Gran Canaria (continuare)

Scriu in continuare despre Gran Canaria caci mi s-a parut ca saptamana a fost mult prea scruta pentru tot ceea ce se poate vedea si simti pe aceasta insula. Sunt mai multe feluri de calatori pe lumea asta dar eu fac parte dintre cei care cauta sa vada similaritatile si diferentele in felul de a trai al oamenilor din locurile pe care le vizitez. Ma bazez in principal pe similaritati pentru a ma simti ca acasa oriunde ma duc…Intr-o saptamana nu am putut sa imi fac o idee exacta dar am observat cateva chestii. Similaritati cu poporul roman: populatia bastinasa « sparge » seminte de floarea soarelui la orice colt si cu orice ocazie. Principala activitate este agricultura si nu am vazut gospodarie fara o mana de gaini si un porculet (stiu ca unii inca mai cred ca romanii sunt mai departe de atat, imi cer scuze daca ii ofensez). Principala activitate de timp liber este mersul la gratar sau picnic in munti, la niste lacuri absolut superbe. In aceste locuri bastinasii impanzesc locul cu masinile, fac gratare (e drept locul este amenajat special pentru gratare) si asculta muzica de la casetofonul masinii (spaniola ce-i drept, dar poate ca versurile nu sunt atat de departe de manele). Diferente: au autostrada si au simtul turismului. Simtul turismului la mine se refera la urmatoarele : curatenie, informatii (in mimimum 3 limbi engleza, germana si norvegiana), mijloace de transport atat in commun (e drept ca nu am utilizat autobuzele dar judecand dupa numarul lor pe strazi, precum si dupa numarul persoanelor din statie pare super ok) cat si masini de inchiriat, taxiuri si vaporase. Strazile impecabile chiar si in varf de munte. Mancarea este ieftina, in special tot ceea ce se numeste legume, fructe, paine, branza, carne si peste (poti alege dintre produse autohtone foarte gustoase sau internationale)…benzina este ieftina (chiar mai ieftina decat in Luxembourg) nevand taxe vamale.

In afara de peisajele superbe si foarte diferite de la nord la sud sau de la malul marii in varful muntilor (la malul marii erau in jur de 18 grade in fiecare zi cand am urcat pe munte au fost si 7-8 grade) se pot face o groaza de activitati : vizite in diverse parcuri si gradini cu pasari, animale sau plante (gradina botanica de langa Las Palmas era gratis si e o adevarata capodopera), sporturi (diving, golf, ciclism, tenis etc) sau pur si simplu aruncatul cu privirea. Cei intersati de localitati si cladiri, biserici etc nu vor fi dezamagiti. Nu insist prea mult caci eu sunt amatoare de natura mai mult decat de orase dar pot afirma ca centrul din Las Palmas merita toata stima.

Ce mi s-a parut interesant insa si pasionant a fost si va ramane numarul impresionant de plante care se integreaza foarte bine cu peisajul deluros sau stancos pe alocuri. Toate plantele pe care le vazusem din cand in cand prin ghivece sau sere ale gradinilor botanice, aici erau pur si simplu peste tot si intr-o marime « explodata ». Cactusi grasi cat roata carului sau mari si inalti cat un nuc, fel si fel de palmieri, aloe si alte plante ale caror nume imi scapa…

Ne aflam la un moment dat undeva prin mijlocul insulei, intre niste munti si vai si canioane superbe unde natura isi facea veacul in stilul ei cu verdeata, ape curgatoare, cascade cand a rasarit deodata in fata ochilor o vale imensa plina de pomi infloriti : migdali cat vedeai cu ochii cu flori roz si albe. Am urcat valea iar in varful muntelui unde credeam ca doar ceva capre pot trai era un satuc de vreo 5-6 case in care banuiesc ca traiau pastori. O turma de capre si oi sareau bezmetice printre stanci si se adaposteau in cotloanele rotunjoare ca niste mici grote create de relieful vulcanic. La vederea acestor locuri de o frumusete de basm nu m-am putut intreba daca cei ce locuiesc in astfel de locuri se gandesc uneori la ceea ce se intampla in lume ? Poate da, poate nu…stiu doar ca pentru mine, in valea cu migdali infloriti si turma de capre si oi…timpul s-a oprit in loc.

