Ultima zi din 2010

(english here)

2010, un an in care mi s-au intamplat multe si bune si rele dar una peste alta nimic dezastruos ci doar spectaculos. Incerc de mai bine de cateva zile sa scriu ceva pe blog. Ceva care sa dea o incheiere acestui an si o speranta imbinata cu cateva rezolutii pentru anul viitor. Inca nu am reusit sa scriu nimic care sa imi incheie anul. Dar cine spune ca trebuie sa inchei ceva pentru a incepe altceva? Asa ca voi continua pur si simplu. In 2010 am devenit somer dar si un coach mai bun si un om mai bun. De fapt in 2010 am facut doar ceea ce am vrut. Si am reusit. Anul acesta am invatat ca pot reusi ceea ce imi pun in cap si ca atunci cand stim ceea ce vrem cu adevarat este imposibil sa nu il facem, sa nu il punem in practica. Asa ca voi continua. Voi continua sa scriu pe acest blog, voi continua sa fiu coach, voi continua drumul spre a deveni un coach mai bun si cand zic asta este doar in comparatie cu mine insami.

Voi continua sa scriu si sa vorbesc cu cei din jurul meu despre cea mai de pret avere pe care o detinem, pe care o putem modela, adapta, care evolueaza cu noi si ramane cu noi tot timpul: noi insine, gandurile noastre, valorile si credintele noastre, punctele noastre forte si cele mai putin forte, dorintele noastre, tot ceea ce face o persoana sa fie unica. Va las pe voi sa alegeti cum sa il numiti: eul vostru, psihicul vostru, personalitatea voastra, sufletul vostru etc.

Anul trecut am compus un document ce poate fi folosit pentru a face un bilant al anului ce se incheie si a se pregati pentru anul ce incepe. L-am adaptat si up datat pentru anul acesta si vi-l atasez aici sa il folositi daca nu aveti altceva la indemana. Si acestea fiind zise va urez LA MULTI ANI!

Ati uitat ceva?

V-ati dorit vreodata sa faceti ceva, ceva ce v-ar placea enorm, fie in viata privata fie in cea profesionala? Acel ceva care v-ar schimba viata! Si totusi nu ati trecut la actiune. Poate v-ati gandit la acel ceva, poate v-ati imaginat un pic..sau mai mult dar nu ati avut curajul niciodata sa il planuiti efectiv si sa il puneti in practica...sa explorati, sa incercati, sa il faceti. Si apoi l-ati uitat sau l-ati pus acolo intr-un colt al mintii pentru “alta data” pentru “la anul”, pentru “dupa ce voi termina cu...” ”Viata merge inainte” pana la urma! Apoi, intr-un moment dificil, plin de furie sa va ziceti: la naiba, de ce nu am pus in practica “ceva-ul” meu! Ati mai reflectat un pic, v-ati zis de vreo 100 de ori: da, dar...va fi greu, e dificil, nu am bani, nu e momentul...ce am sa fac cu..., nu e corect fata de ceilati, cine sunt eu sa imi pun in practica visele, nu sunt chiar atat de competent...Va trebui apoi sa fiu serios sau organizat..asta presupune sa ma schimb...sa reusesc? Si cu toate astea stiti ca ar fi atat de bine, ca ar fi minunat sa...Dar, nu: renuntati o data, de doua ori..pana cand, renuntati definitiv...gandindu-va ca pana la urma”viata e dura” si e dura pentru toata lumea! Va pierdeti in rutina: servici, cuplu, casatorie, copii, supermarket...Craciun, revelion, Paste...o vacanta sau poate nu...munca etc.

Am renuntat la cateva planuri pana acum, la cateva idei geniale, mai mult renuntam sau ma convingeam ca nu am cum sa le pun in practica, mai slaba ma simteam...mai nesigura, mai frutrata, mai nervoasa. Eram din ce in ce mai mult in dubiu cu ce vroiam sa fac, ce decizii sa iau. Era normal, toate deciziile pe care le aveam de luat erau departe si ma conduceau mai departe de ceea ce voriam cu adevarat. Uneori ma mai gandeam la ceea ce vroiam sa fac cu adevarat, uneori poate dupa un pahar de vin, indrazneam chiar sa vorbesc despre acest “ceva”. Apoi ma intorceam la viata de toate zilele.

