid) se stia, doar ca am vazut acum pe viu. Discursurile lor au fost despre cum lupta ei in parlament “cu balaurul” de “la 48 incoace”. Au urmat leaderii USR (mai intai doar dl. Alexandrescu) care fiind un orator desavarsit si un om foarte calm a vorbit si el despre ceea ce inseamna lupta in parlament cu un partid clientelar, fara valori sau reguli (sau in fine cu reguli stiute doar de ei). Unul cate unul, leaderii diverselor partide noi inca neparlamentare, au vorbit despre ideile lor de dezvoltare a României si un singur punct comun se ridica ca o ceata groasa: luptam cu un monstru caruia cand ii tai un cap ii cresc doua in loc….Entuziasmul meu scadea vertiginos…

Am mai avut o sclipire in momentul in care a vorbit Dl. Ciolos. Va spun sincer ca nu l-am cunoscut personal, nici macar pe la televizor/internet nu l-am urmarit…Cand a intrat in sala aseara nu m-am putut abtine in a observa cat este de mic de statura si cat de slab…dar degajand in acealsi timp atat de multa prezenta. Studiile din psihologie sau leadership scosesera la un moment dat ca cei ce se regasesc in pozitii de leadership sunt mai intalti decat media. Practic ca statura ii ajuta sa fie vazuti si acceptati ca leaderi. Personal am admirat mereu persoanele inalte, atata prestanta fara a face nimic deosebit…Cu atat mai mult am fost impresionata de dl. Ciolos cand a luat cuvantul in dezbatere. Fiind mai in spate, am putut observa cum efectiv, toti cei din sala s-au aplecat catre el pentru a-l asculta mai bine. Aerul din sala s-a electrizat din nou, fotografii se agitau. Era oare doar efectul facut de un fost prim ministru? Nu...nu cred ca Boc, Ponta sau Dancila ar electriza ceva….sau vor electriza ceva mai mult decat o rigla frecata de par…Era efectul unui bun orator? Poate, dar mai era ceva. Oare si Stefan cel Mare avea acelasi efect? Ca si el era tot mic de statura doar ca mai era si (chipuriule) frumos. Ciolos are o voce ferma si calda in acelasi timp iar micile inflexiuni ardelenesti il fac simpatic. Are o logica in discurs si in ceea ce spune. Imi place si in acelasi timp realizez ca este tot un discurs individual..adica despre miscarea civica pornita de RO+, despre ideile adunate si promovate de ei, valori etc. 

Da, toti leaderii politici din opozitie stiu si declara in discursurile lor ca o coalitie si o organizare desteapta le-ar creste sansele la alegeri, ca situatia e critica…dar eu nu vad pasii catre celialti. Nu simt ca vor sa colaboreze efectiv…Si atunci ma cuprinde disperarea…La ce folos toti acesti oameni destepti, cu experienta, cu bun simt, toti acesti tineri (erau doua partide noi noute formate din tineri) care se implica dar fiecare la randul lor cred ca doar ei detin adevarul si solutia…

