Traiesc in afara Romaniei de mai bine de 10 ani si nu am
pretentia sa stiu ce mai inseamna sa traiesti in România zilelor noastre. Deci nu vorbesc din punctul acesta de vedere dar vorbesc din punctul de vedere al unui cetatean român care s-a implicat de cate ori a putut si a fost nevoie in diverse activitati voluntare pe care le-am crezut necesare la nivelul comunitatii romanesti de aici de unde traiesc. Mi-am luat responsabilitatea unor proiecte, a infiintarii unei asociatii, a organizarii unei multitudini de actiuni, care…la un moment dat sa schimbe ceva din mentalitatea româneasca. Si pot sa va spun ca este greu. De ce? Pentru ca românii se implica efectiv in afara vietii lor de familie sau a cercului social de prieteni extrem de greu, indiferent de varsta. (Personal sunt inconjurata doar de o mana de oameni care se implica, si slava domnului le multumesc de fiecare data ca exista).
Românii sunt plini de idei, sunt destepti, fac cariere, dau
sfaturi, dar cand vine vorba de voluntariat este greu. Sau de a face ceva
efectiv, pentru a schimba ceea ce nu le convine. Ca sa nu mai vorbim de
acceptarea responsibilitatii unui proiect, fie el si doar organizarea unui
eveniment. Ca sa nu mai vorbim de leadership. Iar aici toate “scuzele” cu nu am
bani, adminstratia nu face sau nu drege, trebuie sa stau la coada la primarie,
la platit factura de gaze etc., nu tin. Pentru ca nu exista. Totul merge
struna, ceas…
Am ales sa ma implic in astfel de proiecte pentru ca ma
ghideaza o filozofie de viata care zice: totul se poate pune in practica cu un
minim de organizare si cu o echipa de colaboratori. Important este sa vrei, sa
iti sufleci manecile si sa faci! Colaborarea, echipa este baza. Astfel, cred ca
si românii vor reusi sa influenteze si sa fie recunoscuti in lumea aceasta in
momentul in care vor invata sa “tina cu ai lor”, sa ii recomande, sa colaboreze.
Sa aiba incredere ca si made in Romania este bun.
Intodeauna am zis ca doua creiere sunt mai bune decat unul.
Si va pot spune ca dupa mai bine de 5 ani de voluntariat in cadrul comunitatii
române din Luxembourg, românii accepta cu greu ca daca vrei ceva facut trebuie
sa pui mana sa il faci sau sa ajuti sa il faci. Din cauza acestei atitudini
(gen : nu sunt leader, ce pot eu face, trebuie sa fac mancare la barbat, sau
trebuie sa bat covorul ca ma cicaleste nevasta, sau am meci de fotbal etc),
este usor pentru cei care au un scop, un plan si curajul de a prelua diverse
oportunitati si proiecte si a le transforma in proiect personal. (Si chiar daca
nu au, vor fi acuzati de asta..asa, pe gratis si fara probe :)) Si slava domnului
Luxembourgul este o tara de luat exemplu in materie de volunatariat. Statul sustine
organizatiile non profit cu diverse facilitati (si nu ma refer doar la bani)
dar puterea lor sta in munca voluntarilor. De la ajutor psiholigic pentru
victime pana la echipe de hochei pe iarba sau promovarea femeilor, totul este
facut prin asociatii. Voluntariatul face parte din cultura…dar românii nu vad,
ei cred doar ca toate minunatiile din aceasta tara sunt facute de stat. NU. Nu
sunt facute nici macar din iesit in strada. Sunt facute si atat. Astfel, revin la ce ne doare in zilele
acestea:
NU este de ajuns sa iti arati nemultumirea fata de un sistem
iesind in strada!
Schimbarea nu se poate produce daca singurul lucru pe care
esti dispus sa il faci este sa iesi in strada si sa iti arati nemultumirea. In
general, starea de nemultumire, considerand ca oricine altcineva in afara de
tine este vinovat, nu poate fi
productiva. Schimbarea se inatampla cand esti dispus sa faci ceva, tu personal,
pentru ca lucruile sa se intample. Poate incepi cu blocul in care stai sau…Poate
incepi cu iesirea in strada si incurajarea altora sa vina in strada. Este un
inceput, chiar un inceput bun dar nu poate fi doar atat. Nu poate fi TOT ceea
ce poti face…pe sistemul: eu macar am iesit in strada - tu ce ai facut aseara?
Sau: am iesit in strada, mi-am facut datoria…unii isi dau
demisia si astept cuminte (ok, in strada, fie! Cu plancarde si tot restul..) sa
fie numiti altii pentru ca eu apoi de acolo din strada cu prietenii mei sa ne
aratam aprobarea sau dezaprobarea.
Chiar daca calitatile de leader sunt partial inascute, un
leader nu se naste de pe o zi pe alta. Are nevoie sa isi creeze un trib, sa
aiba o viziune sub care ceilati sa il urmeze. Este un proces normal, nu l-am
inventat eu aici. Iar leaderul ala nu poate face nimic de unul singur oricat de
inteligent si competent ar fi. Are nevoie de o echipa care sa il ajute in
punerea in practica a proiectului/lor. Ba chiar, in lipsa leaderului (oricine se
poate imbolnavi sau poate fi indisponibil)…sa poata conduce “barca” la tarm sau
la loc sigur…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu