➽"Opozitia"incotro?➽

In seara de 21 noiembrie bacoviana (frig, umezeala si lapovita), uda la picioare datorita baltilor pana la glezne din Bucuresti, dupa stat in trafic, ajung ca prin minune in timp la locul faptei, adica la dezbaterea organizata de Grupul pentru dialog social (GDS) cu partidele din opozitie. Fusesera invitati toti leaderii partidelor politice indiferent daca erau parlamentare sau nu.

Dezbaterea are loc la sediul GDS, intr-o cladire veche cu curte interioara de pe Calea Victoriei. Intrarea in cladire era somptuoasa dar nu si aranjamentul din sala unde va avea loc dezbaterea…Scaunele sunt asezate astfel incat sa dea bine la filmare/poze (probabil) si imi este clar ca nu era prevazuta sa aiba prea mult public.

Personal aflasem si ma hotarasem cu o seara inainte sa vin la acest eveniment. Aparuse pe FB, probabil pus de RO+ caci erau trecuti doar participantii din partea lor. De unde si interesul meu caci o cunoscusem si invitasem pe Oana Bogdan la un eveniment organizat de asociatiile comunitatii românesti din Luxembourg. Ajung in dreptul pragului de la intrarea in sala, ma uit si nu indraznesc sa intru. Pe de o parte pentru ca sala este intesata de niste scaune cu catifea rosie si spatar inalt, aranjate bizar si blocand accesul catre scaunele mai din spate (pe care le tinteam eu) si bineintenteles e plina déjà de camere si fotografi…Dar, un tanar care parea sa fie de al casei ma intreaba cu ce ma poate ajuta si foarte natural imi explica ca pot intra prin “flancul” salii “fie prin secretariat” fie “prin spate pe sub scara”. Ma hotarasc la secretariat care era mai aproape si deranjez doar vreo 3 persoane cu aparatura asezate in usa…

Gasesc un scaun si ma asez, ma uit in jur si nu cunosc pe nimeni nici macar din vedere…Simt aceeasi senzatie pe care am resimit-o cu ani in urma in Luxembourg cand m-am mutat acolo. Realizez ca acum, la orice eveniment m-as duce in Luxembourg tot cunosc cateva persoane chiar daca si doar din vedere.
Ma simt emotionata totusi. Nici unul dintre invitatii serii nu parea sa fii ajuns. Oare opozitia chiar o sa faca o alinata pentru alegeri? Oare o sa asist la ceva istoric? Ce bine ca ma gasesc in Bucuresti si pot fi prezenta…De abia astept sa o vad pe Oana pe care o admir enorm si pe care nu am mai vazut-o de atata timp. Ea s-a intors de la Bruxelles pentru un timp nelimitat in Romania. Vreau sa discut cu ea caci sunt in cumpana daca implicarea in Romania la nivel politic mai are rost pentru noi..diasporenii…dar ea s-a intors, deci pentru ea are rost, logic. Oare pot eu face ceva de "acolo"? Oare mai am timp? Oare o sa avem timp sa vorbim dupa dezbatere?

Primii invitati sosesc si realizez ca pe unul dintre ei il cunosc foarte bine: fostul amabasador al Romaniei la Luxembourg, dl.Alexandrescu, acum parte dintre leaderii USR. Apare si Oana impreuna cu Dl. Ciolos…Dl. Alexandrescu ma saluta cordial ca de obicei si in acelasi timp surpins ca ma vede aici. Aerul din sala se electrizeaza, din ce in ce mai multi invitati ajung, se umple sala, incepe!

Am vrut sa scriu mai in detaliu despre starea de spirit in care ma aflam la inceputul dezbaterii…caci, dezbaterea a fost 2 ore de discursuri individuale. Nu am simtit dorinta de colaborare nici nu am vazut-o sau simti-o la alt nivel. Ea exista la nivel declarativ, si logic. Adica, da, daca nu ne unim si nu venim cu un plan, strategie si mesaj comun nu avem nici o sansa. DAR nu am vazut bucuria lor, a leaderilor din opozitie, ca se aflau acolo, in aceeasi sala, toti impreuna…si ce ocazie minunata! Nu. Primii invitati fusesera leaderii liberali care nici macar nu venisera. In sala erau cativa membrii si deputati liberali care si-au dat cu parerea proprie si care nu prea se pupau. Dar acest fapt (discordia din partid) se stia, doar ca am vazut acum pe viu. Discursurile lor au fost despre cum lupta ei in parlament “cu balaurul” de “la 48 incoace”. Au urmat leaderii USR (mai intai doar dl. Alexandrescu) care fiind un orator desavarsit si un om foarte calm a vorbit si el despre ceea ce inseamna lupta in parlament cu un partid clientelar, fara valori sau reguli (sau in fine cu reguli stiute doar de ei). Unul cate unul, leaderii diverselor partide noi inca neparlamentare, au vorbit despre ideile lor de dezvoltare a României si un singur punct comun se ridica ca o ceata groasa: luptam cu un monstru caruia cand ii tai un cap ii cresc doua in loc….Entuziasmul meu scadea vertiginos…