Ma gandesc ce ar putea coagula aceste partide, care ar fi obiectivul comun pe care sa il gaseasca si care sa ii faca sa mai renunte la egouri sau egocentrism, sa mearga deasupra intereselor partidelor lor. Ce mesaj sa transmita unui electorat dezamgit, obosit, sictirit…Cum sa ii motiveze sa iasa la vot sau macar sa vorbeasca despre politica din România? Ciolos vorbeste despre un proiect de tara, un program pe 10 ani, un plan de actiune. Foarte frumos si intelectualul din mine se bucura...dar ma gandesc la toti cei multi care nu au nici timp si nici capacitatea de a se gandi la urmatoarele 6 luni sau la ziua de maine.
"Noi traim printre ei". Adica noi astia care gandim, traim fiecare in bucatica noastra, singuri. Ceilati se ocupa cu munca, cresterea copiilor, gratare, manele, nunti, botezuri, cozi la mol. Alegatorii simpli se ocupa cu viata si nu cu politica. Unii trebuie sa supravituiasca fiecarei zile, altii au profesii, pasiuni, familii etc. Cei din diaspora sunt uneori mai preocupati de integrarea care le va asigura propulsarea in viata profesionala in tara in care se afla decat cu politica din România. Pana si eu, care am ceva timp si curiozitate nu as sta sa citesc programele celor 5-6 partide prezente in seara aceasta pentru a alege cu care dintre ele sa votez sau chiar in care dintre ele sa ma implic. Nici nu as putea. Imi plac bucati din fiecare. Istoric vorbind familia mea a fost mereu liberala. Unii au facut si puscarie pentru asta. Am votat mult cu liberalii la inceput. Apoi USR-ul imi face cu ochiu, sunt cativa oameni pe care ii cunosc si ii admir..dar la fel si RO+. In plus, discursul lor inclusive si cu approach bottom up dar si top down mi se potriveste. L-as pupa pe Ciolos cand vobeste despre ideile pe care le-au adunat de la oameni, de la profesionisti legat de rezolvarea problemelor din diverse parti ale economiei, educatiei sau sanatatii…dar la ce folos? La ce folos daca tot acest proces de schimbare al oamenilor din politica o sa ia 5-10 ani? La ce folos daca PSD va castiga din nou alegerile? Pana atunci, toti vor fi plecati din România….pana si copacii!

Nu am plecat de la dezbatere cu un raspuns la intrabrea de baza: Ce obiectiv comun poate coagula opozitia in Romania? Care sunt resursele si care poate fi strategia comuna. Nu am plecat nici cu prea multa speranta desi Oana, in interventia ei a spus ca tocmai aceasta situatie limita ne va face sa coalizam, sa gasim idei creative de a ajunge la electoratul care nu mai voteaza. In absolut sunt de accord cu ea si indraznesc sa mai sper idealista...dar partea practica si realista din mine, nu este prea convinsa....in fundul mintii…e intuneric.

Ma reintorc prin frig si zloata si ma simt inutila.

PS Nu am apucat sa vorbesc aseara cu Oana ci azi dimineata. Optimismul si energia ei ma inspira. Mi-a spus ca ei si USR-ul clar colaboreaza si ca vorbesc si cu partidele noi. Ei au ideile clare si vor actiona in consecinta. 

Inca nu stiu ce as putea face dar sper sa gasesc o idee, altfel daca renuntam toti chiar nu mai este nici o speranta. Asa ca va invit pe toti cei care cititi sa va implicati, la nivelul vostru. Nu mai lasati sa treaca alegerile pe langa voi, faceti in asa fel, orice partid din opozitie simpatizati sa le transmiteti mesajul: l'unité fait la force!

Bucuresteni la tara (sau cum sa iti iei viata in mâini)

Intr-o Românie in care din ce in ce mai multi vor sa plece, sunt unii care vor sa se intoarca sau care vor sa ramana. Pare paradoxal pentru cei deja plecati si care nu mai vor, de cele mai multe ori, nici macar sa auda de România sau de români. Unii isi exprima regretele si dorul vorbind cu alti români, participand la tot felul de activitati ale comunitatii locale, altii lacrimeaza poate in tacere si in singuratate, regretand o viata care nu mai este si un potential care nu doar ca nu a existat dar care poate nu va exista niciodata. Cei mai multi insa isi ignora sentimentele, dau delete si incearca sa mearga inainte, protejandu-se astfel de probleme emotionale sau sufletesti. 

Dar, ca o exceptie care confirma regula, sunt, cum am mentionat, oameni care vor sa se intoarca sau care nu au cautat sa plece niciodata. Facand parte din diaspora de peste 12 ani stiu ce insemana sa pleci dar astazi vreau sa vorbesc despre ce inseamna sa ramai. Si mai ales sa continui sa iti traiesti viata dupa valorile proprii, uneori impotriva curentului.

