➽"Opozitia"incotro?➽

In seara de 21 noiembrie bacoviana (frig, umezeala si lapovita), uda la picioare datorita baltilor pana la glezne din Bucuresti, dupa stat in trafic, ajung ca prin minune in timp la locul faptei, adica la dezbaterea organizata de Grupul pentru dialog social (GDS) cu partidele din opozitie. Fusesera invitati toti leaderii partidelor politice indiferent daca erau parlamentare sau nu.

Dezbaterea are loc la sediul GDS, intr-o cladire veche cu curte interioara de pe Calea Victoriei. Intrarea in cladire era somptuoasa dar nu si aranjamentul din sala unde va avea loc dezbaterea…Scaunele sunt asezate astfel incat sa dea bine la filmare/poze (probabil) si imi este clar ca nu era prevazuta sa aiba prea mult public.

Personal aflasem si ma hotarasem cu o seara inainte sa vin la acest eveniment. Aparuse pe FB, probabil pus de RO+ caci erau trecuti doar participantii din partea lor. De unde si interesul meu caci o cunoscusem si invitasem pe Oana Bogdan la un eveniment organizat de asociatiile comunitatii românesti din Luxembourg. Ajung in dreptul pragului de la intrarea in sala, ma uit si nu indraznesc sa intru. Pe de o parte pentru ca sala este intesata de niste scaune cu catifea rosie si spatar inalt, aranjate bizar si blocand accesul catre scaunele mai din spate (pe care le tinteam eu) si bineintenteles e plina déjà de camere si fotografi…Dar, un tanar care parea sa fie de al casei ma intreaba cu ce ma poate ajuta si foarte natural imi explica ca pot intra prin “flancul” salii “fie prin secretariat” fie “prin spate pe sub scara”. Ma hotarasc la secretariat care era mai aproape si deranjez doar vreo 3 persoane cu aparatura asezate in usa…

Gasesc un scaun si ma asez, ma uit in jur si nu cunosc pe nimeni nici macar din vedere…Simt aceeasi senzatie pe care am resimit-o cu ani in urma in Luxembourg cand m-am mutat acolo. Realizez ca acum, la orice eveniment m-as duce in Luxembourg tot cunosc cateva persoane chiar daca si doar din vedere.
Ma simt emotionata totusi. Nici unul dintre invitatii serii nu parea sa fii ajuns. Oare opozitia chiar o sa faca o alinata pentru alegeri? Oare o sa asist la ceva istoric? Ce bine ca ma gasesc in Bucuresti si pot fi prezenta…De abia astept sa o vad pe Oana pe care o admir enorm si pe care nu am mai vazut-o de atata timp. Ea s-a intors de la Bruxelles pentru un timp nelimitat in Romania. Vreau sa discut cu ea caci sunt in cumpana daca implicarea in Romania la nivel politic mai are rost pentru noi..diasporenii…dar ea s-a intors, deci pentru ea are rost, logic. Oare pot eu face ceva de "acolo"? Oare mai am timp? Oare o sa avem timp sa vorbim dupa dezbatere?

Primii invitati sosesc si realizez ca pe unul dintre ei il cunosc foarte bine: fostul amabasador al Romaniei la Luxembourg, dl.Alexandrescu, acum parte dintre leaderii USR. Apare si Oana impreuna cu Dl. Ciolos…Dl. Alexandrescu ma saluta cordial ca de obicei si in acelasi timp surpins ca ma vede aici. Aerul din sala se electrizeaza, din ce in ce mai multi invitati ajung, se umple sala, incepe!