Am mai avut o sclipire in momentul in care a vorbit Dl. Ciolos. Va spun sincer ca nu l-am cunoscut personal, nici macar pe la televizor/internet nu l-am urmarit…Cand a intrat in sala aseara nu m-am putut abtine in a observa cat este de mic de statura si cat de slab…dar degajand in acealsi timp atat de multa prezenta. Studiile din psihologie sau leadership scosesera la un moment dat ca cei ce se regasesc in pozitii de leadership sunt mai intalti decat media. Practic ca statura ii ajuta sa fie vazuti si acceptati ca leaderi. Personal am admirat mereu persoanele inalte, atata prestanta fara a face nimic deosebit…Cu atat mai mult am fost impresionata de dl. Ciolos cand a luat cuvantul in dezbatere. Fiind mai in spate, am putut observa cum efectiv, toti cei din sala s-au aplecat catre el pentru a-l asculta mai bine. Aerul din sala s-a electrizat din nou, fotografii se agitau. Era oare doar efectul facut de un fost prim ministru? Nu...nu cred ca Boc, Ponta sau Dancila ar electriza ceva….sau vor electriza ceva mai mult decat o rigla frecata de par…Era efectul unui bun orator? Poate, dar mai era ceva. Oare si Stefan cel Mare avea acelasi efect? Ca si el era tot mic de statura doar ca mai era si (chipuriule) frumos. Ciolos are o voce ferma si calda in acelasi timp iar micile inflexiuni ardelenesti il fac simpatic. Are o logica in discurs si in ceea ce spune. Imi place si in acelasi timp realizez ca este tot un discurs individual..adica despre miscarea civica pornita de RO+, despre ideile adunate si promovate de ei, valori etc. 

Da, toti leaderii politici din opozitie stiu si declara in discursurile lor ca o coalitie si o organizare desteapta le-ar creste sansele la alegeri, ca situatia e critica…dar eu nu vad pasii catre celialti. Nu simt ca vor sa colaboreze efectiv…Si atunci ma cuprinde disperarea…La ce folos toti acesti oameni destepti, cu experienta, cu bun simt, toti acesti tineri (erau doua partide noi noute formate din tineri) care se implica dar fiecare la randul lor cred ca doar ei detin adevarul si solutia…

Ma gandesc ce ar putea coagula aceste partide, care ar fi obiectivul comun pe care sa il gaseasca si care sa ii faca sa mai renunte la egouri sau egocentrism, sa mearga deasupra intereselor partidelor lor. Ce mesaj sa transmita unui electorat dezamgit, obosit, sictirit…Cum sa ii motiveze sa iasa la vot sau macar sa vorbeasca despre politica din România? Ciolos vorbeste despre un proiect de tara, un program pe 10 ani, un plan de actiune. Foarte frumos si intelectualul din mine se bucura...dar ma gandesc la toti cei multi care nu au nici timp si nici capacitatea de a se gandi la urmatoarele 6 luni sau la ziua de maine.
"Noi traim printre ei". Adica noi astia care gandim, traim fiecare in bucatica noastra, singuri. Ceilati se ocupa cu munca, cresterea copiilor, gratare, manele, nunti, botezuri, cozi la mol. Alegatorii simpli se ocupa cu viata si nu cu politica. Unii trebuie sa supravituiasca fiecarei zile, altii au profesii, pasiuni, familii etc. Cei din diaspora sunt uneori mai preocupati de integrarea care le va asigura propulsarea in viata profesionala in tara in care se afla decat cu politica din România. Pana si eu, care am ceva timp si curiozitate nu as sta sa citesc programele celor 5-6 partide prezente in seara aceasta pentru a alege cu care dintre ele sa votez sau chiar in care dintre ele sa ma implic. Nici nu as putea. Imi plac bucati din fiecare. Istoric vorbind familia mea a fost mereu liberala. Unii au facut si puscarie pentru asta. Am votat mult cu liberalii la inceput. Apoi USR-ul imi face cu ochiu, sunt cativa oameni pe care ii cunosc si ii admir..dar la fel si RO+. In plus, discursul lor inclusive si cu approach bottom up dar si top down mi se potriveste. L-as pupa pe Ciolos cand vobeste despre ideile pe care le-au adunat de la oameni, de la profesionisti legat de rezolvarea problemelor din diverse parti ale economiei, educatiei sau sanatatii…dar la ce folos? La ce folos daca tot acest proces de schimbare al oamenilor din politica o sa ia 5-10 ani? La ce folos daca PSD va castiga din nou alegerile? Pana atunci, toti vor fi plecati din România….pana si copacii!

Nu am plecat de la dezbatere cu un raspuns la intrabrea de baza: Ce obiectiv comun poate coagula opozitia in Romania? Care sunt resursele si care poate fi strategia comuna. Nu am plecat nici cu prea multa speranta desi Oana, in interventia ei a spus ca tocmai aceasta situatie limita ne va face sa coalizam, sa gasim idei creative de a ajunge la electoratul care nu mai voteaza. In absolut sunt de accord cu ea si indraznesc sa mai sper idealista...dar partea practica si realista din mine, nu este prea convinsa....in fundul mintii…e intuneric.

Ma reintorc prin frig si zloata si ma simt inutila.

PS Nu am apucat sa vorbesc aseara cu Oana ci azi dimineata. Optimismul si energia ei ma inspira. Mi-a spus ca ei si USR-ul clar colaboreaza si ca vorbesc si cu partidele noi. Ei au ideile clare si vor actiona in consecinta. 

Inca nu stiu ce as putea face dar sper sa gasesc o idee, altfel daca renuntam toti chiar nu mai este nici o speranta. Asa ca va invit pe toti cei care cititi sa va implicati, la nivelul vostru. Nu mai lasati sa treaca alegerile pe langa voi, faceti in asa fel, orice partid din opozitie simpatizati sa le transmiteti mesajul: l'unité fait la force!

Reîntâlnire (sau Viata si Oamenii 2)

Cartea Sandei s-a prins de mine de la primele cuvinte. Sunt putine carti pe care citindu-le sa ma faca sa imi gåsesc sufletul acolo. Dar cartea Sandei face parte dintre ele. 

S-a nimerit ca si atunci cand ne-am intalnit prima oara sa fim in acelasi timp in acelasi loc fara sa ne fi propus, de data asta chiar la la Deva orasul natal al Sandei. Si asa am primit cartea chiar din mâna ei (e drept a doua zi dupa evenimentul oficial de lansare din Deva). Cum ne-am cunoscut noi doua puteti citi in cartea ei la pagina 67 sau aici pe blog.

