Istoria femeilor

Saptamana trecuta am fost sa vizionez filmul Sufragette, un film cu fapte istorice ce prezinta lupta femeilor pentru dreptul la vot. Mai exact al unui grup de cateva englezoiace din clasa muncitoare (spalatorese) care faceau parte din organizatia condusa de Emmeline Pankhurst. Este primul si singurul film pe care il stiu eu legat de subiect. Nici macar o carte nu mi-a cazut in mâna pe tema asta, desi s-ar putea sa existe…dar tind sa cred ca daca nu mi-a picat in mâna subiectul nu este abordat suficient.  Bineinteles ca sala era pe jumatate goala si sincer nu cred ca va face mare brânza in materie de incasari, desi eu il consider un film bun.

Mi-a placut abordarea, din punctul meu de vedere fiind axat mai mult pe drepturile omului si al egalitatii sanselor si nu pe feminism…Cu alte cuvinte va recomand sa va duceti sa il vedeti.

Totusi, nu m-am putut opri din a ma intreba, de ce sala era cam goala desi duminica seara pe o vreme destul de naspa (stiind ca la alte filme (mai) comerciale e in general bataia pestelui). Probabil pentru ca filmul « miroase » a propaganda feminista si pentru ca, nu e asa, suntem cam satui/satule de atata feminism. Suntem satui/satule dar ignorind totusi oameni care s-au sacrificat pentru ca noi sa ne bucuram de drepturile pe care le avem astazi.

Din punctul meu de vedere, filmul nu e feminist, sau poate nu e indeajuns de feminist. Totusi este interesant de aflat si de vazut ca pana la inceput de secol 20 (pentru unele tari chiar mai tarziu sau inca asteapta) femeile nu aveau drepturi, si nu ma refer doar la dreptul de vot. Pur si simplu nu aveau nici un drept aspura propriilor copii (tatal fiind cel care putea lua decizii legate de educatia, modul de crestere, inclusiv darea lor spre adoptie, fara acordul mamei). Va puteti imagina ?

Ca sa nu mai vorbim de dreptul de a-si gestiona propriul buget, avere mostenita, dreptul de a-si deschide un cabinet medical, un business etc. Situatia din Marea Britanie, cam aceeasi in toate Europa, era ca femeile erau niste fiinte bune de munca (de la vârste foarte fragede) si de reproducere. Cele doua activitati fiind oarecum obligatorii si nu optionale, in special pentru clasele muncitoare. Nu m-am putut oprii sa ma gandesc la multe femei care se plang astazi de dilemele lor legate de cariera, cresterea si educatia copiilor etc…Lucruri de care nu ar trebui sa ne plangem ci sa ne bucuram.

Tot interesant de aflat este ca munca si mai ales sacrificiul acestor femei  sufragiste a facut ca incepand cu secolul 20, femeile sa dobadeasca dreptul la vot si ulterior alte drepturi ce au condus la situatia actuala in care fiecare dintre noi putem alege ce vrem in viata : sa ne educam in domeniul in care vrem, sa urmam o cariera, sau nu, sa ne maritam sau nu etc. Despre ce sacrificiu este vorba ? Va recomand sa va duceti la film desi filmul prezinta destul de voalat violentele si suferinta, probabil ca sa nu deranjeze prea mult fiintele sensibile de astazi.

Tot vizionand si ulterior gandidu-ma la filmul asta, mi-am dat seama ca eu nu am invatat nimic la scoala la istorie despre asta. Ma intreb daca in astazi se invata…In conferinta de presa, actritele si realizatoarele acestui film spun ca nu au invatat mai nimic la scoala despre acest subiect si ca le-a luat ceva timp sa se documenteze pentru film. Toate sunt de acord ca erau multe lucruri pe care nu le cunoasteau si multe persoane de care nu auzisera. Meryl Streep (desi are o aparitie scurta in film), precizeaza in conferinta de presa ca nu exista o istorie a femeilor pentru ca exista doar o istorie din care in general aportul femeilor a fost ignorat. 

Feministe sau nu, oare de ce am ignora ca aceste drepturi au fost castigate prin sacrificiu..asa cum au fost castigate multe drepturi de-a lungul vremii. Sacrificii despre care am invatat. Astfel am inceput sa « sap » putin prin internet, sa vad ce se poate afla…

Primele miscari feminste (1848-1914) s-au axat in principal pe drepturi sociale si apoi pe cele politice. Prima dată dreptul de a participa la alegeri a fost obţinut de femei în ţările anglo-saxone (prima data in Finlanda in 1908, urmata de Danemarca in 1916 si apoi in Anglia si Germania in 1918), deşi erau impuse o serie de conditii legate de vârstă şi avere . În perioada 1893-1916 numai în şase ţări ale lumii femeile au primit dreptul de a vota (Noua Zeelandă, Australia, Finlanda, Danemarca, Islanda, Norvegia). Codasele in Europa la acordarea dreptul de vot femeilor sunt Elveţia (1971) şi Andorra (1978). In SUA incepand cu 18 august 1920, cand a fost ratificat al 19-lea amendament al Constitutiei SUA, s-a garantat dreptul femeii de a vota.