Desi ne despart 7 ani de diferenta de varsta, impartasesc cu
sora mea un trecut comun, o copilarie petrecuta in aceeasi camera intr-un apartament de 50 mp din cartierul bucurestean Salajan (astazi Grigorescu), ceva vacante la tara la bunici (ea mai putin caci bunicii au murit cand era inca destul de mica), am avut aceeasi scoala generala si aceeasi profesori, care, dupa cum era moda, o comparau in permanenta cu mine. Bineinteles, acesta perioada de viata in comun era impanata bine cu conflicte...absolut normale cand spatiul este mic, diferenta de varsta facand sa fim in perioade de dezvoltare diferite si cu nevoi diferite. Insa, situatia s-a schimbat pe cand ea termina facultatea iar eu imi retraiam a doua adolescenta in Luxembourg. La 28 de ani, in plin divort dar cu un job genial, aveam pentru prima data bani sa fiu complet independenta si sa fac ce vreau. Si ea se maturizase si uite asa am inceput sa descoperim ca aveam valori comune cum ar fi cel al traiului responsabil, al deciziilor luate in cunostinta de cauza, al respectului fata de natura si oameni, in a incerca sa faci bine daca poti si iti permiti, in a invata mereu lucruri si skillsuri noi.

Diferenta: ea nu a dorit niciodata sa plece, nici dupa terminarea facultatii, nici mai tarziu... Se spune ca in Bucuresti sunt importante oportunitati. Se prea poate si am vazut cu ochii mei cum oameni veniti din diferite colturi ale tarii, doar cu o bocceluta si impartind o camera de camin in studentie, au ajuns in maxim 10 ani sa aiba vile in zone rezidentiale ale Bucurestiului, sa sa lafaie in tot felul de masini luxoase, sa isi dea aere de destepti. Sunt putini cei care au reusit placand de la o baza sanatoasa, invatand sau fiind ajutati de parinti. Capitalismul de jungla a avantajat (si valorizat) bineinteles pe cei care fara scrupule au profitat de situatie. Sora mea insa, intelectuala si artista, incerca cu greu sa se adapteze mediului in care doar cel mai profitor reusea. A muncit in diverse joburi, a incercat chiar prin mijloace proprii sa deschida impreuna cu un prieten o librarie de carte in limbi straine (si second hand) asa cum a considerat ea ca ar trebui sa fie o librarie (business care a rezistat un an de zile). In toate joburile pe care le-a avut a pus suflet, dedicatie, o organizare si o atentie la detaliu iesite din comun si multa, multa creativitate...dar mediile prea intelectuale si artistice (atata timp cat nu sunt legate ce publicitate sau marketing, adica de business) cu greu razbesc in jungla bucuresteana. Pe an ce trecea simtea ca locul ei nu e acolo ci altundeva. Am discutat, i-am propus sa vina in Luxembourg unde sunt convinsa ca skillsurile, talentele si felul ei de a fi ar fi fost apreciate. Mi-a zis ca nu i se pare locul potrivit. 

Anul trecut a luat decizia de a se muta impreuna cu sotul ei, undeva la tara, unde sa poata avea suficient loc de gradinarit (fiind vegetariana), de gatit (la ea totul se face in casa de la paine pana la unt si mai ales de creat (este designer si decorator de interior). Undeva in natura, intr-o comunitate, undeva unde valorile artistice traditionale sunt inca prezente (lucrarea ei de diploma a fost pe arta decorativa româneasca). Dupa un an de cautari incepute in zona Buzaului (de unde vin bunicii nostri din partea tatalui) si mergand in cercuri concentrice dinspre Bucuresti catre Ardeal, a gasit o gospodarie care parea sa respecte cam toate conditiile: spatiu, pamant de gradinarit, natura, comunitate, traditii, fara a fi departe de zone turistice, infrasturctura (atat cat se poate in Romnia lui 2017). Pentru unii nu va fi o surpriza sa afle ca aceasta casa se gaseste in regiunea Tara Zarandului (judetul Hunedoara).

Si uite asa s-a hotarat mutarea in octombrie anul trecut, iar astazi, sora mea, Cosmina si sotul ei Leo sunt in masina impreuna cu herghelia lor (acvariu de pesti, o zebra australiana, un cotoi si 2 caini), in drum spre noua lor aventura: bucuresteni la tara! Voi reveni cu amanunte si sper ca si ei vor avea timp sa povesteasca cum e sa iti iei viata in maini. 