Revenind la carte, am citit-o dintr-o suflare in aceeasi zi in care am primit-o!

Am descoperit frustrari comune sau poate cele mai obinsuite printre români dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult este perseverenta, insistenta, dorinta de a reusi, de a trai viata din plin caracteristca oamenilor care nu renunta usor. Am descoperit intelepciunea celui care este capabil sa se cunoasca, sa se inteleaga, sa isi construiasca si reconstruiasca eu-l dar mai ales sa se ierte si sa faca la fel cu ceilalti. Sanda explica ce inseamna sa ai o pasiune (in cazul ei jurnalismul si televiziunea) si cum aceasta pasiune i-a dat curaj sa mearga prin viata in ciuda problemelor. Ca toti oamenii intelepti intelege ca reusita este o munca de echipa amintindu-i pe toti cei care au ajutat-o de-a lungul timpului: mentorii, prietenii, amicii, colegii, sotul si mai nou propria fiica. Ba chiar le multumeste si celor care la un moment dat i-au pus bete in roate dar care in acest fel au facut-o sa continue sa se dezvolte. Desi este o carte autobiografica nu lipsesc relatari si legaturi cu momente din istoria recenta nationala si internationala si de aceea este o carte completa pentru ca prezinta cum mintea, corpul, biologia, psihologia si sociologia sunt un tot unitar si cum suntem toti influentati si in acleasi timp influentatori ai destinului propriu dar si al lumii sau comunitatii in care traim.

Cartea Sandei poate fi citita de oricine, barbati si femei de orice varsta, de cei care cred ca a reusi este privilegiul altora, ca a fi ajutat insemna ca esti slab dar si celor care au supravietuit vicisitudinilor si au reusit. Este o carte care emotioneaza dar si motiveaza, care da speranta, si chiar daca Sanda zice ca nu, da un exemplu.

Este o enorma onoare sa fiu mentionata in aceasta carte, nu pentru ca as fi avut vreo influneta in viata Sandei ci pentru ca destinul sau Dumenzeu ne-a adus impreuna intr-un moment extrem de important in viata fiecareia dintre noi. Si pentru ca am trait acel moment impreuna.

Daca vreti sa stiti mai mult despre carte, am gasit ca aici un reportaj care reda lansarea cartii la Deva: http://www.replicahd.ro/sanda-nicola-relatare-despre-propria-viata/. Dar cel mai bine, cumparati cartea si cititi-o! 

Bucuresteni la tara (sau cum sa iti iei viata in mâini)

Intr-o Românie in care din ce in ce mai multi vor sa plece, sunt unii care vor sa se intoarca sau care vor sa ramana. Pare paradoxal pentru cei deja plecati si care nu mai vor, de cele mai multe ori, nici macar sa auda de România sau de români. Unii isi exprima regretele si dorul vorbind cu alti români, participand la tot felul de activitati ale comunitatii locale, altii lacrimeaza poate in tacere si in singuratate, regretand o viata care nu mai este si un potential care nu doar ca nu a existat dar care poate nu va exista niciodata. Cei mai multi insa isi ignora sentimentele, dau delete si incearca sa mearga inainte, protejandu-se astfel de probleme emotionale sau sufletesti. 

Dar, ca o exceptie care confirma regula, sunt, cum am mentionat, oameni care vor sa se intoarca sau care nu au cautat sa plece niciodata. Facand parte din diaspora de peste 12 ani stiu ce insemana sa pleci dar astazi vreau sa vorbesc despre ce inseamna sa ramai. Si mai ales sa continui sa iti traiesti viata dupa valorile proprii, uneori impotriva curentului.

Desi ne despart 7 ani de diferenta de varsta, impartasesc cu
sora mea un trecut comun, o copilarie petrecuta in aceeasi camera intr-un apartament de 50 mp din cartierul bucurestean Salajan (astazi Grigorescu), ceva vacante la tara la bunici (ea mai putin caci bunicii au murit cand era inca destul de mica), am avut aceeasi scoala generala si aceeasi profesori, care, dupa cum era moda, o comparau in permanenta cu mine. Bineinteles, acesta perioada de viata in comun era impanata bine cu conflicte...absolut normale cand spatiul este mic, diferenta de varsta facand sa fim in perioade de dezvoltare diferite si cu nevoi diferite. Insa, situatia s-a schimbat pe cand ea termina facultatea iar eu imi retraiam a doua adolescenta in Luxembourg. La 28 de ani, in plin divort dar cu un job genial, aveam pentru prima data bani sa fiu complet independenta si sa fac ce vreau. Si ea se maturizase si uite asa am inceput sa descoperim ca aveam valori comune cum ar fi cel al traiului responsabil, al deciziilor luate in cunostinta de cauza, al respectului fata de natura si oameni, in a incerca sa faci bine daca poti si iti permiti, in a invata mereu lucruri si skillsuri noi.

Diferenta: ea nu a dorit niciodata sa plece, nici dupa terminarea facultatii, nici mai tarziu... Se spune ca in Bucuresti sunt importante oportunitati. Se prea poate si am vazut cu ochii mei cum oameni veniti din diferite colturi ale tarii, doar cu o bocceluta si impartind o camera de camin in studentie, au ajuns in maxim 10 ani sa aiba vile in zone rezidentiale ale Bucurestiului, sa sa lafaie in tot felul de masini luxoase, sa isi dea aere de destepti. Sunt putini cei care au reusit placand de la o baza sanatoasa, invatand sau fiind ajutati de parinti. Capitalismul de jungla a avantajat (si valorizat) bineinteles pe cei care fara scrupule au profitat de situatie. Sora mea insa, intelectuala si artista, incerca cu greu sa se adapteze mediului in care doar cel mai profitor reusea. A muncit in diverse joburi, a incercat chiar prin mijloace proprii sa deschida impreuna cu un prieten o librarie de carte in limbi straine (si second hand) asa cum a considerat ea ca ar trebui sa fie o librarie (business care a rezistat un an de zile). In toate joburile pe care le-a avut a pus suflet, dedicatie, o organizare si o atentie la detaliu iesite din comun si multa, multa creativitate...dar mediile prea intelectuale si artistice (atata timp cat nu sunt legate ce publicitate sau marketing, adica de business) cu greu razbesc in jungla bucuresteana. Pe an ce trecea simtea ca locul ei nu e acolo ci altundeva. Am discutat, i-am propus sa vina in Luxembourg unde sunt convinsa ca skillsurile, talentele si felul ei de a fi ar fi fost apreciate. Mi-a zis ca nu i se pare locul potrivit. 