Am vrut sa scriu mai in detaliu despre starea de spirit in care ma aflam la inceputul dezbaterii…caci, dezbaterea a fost 2 ore de discursuri individuale. Nu am simtit dorinta de colaborare nici nu am vazut-o sau simti-o la alt nivel. Ea exista la nivel declarativ, si logic. Adica, da, daca nu ne unim si nu venim cu un plan, strategie si mesaj comun nu avem nici o sansa. DAR nu am vazut bucuria lor, a leaderilor din opozitie, ca se aflau acolo, in aceeasi sala, toti impreuna…si ce ocazie minunata! Nu. Primii invitati fusesera leaderii liberali care nici macar nu venisera. In sala erau cativa membrii si deputati liberali care si-au dat cu parerea proprie si care nu prea se pupau. Dar acest fapt (discordia din partid) se stia, doar ca am vazut acum pe viu. Discursurile lor au fost despre cum lupta ei in parlament “cu balaurul” de “la 48 incoace”. Au urmat leaderii USR (mai intai doar dl. Alexandrescu) care fiind un orator desavarsit si un om foarte calm a vorbit si el despre ceea ce inseamna lupta in parlament cu un partid clientelar, fara valori sau reguli (sau in fine cu reguli stiute doar de ei). Unul cate unul, leaderii diverselor partide noi inca neparlamentare, au vorbit despre ideile lor de dezvoltare a României si un singur punct comun se ridica ca o ceata groasa: luptam cu un monstru caruia cand ii tai un cap ii cresc doua in loc….Entuziasmul meu scadea vertiginos…

Am mai avut o sclipire in momentul in care a vorbit Dl. Ciolos. Va spun sincer ca nu l-am cunoscut personal, nici macar pe la televizor/internet nu l-am urmarit…Cand a intrat in sala aseara nu m-am putut abtine in a observa cat este de mic de statura si cat de slab…dar degajand in acealsi timp atat de multa prezenta. Studiile din psihologie sau leadership scosesera la un moment dat ca cei ce se regasesc in pozitii de leadership sunt mai intalti decat media. Practic ca statura ii ajuta sa fie vazuti si acceptati ca leaderi. Personal am admirat mereu persoanele inalte, atata prestanta fara a face nimic deosebit…Cu atat mai mult am fost impresionata de dl. Ciolos cand a luat cuvantul in dezbatere. Fiind mai in spate, am putut observa cum efectiv, toti cei din sala s-au aplecat catre el pentru a-l asculta mai bine. Aerul din sala s-a electrizat din nou, fotografii se agitau. Era oare doar efectul facut de un fost prim ministru? Nu...nu cred ca Boc, Ponta sau Dancila ar electriza ceva….sau vor electriza ceva mai mult decat o rigla frecata de par…Era efectul unui bun orator? Poate, dar mai era ceva. Oare si Stefan cel Mare avea acelasi efect? Ca si el era tot mic de statura doar ca mai era si (chipuriule) frumos. Ciolos are o voce ferma si calda in acelasi timp iar micile inflexiuni ardelenesti il fac simpatic. Are o logica in discurs si in ceea ce spune. Imi place si in acelasi timp realizez ca este tot un discurs individual..adica despre miscarea civica pornita de RO+, despre ideile adunate si promovate de ei, valori etc. 

Da, toti leaderii politici din opozitie stiu si declara in discursurile lor ca o coalitie si o organizare desteapta le-ar creste sansele la alegeri, ca situatia e critica…dar eu nu vad pasii catre celialti. Nu simt ca vor sa colaboreze efectiv…Si atunci ma cuprinde disperarea…La ce folos toti acesti oameni destepti, cu experienta, cu bun simt, toti acesti tineri (erau doua partide noi noute formate din tineri) care se implica dar fiecare la randul lor cred ca doar ei detin adevarul si solutia…