Apoi m-am gandit oare in Romania cam de cand am inceput sa avem drepturi.  O lucrare interesanta este cea a Doinei Bordeanu, Evoluţia constituţională a drepturilorelectorale ale femeilor în România , care precizeaza ca “Femeile primeau drept real de vot pentru prima dată în istoria României prin Constituţia de la 1938” dar din cauza conditiilor legate de educatie (având in vedere ca in în 1908, existau 1 384 188 de femei analfabete în comparaţie cu 206 172 bărbaţi) foarte putine femei puteau vota. Astfel practic doar in 1946, femeile românce au obtinut dreptul la vot egal cu cel al barbatilor.

Bininteles, mi-a luat cam o saptamana sa scriu si sa ma informez putin despre drepturile la vot, despre obtinerea celorlate drepturi, va invit sa o facem impreuna, astfel nu ezitati sa comentati si sa imi transmiteti linkuri, titluri de carti sau lucrari de cercetare interesante pe aceasta tema. De asemena ma intereseaza si istoria personala a femeilor din familiile voastre.

PS. Bineiteles acest film are si el critici, mai ales legate de prezentarea barbatilor din acest film care ar fi prea sumar si sub forma de monstrii. Sincer, nu e asa. Filmul prezinta 3 sau 4 eroine, ele suferind atât de batjocura barbatilor dar si a vastei majoritati a celorlate femei care nu voiau sau nu au avut curajul sa se implice in miscarea sufragista. Si prezinta bininteles si soti/barbati care le-au sustinut dar si soti/barbati care nu le-au sustinut. Acum, nu am calculat in ce procente dar pare destul de real…

Ce esti dispus sa faci personal pentru schimbare?

Traiesc in afara Romaniei de mai bine de 10 ani si nu am pretentia sa stiu ce mai inseamna sa traiesti
in România zilelor noastre. Deci nu vorbesc din punctul acesta de vedere dar vorbesc din punctul de vedere al unui cetatean român care s-a implicat de cate ori a putut si a fost nevoie in diverse activitati voluntare pe care le-am crezut necesare la nivelul comunitatii romanesti de aici de unde traiesc. Mi-am luat responsabilitatea unor proiecte, a infiintarii unei asociatii, a organizarii unei multitudini de actiuni, care…la un moment dat sa schimbe ceva din mentalitatea româneasca. Si pot sa va spun ca este greu. De ce? Pentru ca românii se implica efectiv in afara vietii lor de familie sau a cercului social de prieteni extrem de greu, indiferent de varsta. (Personal sunt inconjurata doar de o mana de oameni care se implica, si slava domnului le multumesc de fiecare data ca exista).

Românii sunt plini de idei, sunt destepti, fac cariere, dau sfaturi, dar cand vine vorba de voluntariat este greu. Sau de a face ceva efectiv, pentru a schimba ceea ce nu le convine. Ca sa nu mai vorbim de acceptarea responsibilitatii unui proiect, fie el si doar organizarea unui eveniment. Ca sa nu mai vorbim de leadership. Iar aici toate “scuzele” cu nu am bani, adminstratia nu face sau nu drege, trebuie sa stau la coada la primarie, la platit factura de gaze etc., nu tin. Pentru ca nu exista. Totul merge struna, ceas…

Am ales sa ma implic in astfel de proiecte pentru ca ma ghideaza o filozofie de viata care zice: totul se poate pune in practica cu un minim de organizare si cu o echipa de colaboratori. Important este sa vrei, sa iti sufleci manecile si sa faci! Colaborarea, echipa este baza. Astfel, cred ca si românii vor reusi sa influenteze si sa fie recunoscuti in lumea aceasta in momentul in care vor invata sa “tina cu ai lor”, sa ii recomande, sa colaboreze. Sa aiba incredere ca si made in Romania este bun.