Anul trecut a luat decizia de a se muta impreuna cu sotul ei, undeva la tara, unde sa poata avea suficient loc de gradinarit (fiind vegetariana), de gatit (la ea totul se face in casa de la paine pana la unt si mai ales de creat (este designer si decorator de interior). Undeva in natura, intr-o comunitate, undeva unde valorile artistice traditionale sunt inca prezente (lucrarea ei de diploma a fost pe arta decorativa româneasca). Dupa un an de cautari incepute in zona Buzaului (de unde vin bunicii nostri din partea tatalui) si mergand in cercuri concentrice dinspre Bucuresti catre Ardeal, a gasit o gospodarie care parea sa respecte cam toate conditiile: spatiu, pamant de gradinarit, natura, comunitate, traditii, fara a fi departe de zone turistice, infrasturctura (atat cat se poate in Romnia lui 2017). Pentru unii nu va fi o surpriza sa afle ca aceasta casa se gaseste in regiunea Tara Zarandului (judetul Hunedoara).

Si uite asa s-a hotarat mutarea in octombrie anul trecut, iar astazi, sora mea, Cosmina si sotul ei Leo sunt in masina impreuna cu herghelia lor (acvariu de pesti, o zebra australiana, un cotoi si 2 caini), in drum spre noua lor aventura: bucuresteni la tara! Voi reveni cu amanunte si sper ca si ei vor avea timp sa povesteasca cum e sa iti iei viata in maini. 

Ce esti dispus sa faci personal pentru schimbare?

Traiesc in afara Romaniei de mai bine de 10 ani si nu am pretentia sa stiu ce mai inseamna sa traiesti
in România zilelor noastre. Deci nu vorbesc din punctul acesta de vedere dar vorbesc din punctul de vedere al unui cetatean român care s-a implicat de cate ori a putut si a fost nevoie in diverse activitati voluntare pe care le-am crezut necesare la nivelul comunitatii romanesti de aici de unde traiesc. Mi-am luat responsabilitatea unor proiecte, a infiintarii unei asociatii, a organizarii unei multitudini de actiuni, care…la un moment dat sa schimbe ceva din mentalitatea româneasca. Si pot sa va spun ca este greu. De ce? Pentru ca românii se implica efectiv in afara vietii lor de familie sau a cercului social de prieteni extrem de greu, indiferent de varsta. (Personal sunt inconjurata doar de o mana de oameni care se implica, si slava domnului le multumesc de fiecare data ca exista).

Românii sunt plini de idei, sunt destepti, fac cariere, dau sfaturi, dar cand vine vorba de voluntariat este greu. Sau de a face ceva efectiv, pentru a schimba ceea ce nu le convine. Ca sa nu mai vorbim de acceptarea responsibilitatii unui proiect, fie el si doar organizarea unui eveniment. Ca sa nu mai vorbim de leadership. Iar aici toate “scuzele” cu nu am bani, adminstratia nu face sau nu drege, trebuie sa stau la coada la primarie, la platit factura de gaze etc., nu tin. Pentru ca nu exista. Totul merge struna, ceas…

Am ales sa ma implic in astfel de proiecte pentru ca ma ghideaza o filozofie de viata care zice: totul se poate pune in practica cu un minim de organizare si cu o echipa de colaboratori. Important este sa vrei, sa iti sufleci manecile si sa faci! Colaborarea, echipa este baza. Astfel, cred ca si românii vor reusi sa influenteze si sa fie recunoscuti in lumea aceasta in momentul in care vor invata sa “tina cu ai lor”, sa ii recomande, sa colaboreze. Sa aiba incredere ca si made in Romania este bun.

Intodeauna am zis ca doua creiere sunt mai bune decat unul. Si va pot spune ca dupa mai bine de 5 ani de voluntariat in cadrul comunitatii române din Luxembourg, românii accepta cu greu ca daca vrei ceva facut trebuie sa pui mana sa il faci sau sa ajuti sa il faci. Din cauza acestei atitudini (gen : nu sunt leader, ce pot eu face, trebuie sa fac mancare la barbat, sau trebuie sa bat covorul ca ma cicaleste nevasta, sau am meci de fotbal etc), este usor pentru cei care au un scop, un plan si curajul de a prelua diverse oportunitati si proiecte si a le transforma in proiect personal. (Si chiar daca nu au, vor fi acuzati de asta..asa, pe gratis si fara probe :)) Si slava domnului Luxembourgul este o tara de luat exemplu in materie de volunatariat. Statul sustine organizatiile non profit cu diverse facilitati (si nu ma refer doar la bani) dar puterea lor sta in munca voluntarilor. De la ajutor psiholigic pentru victime pana la echipe de hochei pe iarba sau promovarea femeilor, totul este facut prin asociatii. Voluntariatul face parte din cultura…dar românii nu vad, ei cred doar ca toate minunatiile din aceasta tara sunt facute de stat. NU. Nu sunt facute nici macar din iesit in strada. Sunt facute si atat.  Astfel, revin la ce ne doare in zilele acestea:

NU este de ajuns sa iti arati nemultumirea fata de un sistem iesind in strada!