Totusi intr-o zi, fara soare..o zi de tot rahatul...mi-a ajuns. Si mi-am zis: chiar asa nu se poate! Si am cautat cu adevarat si cu convingere ce si cum sa fac...cine ma poate ajuta..caci pana la urma..e greu, e greu! Dar cine ma obliga sa il fac de una singura? Asa am descoperit ca exista pe lumea asta persoane care te acompaniaza...care te ajuta sa descoperi ceea ce vrei fara sa iti spuna ce ar trebui sa vrei, ca te pot ajuta sa explorezi o idee fara sa te critice, ca te ajuta sa iei o decizie fara sa iti spuna care decizie e aia pe care trebuie sa o iei, ca te ajuta sa te mentii pe linia aleasa de tine fara sa te bata la palma sau sa te puna la colt...Si astfel, pe un teren necunoscut, pe terenul “vreau sa fac ceea ce vreau sa fac” incepi sa faci primii pasi..si realizezi ca “nu e dicicil”, “ca nu e imposibil” si mai ales ca TU, TU insuti cu propriile tale idei, decizii, planuri...REUSESTI. Tot nu credeti ca este posibil?

Daca vi se pare ca ati uitat ceva undeva, daca nu reusiti sa luati decizii, daca sunteti in dubiu, daca sunteti pur si simplu nefericit si plictisit, atunci uitati-va in jur! Uitati-va cu atentie...scoteti-va ochelarii de cal pe care ii aveti de cand va stiti si de care nici macar nu stiti ca ii purtati si observati atent...Veti avea surprize...Sunt oameni in jurul vostru care nu au uitat acel ceva? Sunt oameni care in loc sa viseze, creaza? Care in loc sa se afunde in rutina sunt prezenti si fericiti cu ei insisi? Sunt oameni care ar putea sa va ajute? Apoi uitati-va in interiorul vostru: ati uitat ceva?

Valuri

Cateodata m-am intrebat: oare de ce am trecut prin experienta asta sau cealalta, de ce mi se intampla cutare sau cutare lucru? Acum cativa ani nu as fi putut sa dau vre-un raspuns sau as fi zis ca e destinul, ca asa ne e scris. Astazi as zice mai degraba ca nu avem destin, ca nimic nu e scris pentru ca suntem noi cei ce ne inventam viata asa cum vrem si mai ales ca nu exista coincidente. Toate experientele din viata mea, fie ele placute sau nu, mi-au permis sa raman umana, sa inteleg problemele, greutatile, sentimentele celorlati, mi-au permis sa pot schimba cadrul meu de referinta, sa vad partea buna a lucrurilor, sa fiu realista, sa ma adaptez in functie de situatie, sa gasesc noi solutii, sa fiu in contact cu oamenii…mi-au permis sa fiu ceea ce sunt. Aceasta este o declaratie de acceptare a ce sunt azi. O etapa importanta in dezvoltarea personala este cunoasterea si acceptarea de sine cu bune si cu rele. Copilul in varsta de 7 ani al unei prietene a facut o remarca geniala: “Eu stiu mai bine cum sunt pentru ca imi petrec mai mult timp cu mine decat oricine altcineva.” Si totusi majoritatea oamenilor prefera sa nu vorbeasca despre ei, despre cum sunt ei despre ceea ce vor si ceea ce e mai trist este ca ceea ce vrem este ingradit din frageda pruncie. De mici ni se spunem cum sa fim, ce sa facem si ce nu pentru ca mama sau tata sa fie multumiti si mandrii de noi. Ceea ce este si mai trist este ca multi dintre noi in viata adulta ne uitam visele de pe vremea cand eram copii, uitam sa visam si mai ales refuzam sa credem ca ne putem inventa viitorul. Uitam ceea ce vrem cu adevarat, uitam cine suntem si ne lasam dusi de val pana intr-o zi…cand fie o ruptura, o criza (la o varsta adecvata crizelor) sau orice alt eveniment marcant ne aduce aminte de ceva…de faptul ca suntem muritori si ca viata merita traita asa cum vrem. Timizi, cu pasi mici, mai siguri sau mai putin siguri, invatam sa ne redescoperim caci vestea buna este ca nu e niciodata prea tarziu sa ne cunoastem si sa ne inventam viitorul. Invingatorii sunt cei care stiu ce vor face in cazul in care vor pierde. Tu, cat de bine te cunosti? Esti pe drumul cel bun in a face ceea ce iti doresti sau doar te lasi dus de val?