De Craciun

 Sa fii vizitat de cineva care ti-e drag sa iti cante colinde la 2000 de km de casa. Nu mi-au mai calcat pragul colindatorii de vreo 10 ani... dar astazi am avut parte de acest mare cadou. O bucatica de emotie profunda, ceva ce nu poate fi descris in cuvinte si ce te leaga de un ceva si mai nedescris in cuvinte. Nu e banalul nationalism ce striga Hai Romania! pe stadioane, nici penalul nationalism ce te impinge la rasism…este ceva profund ce ne leaga ca fiinite umane indiferent de religie sau de locul nasterii…

Iubeste ceea ce faci si fa ceea ce-ti place!

English here.

Este atat de simplu.

Ma intorc dupa o saptamana de vacanta din Italia, dintr-o regiune ce se chiama Cinque Terre. Este o regiune mica la sud de Genova formata din 5 sate cocotate printre dealuri, la malul marii, in Liguria. Este o regiune de facut drumetii si nu pde stat la plaja. Te poti duce sa te plimbi (desi unele trasee sunt destul de complicate si ai nevoie de incaltari bune) intre dealurile acoperite cu vita de vie, maslini, tot felul de flori mirositoare si colorate, fan inalt si ferigi pana la brau. Pe varfurile dealurilor sunt si ceva pini mediteraneeni si paduri de salcami. Noaptea este un spectacol feeric de licurici ce sclipicesc peste tot ca intr-o poveste cu feti frumosi.

Si in saptamana asta am mers, am mers mult si bine..peste 50 de km…si m-am gandit. Mi-am aranjat multe lucruri in cap, am realizat ca toate gandurile, faptele si sentimetele mele din ultimul timp se invarteau fara vre-un rost…ocolisera ceva important: faptul ca lucrurile simple ma fac fericita. O floare, un cal ce paste iarba vantul ce imi flutura prin par, un sarut, o carte buna…natura. As extrapola toate astea intr-o generalizare si as zice ca ca atunci cand ne simtitm inadecvat, nefericiti, stresati putem face ceva, putem reveni la lucrurile simple.

Simplifica-ti viata, gandurile, activitatea si te vei simti mai bine. Incearca! Viata este simpla, suntem noi cei care o complicam fara rost.

Ajunsa acasa, dupa o saptamana fara internet, gasesc un articol pe blogul lui Andrei Rosca care imi confirma teoria…in special micul filmulet de la sfarsit…

Constient si responsabil

As vrea sa va intreb: cat timp petreceti din cele 15-16 ore in care sunteti treji fiind constienti de incredibila capacitate pe care o avem de a gandi, simti, intelege, admira ceea ce ne inconjoara? Cat timp va lasati purtati de activitati plictisitoare in care va utilizati prea putin ori deloc acesta capacitate? Cat timp abandonati practic aceasta capcitate care ne face unici?

Cat timp pierdeti cu lucruri inutile care nu va ajuta sa evoluati in intelegerea si bucuria de a trai intr-o stare de contiinta a prezentului? Cat timp va ascundeti in spatele cuvintelor "asa face toata lumea" sau " ce vrei sa facem?" pentru a ignora capacitatea de a fi contient de decideziile pe care le luam, deci responsabil. Cati timp pierdeti la cumparaturi, la servici , la TV uitandu-va la dezbateri politice sterile sau telenovele?

Cat timp va ingijorati pentru amanunte nesemnificative? Cat timp va stresati din cauza sefului sau a colegilor care nu au alta preocupare decat sa va faca viata la birou un calvar si asta doar pentru ca si ei resimt acelasi lucru? Cat timp va pierdeti cu forma uitand continutul?

Cum v-ati trai viata daca v-ati lasa ghidat de aceasta capacitate uimitoare de fi constient si responsabil?

Un caine care te musca pe strada nu are posibilitatea de a intelege daca actiunea lui a fost buna sau nu pentru ca nu este contient de el in felul in care un om decide sa dea sau nu o palma cuiva.

Esti consitent de decizia de a face sau nu ceva, de a fi bun cu celalat sau de a-i face sicane, de a fi sincer (cu tine si cu ceilati) etc?

CONȘTIÍNȚĂ s. f. 1. forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realitătii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, notiuni, judecăti, rationamente, inclusiv procese afective și volitionale.