Schimbarea nu se poate produce daca singurul lucru pe care esti dispus sa il faci este sa iesi in strada si sa iti arati nemultumirea. In general, starea de nemultumire, considerand ca oricine altcineva in afara de tine este vinovat, nu  poate fi productiva. Schimbarea se inatampla cand esti dispus sa faci ceva, tu personal, pentru ca lucruile sa se intample. Poate incepi cu blocul in care stai sau…Poate incepi cu iesirea in strada si incurajarea altora sa vina in strada. Este un inceput, chiar un inceput bun dar nu poate fi doar atat. Nu poate fi TOT ceea ce poti face…pe sistemul: eu macar am iesit in strada - tu ce ai facut aseara?

Sau: am iesit in strada, mi-am facut datoria…unii isi dau demisia si astept cuminte (ok, in strada, fie! Cu plancarde si tot restul..) sa fie numiti altii pentru ca eu apoi de acolo din strada cu prietenii mei sa ne aratam aprobarea sau dezaprobarea.

Chiar daca calitatile de leader sunt partial inascute, un leader nu se naste de pe o zi pe alta. Are nevoie sa isi creeze un trib, sa aiba o viziune sub care ceilati sa il urmeze. Este un proces normal, nu l-am inventat eu aici. Iar leaderul ala nu poate face nimic de unul singur oricat de inteligent si competent ar fi. Are nevoie de o echipa care sa il ajute in punerea in practica a proiectului/lor. Ba chiar, in lipsa leaderului (oricine se poate imbolnavi sau poate fi indisponibil)…sa poata conduce “barca” la tarm sau la loc sigur…

Asa ca oameni buni, care iesiti in strada…ganditi-va, ganditi-va bine! Cine va veni in loc? Care sunt liderii ce va reprezinta pe voi? Te vedi printre acesti leaderi? Ai timp sa pui umarul la treaba schimbarii si sa te tii de ea? Da? De ce nu? Si mai ales, puneti-va intrebarea: ce puteti face concret voi insiva, in afara de a iesi in strada. PASII MICI FAC SCHIMBARILE MARI!

Nimeni nu merita sa moara...

In fiecare zi in lume se intampla tragedii, oameni mor in dezastre naturale, incercand sa emigreze, in accidente de avion, de masina, de autocar, atacati de teroristi, in razboaie, in epidemii, in incendii etc de boli incurabile sau in accidente absolut stupide. Romania nu este o tara ocolita de astfel de catastrofe ...  
Oameni mor nevinovati…Oamenii mor in general pentru ca daca este ceva sigur pe lume este ca suntem cu toti muritori. Din punctul meu de vedere nimeni nu merita sa moara sau sa sufere dar realitatea vietii de zi cu zi este alta. Tragedia din clubul Colectiv este reala si ar trebui sa fim solidari cu victimele, rudele si prietenii acestora la fel cum ar trebui sa fim solidari cu medicii si cei ce au incercat sa ii salveze si cum ar trebui sa fim solidari cum toti oamenii de pe acest pamant ce traverseaza traume si dezastre zi de zi… caci toti suntem vulnerabili si tuturor ni se poate intampla oricand o nenorocire…Unele accidente pot fi prevenite sau se poate scadea probailitatatea ca un dezastru sa se inample dar nu putem evita totul, nu putem fi pregatiti pentru orice…este o realitate. Si nimeni nu merita sa moara la nici o varsta si totusi este atat de des spus : nu este corect, nu este drept, nu merita sa moara…Nu putem compara a cui viata este mai importanta, cea a bebelusilor morti in maternitate, cea a celor morti sau accidentanti in miile de accidente de munca sau in accidentele stradale, cei care mor la servici de suprasolicitare, cei care se sinucid caci nu mai pot suporta greutatile vietii de zi cu zi….cei care mor de foame sau de o boala oarecare...Nimeni nu merita sa moara...
Toti traim traume in viata la o scala mai mica sau mai mare, dar unde daca ne taiem la un deget, vom dezinfecta rana si vom pune un plasture, ce facem cu o trauma emotionala ? Daca avem o gripa luam paracetamoale, antibiotice, stam in casa si incercam sa ne tratam…dar ce facem cand traim, experimentam o trauma mentala ? Pierderea unei persoane dragi, stresul de la servici, conflicte in familie sau cu colegii/sefii, boala cronica, singuratatea, tristetea…furia….
Natiunea româna are talentul de a se rascula cand cutitul ajunge la os impotriva celor considerati responsabili si nu numai, mai exact impotriva tuturor. Vina este intodeauna externa lor…saracia, nevoile, adminstratia…(iar succesele individuale sunt mandria tuturor). Nu suntem unici aici, este un mecanism uman…Nu suntem unici nici in delasarea si in conceptia de face lucrurile de mantuiala…Este bine sa fim solidari, este bine sa incercam sa ajutam fiecare dupa puterile noastre…este bine chiar sa incercam sa schimbam ceva. Dar, as vrea sa le aduc aminte tuturor celor revoltati, ca marile schimbari incep cu noi insine, avaind un obiectiv si o strategie, fiind organizat si facand pasi mici in fiecare zi… De situatia actuala in Romania, in Europa, in lume..suntem cu totii responsabili prin toate obiceiurile si activitatile pe care le facem si le sustinem in fiecare zi. Cine nu a incercat si reusit sa schimbe macar un obicei in viata lui nu ar trebui sa aiba pretentii de la altii…
Cei care sunt posibili responsabili ca nu au luat toate masurile de precautie posibile ca sa evite o tragedie de proportii sunt si rezultatul (pe langa altele) al unei societati care insista sa ignore si sa nu trateze trumele mentale si emotionale. Daca va mira cat tupeu au unii si altii sa zica si sa faca, sa scrie mizerii, sa ignore ..etc, sunt rezultatul tot al aceleiasi ignorante. Igiena mentala este un lucru de care nu a auzit majoritatea….ca sa nu mai vorbim de politicieni. Sunt multe exemple din aceasta categorie care nu numai ca nu au auzit de aceasta igiena dar care sunt de-a dreptul bolnavi mintal dar sustinuti in pozitii de conducere. Nu sunt unicii…Napoleon, Hitler au fost si ei printre aceastia, dar poate in timpurile lor psihologia si psihoterapia nu erau atat de avansate…Dar in ziua de astazi este inadmisibil..si totusi cazuri deosebite sunt prezente la televizor in fiecare zi. Daca vrem ca Romania sa se schimbe, trebuie fiecare sa pornim si sa avem o igiena mentala si emotionala. Usor, usor veti vedea cum toleranta fata de cei care nu au aceasi disciplina de viata va disparea. Nu vei mai putea sa vezi la TV un Vadim (mare mi-a fost mirarea de reactiile dupa moartea lui), nici pe Ponta (care a reusit sa demisioneze iar acum se crede probabil erou national sau cel putin Isus pe cruce pentru acest « sacrificiu »)…nici macar cu Macovei (ma scuzati cei care o sustineti dar in timp ce nu ignor cariera domniei sale ca si buna ei vointa, este in momentul de fata o babuta simpatica aproape senila). S-ar putea chiar sa nu te mai poti uita in gura unor popi aberanti cu idei de ev mediu…S-ar putea sa fi mai responsabil, mai constient, mai capabil sa iei decizii in directia corecta si cu siguranta nu vei mai putea tolera prostia. Astfel, natie româna, daca chiar vrei schimbare, fiecare individual…ganditi-va, reflectati…care sunt obiceiurile de fiecare zi care te-au adus in aceasta situatie ? Care sunt traumele individuale si colective care fac sa dam vina pe oricine altcineva in afara propriei persoane ? Si mai ales dezvata-te sa crezi ca cineva acolo sus te iubeste sau te pedepseste in mod special…Dezvata-te sa crezi ca tragediile si traumele tale sunt unice si primordiale. Dezvata-te sa crezi ca statul si institutiile lui sunt o entitate extraterestra care s-a format independent de tine…
Si ca sa nu credeti eu m-as crede mai presus de toate acestea, sa stiti ca deja mi-am fact o lista de atitudini pe caree trebuie sa le schimb caci si eu am tolerat situatii absolut nesanatoase, obicei ce il am de mult dar care trebuie sustinut tout viata....