Ma gandesc ce ar putea coagula aceste partide, care ar fi obiectivul comun pe care sa il gaseasca si care sa ii faca sa mai renunte la egouri sau egocentrism, sa mearga deasupra intereselor partidelor lor. Ce mesaj sa transmita unui electorat dezamgit, obosit, sictirit…Cum sa ii motiveze sa iasa la vot sau macar sa vorbeasca despre politica din România? Ciolos vorbeste despre un proiect de tara, un program pe 10 ani, un plan de actiune. Foarte frumos si intelectualul din mine se bucura...dar ma gandesc la toti cei multi care nu au nici timp si nici capacitatea de a se gandi la urmatoarele 6 luni sau la ziua de maine.
"Noi traim printre ei". Adica noi astia care gandim, traim fiecare in bucatica noastra, singuri. Ceilati se ocupa cu munca, cresterea copiilor, gratare, manele, nunti, botezuri, cozi la mol. Alegatorii simpli se ocupa cu viata si nu cu politica. Unii trebuie sa supravituiasca fiecarei zile, altii au profesii, pasiuni, familii etc. Cei din diaspora sunt uneori mai preocupati de integrarea care le va asigura propulsarea in viata profesionala in tara in care se afla decat cu politica din România. Pana si eu, care am ceva timp si curiozitate nu as sta sa citesc programele celor 5-6 partide prezente in seara aceasta pentru a alege cu care dintre ele sa votez sau chiar in care dintre ele sa ma implic. Nici nu as putea. Imi plac bucati din fiecare. Istoric vorbind familia mea a fost mereu liberala. Unii au facut si puscarie pentru asta. Am votat mult cu liberalii la inceput. Apoi USR-ul imi face cu ochiu, sunt cativa oameni pe care ii cunosc si ii admir..dar la fel si RO+. In plus, discursul lor inclusive si cu approach bottom up dar si top down mi se potriveste. L-as pupa pe Ciolos cand vobeste despre ideile pe care le-au adunat de la oameni, de la profesionisti legat de rezolvarea problemelor din diverse parti ale economiei, educatiei sau sanatatii…dar la ce folos? La ce folos daca tot acest proces de schimbare al oamenilor din politica o sa ia 5-10 ani? La ce folos daca PSD va castiga din nou alegerile? Pana atunci, toti vor fi plecati din România….pana si copacii!

Nu am plecat de la dezbatere cu un raspuns la intrabrea de baza: Ce obiectiv comun poate coagula opozitia in Romania? Care sunt resursele si care poate fi strategia comuna. Nu am plecat nici cu prea multa speranta desi Oana, in interventia ei a spus ca tocmai aceasta situatie limita ne va face sa coalizam, sa gasim idei creative de a ajunge la electoratul care nu mai voteaza. In absolut sunt de accord cu ea si indraznesc sa mai sper idealista...dar partea practica si realista din mine, nu este prea convinsa....in fundul mintii…e intuneric.

Ma reintorc prin frig si zloata si ma simt inutila.

PS Nu am apucat sa vorbesc aseara cu Oana ci azi dimineata. Optimismul si energia ei ma inspira. Mi-a spus ca ei si USR-ul clar colaboreaza si ca vorbesc si cu partidele noi. Ei au ideile clare si vor actiona in consecinta. 

Inca nu stiu ce as putea face dar sper sa gasesc o idee, altfel daca renuntam toti chiar nu mai este nici o speranta. Asa ca va invit pe toti cei care cititi sa va implicati, la nivelul vostru. Nu mai lasati sa treaca alegerile pe langa voi, faceti in asa fel, orice partid din opozitie simpatizati sa le transmiteti mesajul: l'unité fait la force!

Reîntâlnire (sau Viata si Oamenii 2)

Cartea Sandei s-a prins de mine de la primele cuvinte. Sunt putine carti pe care citindu-le sa ma faca sa imi gåsesc sufletul acolo. Dar cartea Sandei face parte dintre ele. 

S-a nimerit ca si atunci cand ne-am intalnit prima oara sa fim in acelasi timp in acelasi loc fara sa ne fi propus, de data asta chiar la la Deva orasul natal al Sandei. Si asa am primit cartea chiar din mâna ei (e drept a doua zi dupa evenimentul oficial de lansare din Deva). Cum ne-am cunoscut noi doua puteti citi in cartea ei la pagina 67 sau aici pe blog.

Revenind la carte, am citit-o dintr-o suflare in aceeasi zi in care am primit-o!