2 Februarie 2011

Sunt in Insulele Canare, mai exact in Gran Canaria. De cand am inceput sa discutam despre aceasta saptamana pe insula, mi-a fluturat in cap si in fata ochilor posterul pe care il aveam pe hol in apartamentul parintilor. De fapt nu era un poster ci un fel de suvenir facut dintr-un soi de material. Fondul era negru si o schita colorata reprezenta un oras si viata de noapte a orasului. Deasupra scria mare Las Palmas de Gran Canaria. Cu mintea mea de cativa anisori (maxim 10 caci apoi nu m-au mai fascinat culorile posterului) ma tot intrebam ce or fi palmele unui canar mare…cam asta era traducerea din capul meu. Acum imi aduc aminte ca ar fi fost reprezentati si ceva palmieri dar nu cred ca ei reprezentau ceva in capul meu de copil roman, care abia vedea de craciun cateva banane verzi si ananas la conserva.

Si iata-ma aici…la 33 de ani caci imi permit sa mentionez ca acum 2 zile am facut 33 de ani. In afara de faptul ca fie o gripa, fie o raceala, fie pur si simplu alergiile care ma bantuie au facut ca nasul meu sa curga ca un robinet si sa tusesc ca un TBCist de ultima speta, nimic nu ma poate opri in a admira peisajul natural al aceastei insule. E drept ca turismul de masa a facut ravagii in special la malul marii unde cladirile hotelurilor si apartamentelor de vacanta acopera fiecare centimentru de deal, stanca, faleza etc. Tot turismul de masa au facut sa apara ca ciupercile dupa ploaie tot felul de baruri si restaurante in care am observat ca populatia « pitipoanca » este foarte apreciata. Fel si fel de natii (englezi, norvegieni, nemti, ialieni etc) si-au trimis reprezentati sclipiciosi, plini de armani si d&G pe plajele facute anume pentru ei din Gran Canaria. Cand spun ca plajele sunt facute anume pentru ei nu glumesc caci exista inclusiv o plaja unde a fost adus nisip din Caraibe, alb si finut sa nu sgarie pielicica sensibila care nu a atins altceva decat stofa de mare marca !

In rest , o data ce te indepartezi de hoardele venite sa se inegreasca in mijlocul iernii europene, peisajul este ca luat din National Geografics…cred ca mi-ar trebui talentul lui Sadoveanu sa descriu dealurile, muntii si stancile nascute din vulcani, cu forme deosebite, acoperite de iarba de un verde deschis si de tufisuri din plante necunoscute mie cu un numar de feluri de cactusi absolut impresionant si presarat cu palmieri de toate formele si toata marimile. Plantatii de bananieri, smochini, papaia, portocali si alte fructe exotice acopera vaile insorite ale dealurilor. De pe stancile inalte izvorasc rauri ce formeaza cascade si vai care ajung pana la ocean…peste tot zboara fluturi si pasari colorate. Eterna primavara caci media temperaturilor peste iarna este 20 de grade iar peste vara 25. Climatul perfect. Paradisul Spaniei…

Te descurci doar cu instinctul matern?

Cu totii am auzit sau trait experinta in care o tanara mama, la maternitate, primind in brate noul ei nascut se gandeste: Doamne, ce mic este…cum am sa ma descurc cu el? Voi sti eu sa am grija de el? Etc. Bineinteles ca spitalele le dau mamelor liber sa plece acasa cu noii nascuti dupa cateva zile, fara instructiuni preliminare (aparent copiii nu se nasc cu instructiuni de utilizare !?) toata lumea fiind unanim de acord ca a creste un copil tine de instinctul matern. Este o idee universal valabila si nimeni pe pamant nu se indoieste de ea. Eu nu am copii. Recunosc, sunt vionavata! Fac parte din categoria persoanele fara copii care dau sfaturi celor cu copii. Nu, glumesc…incerc doar sa tin pasul cu toate prietenele sau cunostintele mele care au copii si care imi povestesc fel si fel de intamplari. In general cuplurile din ziua de astazi par sa aiba anumite probleme, specifice timpurilor in care traim, si in ceea ce priveste cresterea copiilor. De fapt ceea ce consideram insinct matern este un un sentiment pe care toti parintii il au, femei si barbati deopotriva. Este acel ceva ce ii face pe parinti (si aici ma refer la persoane normale din punct de vedere psihic) sa isi ocroteasca copiii. Cu totii in felul nostru ne dam silinta de a oferi ceea ce consideram a fi mai bun, mai bine, mai mult copiilor nostri. Ceea ce credem noi ca au ei nevoie. Observand prietenii din jurul meu precum si diferite persoane pe care le-am avut in coaching am vazut ca foarte putini ii pregatesc pentru momentul in care ei –parintii- nu vor mai fi acolo sa ii ocroteasca, sa le ofere, sa ii stranga in brate….Cu alte cuvinte sunt foarte putini cei ce se gandesc sa creasca copilul in ideea ca el sa devina o persona independenta, capabila de a lua anumite decizii, de a se descurca in situatii de criza, de a accepta momentele fericite, de a se bucura de viata sau de a planui ceea ce vrea sa faca in viata si cum sa urmareasca acest plan, etc.