Greetings

The year 2012 was a complex, some times difficult, some times challenging year but mainly rewarding. It was a year of change and new projects, of happy moments and hopes: new business projects, psychology studies, story telling at the Romanian book shop, moving in a new apartment, meeting new friends and enjoy best moments with old friends, travelling to new places...

I wanted to share with you some of these moments in a small 2 minutes and a half movie. There are only the happy moments because we do not make pictures when we are down, when we are in tears, in rage, when we are sad. I had these kinds of moments as well but they were all making me a better person. This is what I wish for everybody for the years to come: be a better person everyday. When you feel there is nothing to do, remember that humans are wired for empathy, social cooperation, and mutual aid and you will always find somebody for help, encouragement and understanding.

I wish you Merry Christmas and a Happy New Year!

Anul 2012 a fost unul complex, cateodata dificil si provocator dar in cele mai multe cazuri a fost extraordinar. A fost un an al schimbarilor, al noilor proiecte, al momemntelor fericite si al sperantei: mutarea si renovarea noului apartament in care ne-am mutat, proiecte noi pentru afacerea mea, noi cursuri la psihologie, intalnirea unor persoane ce mi-au devenit noi prieteni, momente extraordinare cu vechii prieteni, calatoriile in locuri in care nu mai fusesem inainte…

As vrea sa impart cu voi cateva din aceste momente intr-un filmulet de 2 minute jumatate. Mi-a fost greu sa aleg doar cateva poze dar cred ca veti simti admosfera generala J

Bineinteles, am selectat doar momente fericite caci nu am facut poze cand eram pierduta, nervoasa, cu ochii in lacrimi, manioasa sau bolnava…dar toate aceste momente m-au facut sa fiu o persoana mai buna. Asta este ceea ce v-as dori tuturor pentru anii ce vor sa vina: sa fiti si sa deveniti persoane mai bune in fiecare zi. Si atunci cand vei avea momente in care crezi ca nimic nu are sens, nu uita ca oamenii sunt buni, intelegatori dorindu-si cooperearea sociala si ajutorul reciproc si ca vei gasi intodeauna pe cineva sa te ajute, sa te incurajeze sau sa te inteleaga.

Va urez tuturor Craciun Fericit si un An Nou cu multa pace sufleteasca!

Iubeste ceea ce faci si fa ceea ce-ti place!

English here.

Este atat de simplu.

Ma intorc dupa o saptamana de vacanta din Italia, dintr-o regiune ce se chiama Cinque Terre. Este o regiune mica la sud de Genova formata din 5 sate cocotate printre dealuri, la malul marii, in Liguria. Este o regiune de facut drumetii si nu pde stat la plaja. Te poti duce sa te plimbi (desi unele trasee sunt destul de complicate si ai nevoie de incaltari bune) intre dealurile acoperite cu vita de vie, maslini, tot felul de flori mirositoare si colorate, fan inalt si ferigi pana la brau. Pe varfurile dealurilor sunt si ceva pini mediteraneeni si paduri de salcami. Noaptea este un spectacol feeric de licurici ce sclipicesc peste tot ca intr-o poveste cu feti frumosi.