Oamenii au o calitate unica de care ne folosim foarte putin: suntem contienti de ceeea ce se intâmpla, de ceea ce ni se intmpla. Suntem capabili sa ne bucuram de frumusetea naturii vizual, auditiv, sensorial in general si in acelasi timp sa o intelegem cum functioneaza. Suntem capabili de a gandi si a allege sa fim sau sa actionam intr-un fel sau altul. Si totusi cat timp petrecem in starea de constiinta? Cati dintre noi se bucura in fiecare moment al vietii de acesta capacitate incredibila? Un animal salbatic..o caprioara, o vulpe sau un leu..se nasc, traiesc..se inmultesc si mor fara a intelege mare lucru ci doar urmand “traditia” ce le este transmisa in mare parte genetic.
Cu cateva zile in urma am vazut un documentar la TV despre specii disparute. Un cercetator enunta ca specia umana va disparea la un moment dat la fel cum dinozaurii sau alte specii ce au dominat tera la un moment dat au disparut..iar ca natutra va fi fericita caci se va putea intoarce la salbaticia ei…ca se va reface, numarul pestilor si animalelor va creste, noi specii vor aparea, padurile vor acoperi usor, usor teritorii intinse si animalele isi vor relua spatiul pierdut in fata oamenilor…Si totusi nu va mai fi nimeni care sa admire maretia ei.....
Atunci m-am gandit oare nu e pacat ca noi oamenii avem aceasta uimitoare capacitate de a ne bucura de frumusetea si diversitatea pe care tera ne-a oferit-o de cand am aparut pe pamant si din pacate ne folosim de acesta capacitate din ce in ce mai putin…ba din contra ne indepartam de natura si incercam sa schimbam (din pacate mai mult in rau) ceea ce este natural. Am creat orase, industrii, poluare…maldare de gunoi care ne deranjeaza pe cei mai multi dintre noi si totusi continuam sa a o facem..sa ne otravim viata…constient sau nu?

Ultima zi din 2010

(english here)

2010, un an in care mi s-au intamplat multe si bune si rele dar una peste alta nimic dezastruos ci doar spectaculos. Incerc de mai bine de cateva zile sa scriu ceva pe blog. Ceva care sa dea o incheiere acestui an si o speranta imbinata cu cateva rezolutii pentru anul viitor. Inca nu am reusit sa scriu nimic care sa imi incheie anul. Dar cine spune ca trebuie sa inchei ceva pentru a incepe altceva? Asa ca voi continua pur si simplu. In 2010 am devenit somer dar si un coach mai bun si un om mai bun. De fapt in 2010 am facut doar ceea ce am vrut. Si am reusit. Anul acesta am invatat ca pot reusi ceea ce imi pun in cap si ca atunci cand stim ceea ce vrem cu adevarat este imposibil sa nu il facem, sa nu il punem in practica. Asa ca voi continua. Voi continua sa scriu pe acest blog, voi continua sa fiu coach, voi continua drumul spre a deveni un coach mai bun si cand zic asta este doar in comparatie cu mine insami.

Voi continua sa scriu si sa vorbesc cu cei din jurul meu despre cea mai de pret avere pe care o detinem, pe care o putem modela, adapta, care evolueaza cu noi si ramane cu noi tot timpul: noi insine, gandurile noastre, valorile si credintele noastre, punctele noastre forte si cele mai putin forte, dorintele noastre, tot ceea ce face o persoana sa fie unica. Va las pe voi sa alegeti cum sa il numiti: eul vostru, psihicul vostru, personalitatea voastra, sufletul vostru etc.

Anul trecut am compus un document ce poate fi folosit pentru a face un bilant al anului ce se incheie si a se pregati pentru anul ce incepe. L-am adaptat si up datat pentru anul acesta si vi-l atasez aici sa il folositi daca nu aveti altceva la indemana. Si acestea fiind zise va urez LA MULTI ANI!