Am descoperit frustrari comune sau poate cele mai obinsuite printre români dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult este perseverenta, insistenta, dorinta de a reusi, de a trai viata din plin caracteristca oamenilor care nu renunta usor. Am descoperit intelepciunea celui care este capabil sa se cunoasca, sa se inteleaga, sa isi construiasca si reconstruiasca eu-l dar mai ales sa se ierte si sa faca la fel cu ceilalti. Sanda explica ce inseamna sa ai o pasiune (in cazul ei jurnalismul si televiziunea) si cum aceasta pasiune i-a dat curaj sa mearga prin viata in ciuda problemelor. Ca toti oamenii intelepti intelege ca reusita este o munca de echipa amintindu-i pe toti cei care au ajutat-o de-a lungul timpului: mentorii, prietenii, amicii, colegii, sotul si mai nou propria fiica. Ba chiar le multumeste si celor care la un moment dat i-au pus bete in roate dar care in acest fel au facut-o sa continue sa se dezvolte. Desi este o carte autobiografica nu lipsesc relatari si legaturi cu momente din istoria recenta nationala si internationala si de aceea este o carte completa pentru ca prezinta cum mintea, corpul, biologia, psihologia si sociologia sunt un tot unitar si cum suntem toti influentati si in acleasi timp influentatori ai destinului propriu dar si al lumii sau comunitatii in care traim.

Cartea Sandei poate fi citita de oricine, barbati si femei de orice varsta, de cei care cred ca a reusi este privilegiul altora, ca a fi ajutat insemna ca esti slab dar si celor care au supravietuit vicisitudinilor si au reusit. Este o carte care emotioneaza dar si motiveaza, care da speranta, si chiar daca Sanda zice ca nu, da un exemplu.

Este o enorma onoare sa fiu mentionata in aceasta carte, nu pentru ca as fi avut vreo influneta in viata Sandei ci pentru ca destinul sau Dumenzeu ne-a adus impreuna intr-un moment extrem de important in viata fiecareia dintre noi. Si pentru ca am trait acel moment impreuna.

Daca vreti sa stiti mai mult despre carte, am gasit ca aici un reportaj care reda lansarea cartii la Deva: http://www.replicahd.ro/sanda-nicola-relatare-despre-propria-viata/. Dar cel mai bine, cumparati cartea si cititi-o! 

Bucuresteni la tara (sau cum sa iti iei viata in mâini)

Intr-o Românie in care din ce in ce mai multi vor sa plece, sunt unii care vor sa se intoarca sau care vor sa ramana. Pare paradoxal pentru cei deja plecati si care nu mai vor, de cele mai multe ori, nici macar sa auda de România sau de români. Unii isi exprima regretele si dorul vorbind cu alti români, participand la tot felul de activitati ale comunitatii locale, altii lacrimeaza poate in tacere si in singuratate, regretand o viata care nu mai este si un potential care nu doar ca nu a existat dar care poate nu va exista niciodata. Cei mai multi insa isi ignora sentimentele, dau delete si incearca sa mearga inainte, protejandu-se astfel de probleme emotionale sau sufletesti. 

Dar, ca o exceptie care confirma regula, sunt, cum am mentionat, oameni care vor sa se intoarca sau care nu au cautat sa plece niciodata. Facand parte din diaspora de peste 12 ani stiu ce insemana sa pleci dar astazi vreau sa vorbesc despre ce inseamna sa ramai. Si mai ales sa continui sa iti traiesti viata dupa valorile proprii, uneori impotriva curentului.