Si in saptamana asta am mers, am mers mult si bine..peste 50 de km…si m-am gandit. Mi-am aranjat multe lucruri in cap, am realizat ca toate gandurile, faptele si sentimetele mele din ultimul timp se invarteau fara vre-un rost…ocolisera ceva important: faptul ca lucrurile simple ma fac fericita. O floare, un cal ce paste iarba vantul ce imi flutura prin par, un sarut, o carte buna…natura. As extrapola toate astea intr-o generalizare si as zice ca ca atunci cand ne simtitm inadecvat, nefericiti, stresati putem face ceva, putem reveni la lucrurile simple.

Simplifica-ti viata, gandurile, activitatea si te vei simti mai bine. Incearca! Viata este simpla, suntem noi cei care o complicam fara rost.

Ajunsa acasa, dupa o saptamana fara internet, gasesc un articol pe blogul lui Andrei Rosca care imi confirma teoria…in special micul filmulet de la sfarsit…

Constient si responsabil

As vrea sa va intreb: cat timp petreceti din cele 15-16 ore in care sunteti treji fiind constienti de incredibila capacitate pe care o avem de a gandi, simti, intelege, admira ceea ce ne inconjoara? Cat timp va lasati purtati de activitati plictisitoare in care va utilizati prea putin ori deloc acesta capacitate? Cat timp abandonati practic aceasta capcitate care ne face unici?

Cat timp pierdeti cu lucruri inutile care nu va ajuta sa evoluati in intelegerea si bucuria de a trai intr-o stare de contiinta a prezentului? Cat timp va ascundeti in spatele cuvintelor "asa face toata lumea" sau " ce vrei sa facem?" pentru a ignora capacitatea de a fi contient de decideziile pe care le luam, deci responsabil. Cati timp pierdeti la cumparaturi, la servici , la TV uitandu-va la dezbateri politice sterile sau telenovele?

Cat timp va ingijorati pentru amanunte nesemnificative? Cat timp va stresati din cauza sefului sau a colegilor care nu au alta preocupare decat sa va faca viata la birou un calvar si asta doar pentru ca si ei resimt acelasi lucru? Cat timp va pierdeti cu forma uitand continutul?

Cum v-ati trai viata daca v-ati lasa ghidat de aceasta capacitate uimitoare de fi constient si responsabil?

Un caine care te musca pe strada nu are posibilitatea de a intelege daca actiunea lui a fost buna sau nu pentru ca nu este contient de el in felul in care un om decide sa dea sau nu o palma cuiva.

Esti consitent de decizia de a face sau nu ceva, de a fi bun cu celalat sau de a-i face sicane, de a fi sincer (cu tine si cu ceilati) etc?

CONȘTIÍNȚĂ s. f. 1. forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realitătii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, notiuni, judecăti, rationamente, inclusiv procese afective și volitionale.

Oamenii au o calitate unica de care ne folosim foarte putin: suntem contienti de ceeea ce se intâmpla, de ceea ce ni se intmpla. Suntem capabili sa ne bucuram de frumusetea naturii vizual, auditiv, sensorial in general si in acelasi timp sa o intelegem cum functioneaza. Suntem capabili de a gandi si a allege sa fim sau sa actionam intr-un fel sau altul. Si totusi cat timp petrecem in starea de constiinta? Cati dintre noi se bucura in fiecare moment al vietii de acesta capacitate incredibila? Un animal salbatic..o caprioara, o vulpe sau un leu..se nasc, traiesc..se inmultesc si mor fara a intelege mare lucru ci doar urmand “traditia” ce le este transmisa in mare parte genetic.
Cu cateva zile in urma am vazut un documentar la TV despre specii disparute. Un cercetator enunta ca specia umana va disparea la un moment dat la fel cum dinozaurii sau alte specii ce au dominat tera la un moment dat au disparut..iar ca natutra va fi fericita caci se va putea intoarce la salbaticia ei…ca se va reface, numarul pestilor si animalelor va creste, noi specii vor aparea, padurile vor acoperi usor, usor teritorii intinse si animalele isi vor relua spatiul pierdut in fata oamenilor…Si totusi nu va mai fi nimeni care sa admire maretia ei.....
Atunci m-am gandit oare nu e pacat ca noi oamenii avem aceasta uimitoare capacitate de a ne bucura de frumusetea si diversitatea pe care tera ne-a oferit-o de cand am aparut pe pamant si din pacate ne folosim de acesta capacitate din ce in ce mai putin…ba din contra ne indepartam de natura si incercam sa schimbam (din pacate mai mult in rau) ceea ce este natural. Am creat orase, industrii, poluare…maldare de gunoi care ne deranjeaza pe cei mai multi dintre noi si totusi continuam sa a o facem..sa ne otravim viata…constient sau nu?