Esti deja cineva de bine

In limba romana sunt mai multe variante de a exprima ca cineva e bun…in sensul ca persoana este cineva de bine, placuta, care isi ajuta semenii sau care a ajuns cineva sau care s-a realizat sau care a ajuns bine, care a evoluat…in fine care este respectata dintr-un motiv sau altul, care vrea binele celorlati in general. De asemenea o persoana de bine scris intre ghilimelele de rigoare poate desemna pe cineva care isi baga nasul unde nu ii fierbe oala. Acest articol nu se refera la persoanele “ de bine” ci la persoanele care au incredere in ele. O mare parte din munca de coaching consta in asa zisa “dezvoltare personala” adica din panoplia de resurse ale unei persoane continand punctele forte, talentele, caracteristicile si nu numai, pe care persoana le are la dispozitie, vor fi antrenate, dezvoltate, profund ameliorate unele dintre ele, in functie de obictivul persoanei. De ce avem nevoie de cineva sa ne “dezvolte”? O mare parte dintre semenii nostrii sufera de ceea ce se chiama lipsa increderii in sine sau a stimei de sine…cu alte cuvinte in ziua de azi este greu sa ne vedem la adevarata noastra valoare…Oare? Daca este adevarat sau nu, nu as putea sa ma exprim…ceea ce se poate observa este ca numarul cartilor, revistelor, site-urilor, blogurilor care vorbesc despre dezvoltare personala sau despre dezvoltarea stimei de sine abunda…pe cand ceva cu titlul “Esti deja cineva de bine” cred ca nu exista. De aceea am vrut sa incep cu acest articol. Orice voi publica pe acest blog despre fiinta umana porneste de la ideea ca toti suntem deja, de la bun inceput cineva de bine, cineva bun, cineva care merita sa fie admirat, respectat si care poate reusi in ceea ce isi propune. Toti avem punctele noastre forte dar si defecte, toti avem zile bune si zile proaste…toti trecem prin perioade de stres.

Atata timp cat ceilati ne vad doar calitatile, totul este in regula. Din pacate, fie semnalele pe care ni le transmit ceilalti, fie doar propria noastra interpretare a gesturilor si spuselor celor din jur ne conduc la concluzia ca imaginea noastra este negativa.

Arnold Buss, professor in psihologie, prezinta sase mari surse ale stimei de sine:

• Fizicul: ne simtim mai siguri pe sine cand suntem multumiti de aspectul nostru fizic, cand credem ca suntem seducatori;
• Capacitatile si performantele: atunci cand luam note bune, cand obtinem rezultate in proiectele in care ne implicam la munca sau in viata privata, cand avem succes;
• Puterea: cand detinem controlul fie prin dominare, prin statut sau cu ajutorul banilor;
• Recompensele sociale: aprecierea celorlati, elogiile, atunci cand activitatea noastra este apreciata si respectul fata de opiniile sau gandurile noastre
• Surse indirecte: e vorba de cei care se antureaza de personae celebre sau admirate, de cei care provin din familii bogate sau pur si simplu cand imartasesc gloria, bucuria, succesul altcuiva;
• Moralitatea atunci cand consideram ca suntem cineva de bine respectand regulile comportamentului social.

Uitandu-ne la aceste surse, putem observa foarte usor ca toate sunt mai mult sau mai putin relative dar intotdeauna in relatie cu ceilalti. Cu alte cuvinte am putea spune ca timiditatea sau izolarea sociala conduc la o apreciere de sine scazuta. Invers, persoanele sociabile, optimiste, pline de voie buna se simt mai bine in pielea lor. Oare cum vine asta? Parca ne-am invarti intr-un cerc: nu am incredere in mine, ma departez de semenii mei, ma departez de sursele de “incarcare a bateriilor” stimei de sine, devin din ce in ce mai nesigur de mine…invers: am incredere in mine, sunt optimist si sociabil, ma gasesc in aproierea “surselor” de incredere in sine, imi incarc din ce in ce mai des bateriile etc.

Cu alte cuvinte, cam tot ce tine de dezvoltarea increderii in sine ar trebui sa incepa cu “Esti deja cineva de bine, esti deja cineva bun, ai deja o multime de lucruri pentru care esti de admirat”. Nu vreau sa dau sfaturi pe acest blog, nu vreau sa dau exemple “de buna purtare”, vreau doar ca ca cei citesc sa observe ca toti suntem cineva de bine. Tu cum stai cu increderea de sine?