Intodeauna am zis ca doua creiere sunt mai bune decat unul. Si va pot spune ca dupa mai bine de 5 ani de voluntariat in cadrul comunitatii române din Luxembourg, românii accepta cu greu ca daca vrei ceva facut trebuie sa pui mana sa il faci sau sa ajuti sa il faci. Din cauza acestei atitudini (gen : nu sunt leader, ce pot eu face, trebuie sa fac mancare la barbat, sau trebuie sa bat covorul ca ma cicaleste nevasta, sau am meci de fotbal etc), este usor pentru cei care au un scop, un plan si curajul de a prelua diverse oportunitati si proiecte si a le transforma in proiect personal. (Si chiar daca nu au, vor fi acuzati de asta..asa, pe gratis si fara probe :)) Si slava domnului Luxembourgul este o tara de luat exemplu in materie de volunatariat. Statul sustine organizatiile non profit cu diverse facilitati (si nu ma refer doar la bani) dar puterea lor sta in munca voluntarilor. De la ajutor psiholigic pentru victime pana la echipe de hochei pe iarba sau promovarea femeilor, totul este facut prin asociatii. Voluntariatul face parte din cultura…dar românii nu vad, ei cred doar ca toate minunatiile din aceasta tara sunt facute de stat. NU. Nu sunt facute nici macar din iesit in strada. Sunt facute si atat.  Astfel, revin la ce ne doare in zilele acestea:

NU este de ajuns sa iti arati nemultumirea fata de un sistem iesind in strada!

Schimbarea nu se poate produce daca singurul lucru pe care esti dispus sa il faci este sa iesi in strada si sa iti arati nemultumirea. In general, starea de nemultumire, considerand ca oricine altcineva in afara de tine este vinovat, nu  poate fi productiva. Schimbarea se inatampla cand esti dispus sa faci ceva, tu personal, pentru ca lucruile sa se intample. Poate incepi cu blocul in care stai sau…Poate incepi cu iesirea in strada si incurajarea altora sa vina in strada. Este un inceput, chiar un inceput bun dar nu poate fi doar atat. Nu poate fi TOT ceea ce poti face…pe sistemul: eu macar am iesit in strada - tu ce ai facut aseara?

Sau: am iesit in strada, mi-am facut datoria…unii isi dau demisia si astept cuminte (ok, in strada, fie! Cu plancarde si tot restul..) sa fie numiti altii pentru ca eu apoi de acolo din strada cu prietenii mei sa ne aratam aprobarea sau dezaprobarea.

Chiar daca calitatile de leader sunt partial inascute, un leader nu se naste de pe o zi pe alta. Are nevoie sa isi creeze un trib, sa aiba o viziune sub care ceilati sa il urmeze. Este un proces normal, nu l-am inventat eu aici. Iar leaderul ala nu poate face nimic de unul singur oricat de inteligent si competent ar fi. Are nevoie de o echipa care sa il ajute in punerea in practica a proiectului/lor. Ba chiar, in lipsa leaderului (oricine se poate imbolnavi sau poate fi indisponibil)…sa poata conduce “barca” la tarm sau la loc sigur…

Asa ca oameni buni, care iesiti in strada…ganditi-va, ganditi-va bine! Cine va veni in loc? Care sunt liderii ce va reprezinta pe voi? Te vedi printre acesti leaderi? Ai timp sa pui umarul la treaba schimbarii si sa te tii de ea? Da? De ce nu? Si mai ales, puneti-va intrebarea: ce puteti face concret voi insiva, in afara de a iesi in strada. PASII MICI FAC SCHIMBARILE MARI!

Nimeni nu merita sa moara...