Valuri

Cateodata m-am intrebat: oare de ce am trecut prin experienta asta sau cealalta, de ce mi se intampla cutare sau cutare lucru? Acum cativa ani nu as fi putut sa dau vre-un raspuns sau as fi zis ca e destinul, ca asa ne e scris. Astazi as zice mai degraba ca nu avem destin, ca nimic nu e scris pentru ca suntem noi cei ce ne inventam viata asa cum vrem si mai ales ca nu exista coincidente. Toate experientele din viata mea, fie ele placute sau nu, mi-au permis sa raman umana, sa inteleg problemele, greutatile, sentimentele celorlati, mi-au permis sa pot schimba cadrul meu de referinta, sa vad partea buna a lucrurilor, sa fiu realista, sa ma adaptez in functie de situatie, sa gasesc noi solutii, sa fiu in contact cu oamenii…mi-au permis sa fiu ceea ce sunt. Aceasta este o declaratie de acceptare a ce sunt azi. O etapa importanta in dezvoltarea personala este cunoasterea si acceptarea de sine cu bune si cu rele. Copilul in varsta de 7 ani al unei prietene a facut o remarca geniala: “Eu stiu mai bine cum sunt pentru ca imi petrec mai mult timp cu mine decat oricine altcineva.” Si totusi majoritatea oamenilor prefera sa nu vorbeasca despre ei, despre cum sunt ei despre ceea ce vor si ceea ce e mai trist este ca ceea ce vrem este ingradit din frageda pruncie. De mici ni se spunem cum sa fim, ce sa facem si ce nu pentru ca mama sau tata sa fie multumiti si mandrii de noi. Ceea ce este si mai trist este ca multi dintre noi in viata adulta ne uitam visele de pe vremea cand eram copii, uitam sa visam si mai ales refuzam sa credem ca ne putem inventa viitorul. Uitam ceea ce vrem cu adevarat, uitam cine suntem si ne lasam dusi de val pana intr-o zi…cand fie o ruptura, o criza (la o varsta adecvata crizelor) sau orice alt eveniment marcant ne aduce aminte de ceva…de faptul ca suntem muritori si ca viata merita traita asa cum vrem. Timizi, cu pasi mici, mai siguri sau mai putin siguri, invatam sa ne redescoperim caci vestea buna este ca nu e niciodata prea tarziu sa ne cunoastem si sa ne inventam viitorul. Invingatorii sunt cei care stiu ce vor face in cazul in care vor pierde. Tu, cat de bine te cunosti? Esti pe drumul cel bun in a face ceea ce iti doresti sau doar te lasi dus de val?

Esti deja cineva de bine

In limba romana sunt mai multe variante de a exprima ca cineva e bun…in sensul ca persoana este cineva de bine, placuta, care isi ajuta semenii sau care a ajuns cineva sau care s-a realizat sau care a ajuns bine, care a evoluat…in fine care este respectata dintr-un motiv sau altul, care vrea binele celorlati in general. De asemenea o persoana de bine scris intre ghilimelele de rigoare poate desemna pe cineva care isi baga nasul unde nu ii fierbe oala. Acest articol nu se refera la persoanele “ de bine” ci la persoanele care au incredere in ele. O mare parte din munca de coaching consta in asa zisa “dezvoltare personala” adica din panoplia de resurse ale unei persoane continand punctele forte, talentele, caracteristicile si nu numai, pe care persoana le are la dispozitie, vor fi antrenate, dezvoltate, profund ameliorate unele dintre ele, in functie de obictivul persoanei. De ce avem nevoie de cineva sa ne “dezvolte”? O mare parte dintre semenii nostrii sufera de ceea ce se chiama lipsa increderii in sine sau a stimei de sine…cu alte cuvinte in ziua de azi este greu sa ne vedem la adevarata noastra valoare…Oare? Daca este adevarat sau nu, nu as putea sa ma exprim…ceea ce se poate observa este ca numarul cartilor, revistelor, site-urilor, blogurilor care vorbesc despre dezvoltare personala sau despre dezvoltarea stimei de sine abunda…pe cand ceva cu titlul “Esti deja cineva de bine” cred ca nu exista. De aceea am vrut sa incep cu acest articol. Orice voi publica pe acest blog despre fiinta umana porneste de la ideea ca toti suntem deja, de la bun inceput cineva de bine, cineva bun, cineva care merita sa fie admirat, respectat si care poate reusi in ceea ce isi propune. Toti avem punctele noastre forte dar si defecte, toti avem zile bune si zile proaste…toti trecem prin perioade de stres.

Atata timp cat ceilati ne vad doar calitatile, totul este in regula. Din pacate, fie semnalele pe care ni le transmit ceilalti, fie doar propria noastra interpretare a gesturilor si spuselor celor din jur ne conduc la concluzia ca imaginea noastra este negativa.

Arnold Buss, professor in psihologie, prezinta sase mari surse ale stimei de sine:

• Fizicul: ne simtim mai siguri pe sine cand suntem multumiti de aspectul nostru fizic, cand credem ca suntem seducatori;
• Capacitatile si performantele: atunci cand luam note bune, cand obtinem rezultate in proiectele in care ne implicam la munca sau in viata privata, cand avem succes;
• Puterea: cand detinem controlul fie prin dominare, prin statut sau cu ajutorul banilor;
• Recompensele sociale: aprecierea celorlati, elogiile, atunci cand activitatea noastra este apreciata si respectul fata de opiniile sau gandurile noastre
• Surse indirecte: e vorba de cei care se antureaza de personae celebre sau admirate, de cei care provin din familii bogate sau pur si simplu cand imartasesc gloria, bucuria, succesul altcuiva;
• Moralitatea atunci cand consideram ca suntem cineva de bine respectand regulile comportamentului social.

Uitandu-ne la aceste surse, putem observa foarte usor ca toate sunt mai mult sau mai putin relative dar intotdeauna in relatie cu ceilalti. Cu alte cuvinte am putea spune ca timiditatea sau izolarea sociala conduc la o apreciere de sine scazuta. Invers, persoanele sociabile, optimiste, pline de voie buna se simt mai bine in pielea lor. Oare cum vine asta? Parca ne-am invarti intr-un cerc: nu am incredere in mine, ma departez de semenii mei, ma departez de sursele de “incarcare a bateriilor” stimei de sine, devin din ce in ce mai nesigur de mine…invers: am incredere in mine, sunt optimist si sociabil, ma gasesc in aproierea “surselor” de incredere in sine, imi incarc din ce in ce mai des bateriile etc.

Cu alte cuvinte, cam tot ce tine de dezvoltarea increderii in sine ar trebui sa incepa cu “Esti deja cineva de bine, esti deja cineva bun, ai deja o multime de lucruri pentru care esti de admirat”. Nu vreau sa dau sfaturi pe acest blog, nu vreau sa dau exemple “de buna purtare”, vreau doar ca ca cei citesc sa observe ca toti suntem cineva de bine. Tu cum stai cu increderea de sine?