Desi ne despart 7 ani de diferenta de varsta, impartasesc cu
sora mea un trecut comun, o copilarie petrecuta in aceeasi camera intr-un apartament de 50 mp din cartierul bucurestean Salajan (astazi Grigorescu), ceva vacante la tara la bunici (ea mai putin caci bunicii au murit cand era inca destul de mica), am avut aceeasi scoala generala si aceeasi profesori, care, dupa cum era moda, o comparau in permanenta cu mine. Bineinteles, acesta perioada de viata in comun era impanata bine cu conflicte...absolut normale cand spatiul este mic, diferenta de varsta facand sa fim in perioade de dezvoltare diferite si cu nevoi diferite. Insa, situatia s-a schimbat pe cand ea termina facultatea iar eu imi retraiam a doua adolescenta in Luxembourg. La 28 de ani, in plin divort dar cu un job genial, aveam pentru prima data bani sa fiu complet independenta si sa fac ce vreau. Si ea se maturizase si uite asa am inceput sa descoperim ca aveam valori comune cum ar fi cel al traiului responsabil, al deciziilor luate in cunostinta de cauza, al respectului fata de natura si oameni, in a incerca sa faci bine daca poti si iti permiti, in a invata mereu lucruri si skillsuri noi.

Diferenta: ea nu a dorit niciodata sa plece, nici dupa terminarea facultatii, nici mai tarziu... Se spune ca in Bucuresti sunt importante oportunitati. Se prea poate si am vazut cu ochii mei cum oameni veniti din diferite colturi ale tarii, doar cu o bocceluta si impartind o camera de camin in studentie, au ajuns in maxim 10 ani sa aiba vile in zone rezidentiale ale Bucurestiului, sa sa lafaie in tot felul de masini luxoase, sa isi dea aere de destepti. Sunt putini cei care au reusit placand de la o baza sanatoasa, invatand sau fiind ajutati de parinti. Capitalismul de jungla a avantajat (si valorizat) bineinteles pe cei care fara scrupule au profitat de situatie. Sora mea insa, intelectuala si artista, incerca cu greu sa se adapteze mediului in care doar cel mai profitor reusea. A muncit in diverse joburi, a incercat chiar prin mijloace proprii sa deschida impreuna cu un prieten o librarie de carte in limbi straine (si second hand) asa cum a considerat ea ca ar trebui sa fie o librarie (business care a rezistat un an de zile). In toate joburile pe care le-a avut a pus suflet, dedicatie, o organizare si o atentie la detaliu iesite din comun si multa, multa creativitate...dar mediile prea intelectuale si artistice (atata timp cat nu sunt legate ce publicitate sau marketing, adica de business) cu greu razbesc in jungla bucuresteana. Pe an ce trecea simtea ca locul ei nu e acolo ci altundeva. Am discutat, i-am propus sa vina in Luxembourg unde sunt convinsa ca skillsurile, talentele si felul ei de a fi ar fi fost apreciate. Mi-a zis ca nu i se pare locul potrivit. 

Anul trecut a luat decizia de a se muta impreuna cu sotul ei, undeva la tara, unde sa poata avea suficient loc de gradinarit (fiind vegetariana), de gatit (la ea totul se face in casa de la paine pana la unt si mai ales de creat (este designer si decorator de interior). Undeva in natura, intr-o comunitate, undeva unde valorile artistice traditionale sunt inca prezente (lucrarea ei de diploma a fost pe arta decorativa româneasca). Dupa un an de cautari incepute in zona Buzaului (de unde vin bunicii nostri din partea tatalui) si mergand in cercuri concentrice dinspre Bucuresti catre Ardeal, a gasit o gospodarie care parea sa respecte cam toate conditiile: spatiu, pamant de gradinarit, natura, comunitate, traditii, fara a fi departe de zone turistice, infrasturctura (atat cat se poate in Romnia lui 2017). Pentru unii nu va fi o surpriza sa afle ca aceasta casa se gaseste in regiunea Tara Zarandului (judetul Hunedoara).

Si uite asa s-a hotarat mutarea in octombrie anul trecut, iar astazi, sora mea, Cosmina si sotul ei Leo sunt in masina impreuna cu herghelia lor (acvariu de pesti, o zebra australiana, un cotoi si 2 caini), in drum spre noua lor aventura: bucuresteni la tara! Voi reveni cu amanunte si sper ca si ei vor avea timp sa povesteasca cum e sa iti iei viata in maini.