In ziua de astazi, in societatea moderna nu mai exista reguli, nu mai exista traditii transmise de la mama la fiica cum faceau generatiile anterioare ce isi cresteau copiii exact in acelasi fel: ii infasau in acelasi fel, ii leganau in acelasi fel, ii lasau cu fratii lor mai mari, cu animalele domestice din curte, erau educati cu frica lui Dumnezeu etc. Astazi fiecare femeie sau cuplu este liber sa isi educe copilul in modul pe care il prefera, asta in cazul in care stiu ce prefera... In felul acesta din ce in ce mai multi parinti ajung in situatii bizare cu copiii lor, situatii din care nu prea mai stiu cum sa iasa, situatii penibile sau dea dreptul dificile. Copiii, la randul lor au din ce in ce mai multe dificultati in a se adapta la o lume in continua schimbare, lume la care nici macar proprii parinti nu ii mai fac fata. Cu toate astea in ultimele decenii psihologia a evoluat incredibil de mult. Studii asupra psihicului uman au aratat anumite etape de dezvolare a personalitatii care indica elemente comune in aceasta dezvoltare pentru toata rasa umana…insa prea putini parinti citesc sau se intereseaza de aceste etape, prea putini oameni se intereseaza in general despre dezvolatrea psihica sau a personalitatii in general. Statul nu se preocupa de acest aspect atata timp cat nu influenteaza intrarea de bani din taxe ale contribuabililor…Si totusi copiii nostri ce vor forma generatia urmatoare au nevoie de o dezvoltare psihica durabila pentru a fi capabili sa faca fata noii societati, noului mediu in continua schimbare. Dezvoltarea personalitatii ar trebui sa fie centrul preocuparilor parintilor care isi doresc pentru copiii lor un viitor, care isi doresc ca ei sa fie fericiti si sa ia decizii in cunostinta de cauza. Datorita societatii in care traim, noi oamenii ne-am transformat in masini de luat decizii, liberul arbitru ne este pus la incercare mai mult decat oricand in istorie: suntem liberi sa ne alegem cariera, meseria, partenerul de viata, prietenii, religia, clasele sociale se pot schimba, putem alege ce program vizualizam la televizor, unde ne petrecem concediu, unde vrem sa traim, ce casa vrem sa construim, ce mancare pregatim pana la ce culoare poate avea hartia de la toaleta. Pe vremuri meseriile se transmiteau din tata in fiu, casatoriile erau aranjate pentru mentinerea averilor sau a claselor sociale, informatia era putina sau accesul era limitat…iar peste toate astea reguli si traditii seculare planau neintcetat. Acesta epoca s-a inchieat in tarile civilizate…Acum traim in era informatiei, in era schimbarilor, in era in care cei ce se adapteaza mai repede si mai bine supraviatuiesc…dar nimeni nu ne-a pregatit pentru asa ceva si cu atat mai putin suntem pregatiti sa ne educam copiii pentru o asemenea societate…si atunci ma intreb oare de ce oamenii insista sa nu se intereseze despre singurul lucru stabil dintre toate astea: ei insisi…personalitatea lor, psihicul lor, sufletul lor…si mai ales cel al copiilor lor. As vrea sa pregatesc cursuri pentru cei interesati legate de etapele de dezvolatare ale personalitatii copiilor, cursuri adresate parintilor si nu numai. Nu e in nici un caz vorba de sfaturi de crestere a copiilor ci de cursuri informative despre personalitate, bazate pe Analiza Tranzactionala si pe Process Comunication Model. De fapt suportul de curs il am in cap de ceva vreme…dar as vrea sa stiu de la voi dragi cititori daca ati fi interesati. Daca da, va rog sa ma contactati sau sa scrieti un comentariu.