Te descurci doar cu instinctul matern?

Cu totii am auzit sau trait experinta in care o tanara mama, la maternitate, primind in brate noul ei nascut se gandeste: Doamne, ce mic este…cum am sa ma descurc cu el? Voi sti eu sa am grija de el? Etc. Bineinteles ca spitalele le dau mamelor liber sa plece acasa cu noii nascuti dupa cateva zile, fara instructiuni preliminare (aparent copiii nu se nasc cu instructiuni de utilizare !?) toata lumea fiind unanim de acord ca a creste un copil tine de instinctul matern. Este o idee universal valabila si nimeni pe pamant nu se indoieste de ea. Eu nu am copii. Recunosc, sunt vionavata! Fac parte din categoria persoanele fara copii care dau sfaturi celor cu copii. Nu, glumesc…incerc doar sa tin pasul cu toate prietenele sau cunostintele mele care au copii si care imi povestesc fel si fel de intamplari. In general cuplurile din ziua de astazi par sa aiba anumite probleme, specifice timpurilor in care traim, si in ceea ce priveste cresterea copiilor. De fapt ceea ce consideram insinct matern este un un sentiment pe care toti parintii il au, femei si barbati deopotriva. Este acel ceva ce ii face pe parinti (si aici ma refer la persoane normale din punct de vedere psihic) sa isi ocroteasca copiii. Cu totii in felul nostru ne dam silinta de a oferi ceea ce consideram a fi mai bun, mai bine, mai mult copiilor nostri. Ceea ce credem noi ca au ei nevoie. Observand prietenii din jurul meu precum si diferite persoane pe care le-am avut in coaching am vazut ca foarte putini ii pregatesc pentru momentul in care ei –parintii- nu vor mai fi acolo sa ii ocroteasca, sa le ofere, sa ii stranga in brate….Cu alte cuvinte sunt foarte putini cei ce se gandesc sa creasca copilul in ideea ca el sa devina o persona independenta, capabila de a lua anumite decizii, de a se descurca in situatii de criza, de a accepta momentele fericite, de a se bucura de viata sau de a planui ceea ce vrea sa faca in viata si cum sa urmareasca acest plan, etc.

In ziua de astazi, in societatea moderna nu mai exista reguli, nu mai exista traditii transmise de la mama la fiica cum faceau generatiile anterioare ce isi cresteau copiii exact in acelasi fel: ii infasau in acelasi fel, ii leganau in acelasi fel, ii lasau cu fratii lor mai mari, cu animalele domestice din curte, erau educati cu frica lui Dumnezeu etc. Astazi fiecare femeie sau cuplu este liber sa isi educe copilul in modul pe care il prefera, asta in cazul in care stiu ce prefera... In felul acesta din ce in ce mai multi parinti ajung in situatii bizare cu copiii lor, situatii din care nu prea mai stiu cum sa iasa, situatii penibile sau dea dreptul dificile. Copiii, la randul lor au din ce in ce mai multe dificultati in a se adapta la o lume in continua schimbare, lume la care nici macar proprii parinti nu ii mai fac fata. Cu toate astea in ultimele decenii psihologia a evoluat incredibil de mult. Studii asupra psihicului uman au aratat anumite etape de dezvolare a personalitatii care indica elemente comune in aceasta dezvoltare pentru toata rasa umana…insa prea putini parinti citesc sau se intereseaza de aceste etape, prea putini oameni se intereseaza in general despre dezvolatrea psihica sau a personalitatii in general. Statul nu se preocupa de acest aspect atata timp cat nu influenteaza intrarea de bani din taxe ale contribuabililor…Si totusi copiii nostri ce vor forma generatia urmatoare au nevoie de o dezvoltare psihica durabila pentru a fi capabili sa faca fata noii societati, noului mediu in continua schimbare. Dezvoltarea personalitatii ar trebui sa fie centrul preocuparilor parintilor care isi doresc pentru copiii lor un viitor, care isi doresc ca ei sa fie fericiti si sa ia decizii in cunostinta de cauza. Datorita societatii in care traim, noi oamenii ne-am transformat in masini de luat decizii, liberul arbitru ne este pus la incercare mai mult decat oricand in istorie: suntem liberi sa ne alegem cariera, meseria, partenerul de viata, prietenii, religia, clasele sociale se pot schimba, putem alege ce program vizualizam la televizor, unde ne petrecem concediu, unde vrem sa traim, ce casa vrem sa construim, ce mancare pregatim pana la ce culoare poate avea hartia de la toaleta. Pe vremuri meseriile se transmiteau din tata in fiu, casatoriile erau aranjate pentru mentinerea averilor sau a claselor sociale, informatia era putina sau accesul era limitat…iar peste toate astea reguli si traditii seculare planau neintcetat. Acesta epoca s-a inchieat in tarile civilizate…Acum traim in era informatiei, in era schimbarilor, in era in care cei ce se adapteaza mai repede si mai bine supraviatuiesc…dar nimeni nu ne-a pregatit pentru asa ceva si cu atat mai putin suntem pregatiti sa ne educam copiii pentru o asemenea societate…si atunci ma intreb oare de ce oamenii insista sa nu se intereseze despre singurul lucru stabil dintre toate astea: ei insisi…personalitatea lor, psihicul lor, sufletul lor…si mai ales cel al copiilor lor. As vrea sa pregatesc cursuri pentru cei interesati legate de etapele de dezvolatare ale personalitatii copiilor, cursuri adresate parintilor si nu numai. Nu e in nici un caz vorba de sfaturi de crestere a copiilor ci de cursuri informative despre personalitate, bazate pe Analiza Tranzactionala si pe Process Comunication Model. De fapt suportul de curs il am in cap de ceva vreme…dar as vrea sa stiu de la voi dragi cititori daca ati fi interesati. Daca da, va rog sa ma contactati sau sa scrieti un comentariu.