In fiecare zi in lume se intampla tragedii, oameni mor in dezastre naturale, incercand sa emigreze, in accidente de avion, de masina, de autocar, atacati de teroristi, in razboaie, in epidemii, in incendii etc de boli incurabile sau in accidente absolut stupide. Romania nu este o tara ocolita de astfel de catastrofe ...  
Oameni mor nevinovati…Oamenii mor in general pentru ca daca este ceva sigur pe lume este ca suntem cu toti muritori. Din punctul meu de vedere nimeni nu merita sa moara sau sa sufere dar realitatea vietii de zi cu zi este alta. Tragedia din clubul Colectiv este reala si ar trebui sa fim solidari cu victimele, rudele si prietenii acestora la fel cum ar trebui sa fim solidari cu medicii si cei ce au incercat sa ii salveze si cum ar trebui sa fim solidari cum toti oamenii de pe acest pamant ce traverseaza traume si dezastre zi de zi… caci toti suntem vulnerabili si tuturor ni se poate intampla oricand o nenorocire…Unele accidente pot fi prevenite sau se poate scadea probailitatatea ca un dezastru sa se inample dar nu putem evita totul, nu putem fi pregatiti pentru orice…este o realitate. Si nimeni nu merita sa moara la nici o varsta si totusi este atat de des spus : nu este corect, nu este drept, nu merita sa moara…Nu putem compara a cui viata este mai importanta, cea a bebelusilor morti in maternitate, cea a celor morti sau accidentanti in miile de accidente de munca sau in accidentele stradale, cei care mor la servici de suprasolicitare, cei care se sinucid caci nu mai pot suporta greutatile vietii de zi cu zi….cei care mor de foame sau de o boala oarecare...Nimeni nu merita sa moara...
Toti traim traume in viata la o scala mai mica sau mai mare, dar unde daca ne taiem la un deget, vom dezinfecta rana si vom pune un plasture, ce facem cu o trauma emotionala ? Daca avem o gripa luam paracetamoale, antibiotice, stam in casa si incercam sa ne tratam…dar ce facem cand traim, experimentam o trauma mentala ? Pierderea unei persoane dragi, stresul de la servici, conflicte in familie sau cu colegii/sefii, boala cronica, singuratatea, tristetea…furia….
Natiunea româna are talentul de a se rascula cand cutitul ajunge la os impotriva celor considerati responsabili si nu numai, mai exact impotriva tuturor. Vina este intodeauna externa lor…saracia, nevoile, adminstratia…(iar succesele individuale sunt mandria tuturor). Nu suntem unici aici, este un mecanism uman…Nu suntem unici nici in delasarea si in conceptia de face lucrurile de mantuiala…Este bine sa fim solidari, este bine sa incercam sa ajutam fiecare dupa puterile noastre…este bine chiar sa incercam sa schimbam ceva. Dar, as vrea sa le aduc aminte tuturor celor revoltati, ca marile schimbari incep cu noi insine, avaind un obiectiv si o strategie, fiind organizat si facand pasi mici in fiecare zi… De situatia actuala in Romania, in Europa, in lume..suntem cu totii responsabili prin toate obiceiurile si activitatile pe care le facem si le sustinem in fiecare zi. Cine nu a incercat si reusit sa schimbe macar un obicei in viata lui nu ar trebui sa aiba pretentii de la altii…
Cei care sunt posibili responsabili ca nu au luat toate masurile de precautie posibile ca sa evite o tragedie de proportii sunt si rezultatul (pe langa altele) al unei societati care insista sa ignore si sa nu trateze trumele mentale si emotionale. Daca va mira cat tupeu au unii si altii sa zica si sa faca, sa scrie mizerii, sa ignore ..etc, sunt rezultatul tot al aceleiasi ignorante. Igiena mentala este un lucru de care nu a auzit majoritatea….ca sa nu mai vorbim de politicieni. Sunt multe exemple din aceasta categorie care nu numai ca nu au auzit de aceasta igiena dar care sunt de-a dreptul bolnavi mintal dar sustinuti in pozitii de conducere. Nu sunt unicii…Napoleon, Hitler au fost si ei printre aceastia, dar poate in timpurile lor psihologia si psihoterapia nu erau atat de avansate…Dar in ziua de astazi este inadmisibil..si totusi cazuri deosebite sunt prezente la televizor in fiecare zi. Daca vrem ca Romania sa se schimbe, trebuie fiecare sa pornim si sa avem o igiena mentala si emotionala. Usor, usor veti vedea cum toleranta fata de cei care nu au aceasi disciplina de viata va disparea. Nu vei mai putea sa vezi la TV un Vadim (mare mi-a fost mirarea de reactiile dupa moartea lui), nici pe Ponta (care a reusit sa demisioneze iar acum se crede probabil erou national sau cel putin Isus pe cruce pentru acest « sacrificiu »)…nici macar cu Macovei (ma scuzati cei care o sustineti dar in timp ce nu ignor cariera domniei sale ca si buna ei vointa, este in momentul de fata o babuta simpatica aproape senila). S-ar putea chiar sa nu te mai poti uita in gura unor popi aberanti cu idei de ev mediu…S-ar putea sa fi mai responsabil, mai constient, mai capabil sa iei decizii in directia corecta si cu siguranta nu vei mai putea tolera prostia. Astfel, natie româna, daca chiar vrei schimbare, fiecare individual…ganditi-va, reflectati…care sunt obiceiurile de fiecare zi care te-au adus in aceasta situatie ? Care sunt traumele individuale si colective care fac sa dam vina pe oricine altcineva in afara propriei persoane ? Si mai ales dezvata-te sa crezi ca cineva acolo sus te iubeste sau te pedepseste in mod special…Dezvata-te sa crezi ca tragediile si traumele tale sunt unice si primordiale. Dezvata-te sa crezi ca statul si institutiile lui sunt o entitate extraterestra care s-a format independent de tine…
Si ca sa nu credeti eu m-as crede mai presus de toate acestea, sa stiti ca deja mi-am fact o lista de atitudini pe caree trebuie sa le schimb caci si eu am tolerat situatii absolut nesanatoase, obicei ce il am de mult dar care trebuie sustinut tout viata....